BĂTRÂNÉȚE, bătrâneți, s. f. 1. Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om. 2. (Rar) Bătrânime. – Bătrân + suf. -ețe.

bătrânețe sf [At: VARLAAM, C. 21/2 / V: (înv) ~neață~, ~eță / Pl: ~ți / E: bătrân + -ețe] 1 Vârstă înaintată a unui om. 2 Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice. 3 (Rar; îs) Din ~ Din moși-strămoși. 4 (Rar) Bătrânime (3). 5 (Rar) Bătrânime (4).

BĂTRÂNÉȚE s. f. 1.Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om. 2. (Rar) Bătrânime. – Bătrân + suf. -ețe.

BĂTRÂNÉȚE, bătrâneți, s. f. 1. Perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate; vârstă înaintată a unui om. 2. (Rar) Bătrânime. [Var.: bătrânéță s. f.] – Din bătrân + suf. -ețe.

BĂTRÂNÉȚE ~i f. 1) Ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute. 2) Stare de om bătrân. [G.-D. bătrâneții] /bătrân + suf. ~ețe

bătrânețe pl. 1. ultima vârstă a vieții, cam dela 60 ani; 2. oamenii bătrâni: respectați bătrânețile.

bătrânéță sf vz bătrânețe

BĂTRÎNÉȚĂ s. f. v. bătrînețe.

BĂTRÎNÉȚE, bătrîneți, s. f. (Și în forma bătrîneță, pl. bătrînețe; la pl. cu înțeles de sg.) 1. (În opoziție cu tinerețe) Perioadă de timp din viața omului, după maturitate; vîrstă înaintată a unui om. Cetățenii Republicii Populare Romîne au dreptul la asigurare materială la bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă. CONST. R.P.R. 37. Și-aveați și voi în curte-acum Un stîlp la bătrînețe. GOGA P. 32. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. Cu toate bătrînețele lui, iubea viața. BĂLCESCU, O. I 103. 2. (Rar; cu sens colectiv, în opoziție cu tineret, tinerime) Oameni bătrîni. Se adună tot satul: bătrînețele cu sfatul, flăcăimea cu voioșia și muieretul cu zarva. DELAVRANCEA, la TDRG. – Variantă: bătrînéță (SEVASTOS, C. 294, TEODORESCU, P. P. 371) s... f.

BĂTRÂNÉȚĂ s. f. v. bătrânețe.

bătrînéță (est) și -éțe (vest) f., pl. ĭ. Ultima etate. Oameniĭ bătrînĭ: respectați bătrîneța (saŭ) ețile! Pl. e în loc. pînă la adînci bătrînețe, pînă la o etate înaintată.

bătrânéțe (bă-trâ-) s. f., art. bătrânéțea, g.-d. art. bătrânéții; pl. bătrânéți, art. bătrânéțile

bătrânéțe s. f. (sil. -trâ-), art. bătrânéțea, g.-d. art. bătrânéții; pl. bătrânéți, art. bătrânéțile

bătrânețe sg. și pl. (bătrânețele mele sau bătrânețea mea).

bătrînețe, pl. bătrîneți

BĂTRÂNÉȚE s. (livr.) senectute, (înv.) mătorie, (fig.) căruntețe. (Vârsta ~ții.)

BĂTRÂNÉȚE s. v. bătrânet, bătrânime, vechime.

Bătrânețe ≠ junețe, tinerețe

BĂTRÎNEȚE s. (livr). senectute, (înv.) mătorie, (fig.) căruntețe. (Vîrsta ~.)

bătrînețe s. v. BĂTRÎNET. BĂTRÎNIME. VECHIME.