BĂJENÍ, băjenesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A-și părăsi vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi; a băjenări. [Var.: bejăni, bejeni vb. IV] – Din băjenie (derivat regresiv).

băjeni vr [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 259/23 / V: (înv) bej~, bejăni, (reg) ~jăni / Pzi: ~nesc / E: bejan] 1-3 (Înv; d. oameni sau o colectivitate) A-și părăsi (casa sau) provincia ori (patria) din cauza (invaziilor dușmanilor sau) a persecuției politice ori a oprimării fiscale Si: (îrg) a (se) băjenări (1-3). corectată

băjeni vb. IV. refl., intr. (înv.; despre oameni) A-și părăsi, vremelnic, casa, ținutul, țara din cauza unor invazii, a unor persecuții, a unor catastrofe etc.; (înv.) a băjenări. • prez.ind. -esc. și bejăní, bejení vb. IV. /de la băjenie, prin derivare regresivă.

BĂJENÍ, băjenesc, vb. IV. Refl. și intranz. A-și părăsi vremelnic casa, provincia sau patria din cauza invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi; a băjenări. [Var.: bejăní, bejení vb. IV] – Din băjenie (derivat regresiv).

BĂJENÍ, băjenesc, vb. IV. Refl. (învechit și arhaizant) A se refugia din calea dușmanilor cotropitori; a-și părăsi căminul, a fugi din cauza jafurilor admiAstrative și a exploatării boierești; a (se) băjenări. (Atestat în forma bejăni) Astăzi [omul] dormita tihnit la vatra lui; mini era nevoit să se bejănească în codri. SADOVEANU, F. J. 458. – Variante: bejení (SADOVEANU, O. I 515), bejăní vb. IV.

BĂJENÍ, băjenesc, vb. IV. Refl. (Înv. și arh.) A-și părăsi casa, provincia sau patria din cauza invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; a pribegi, a se refugia. [Var.: bejăní, bejení vb. IV] – Din băjenie.

A BĂJENÍ ~ésc intranz. rar A se afla în situația de băjenar; a fi băjenar. /Din băjenie

A SE BĂJENÍ mă ~ésc intranz. rar A pleca în băjenie; a pribegi. /Din băjenie

băjăni vr vz băjeni

bejăni v vz băjeni

bejeni v vz băjeni

bejăni vb. IV. v. băjeni,

bejeni vb. IV. v. băjeni,

BEJENI vb. IV. v. băjeni.

BEJINÍ vb. IV v. băjeni.

BEJĂNÍ vb. IV. v. băjeni.

BEJENÍ vb. IV. v. băjeni.

BEJENI vb. (Mold., ȚR) A pribegi, a fugi din fața năvălirilor dușmane. A: Satele lui niceodată den calea lor nu se bejenea, cînd trecea pre la Cernăuți ordele în Țeara Leșască. M. COSTIN. Mulți din prostime, bărbați, fămei și copii, au perit de frig, fiind bejeniți. PSEUDO-COSTIN, 12^v. Sfătuiau unii să fugă într-alte țări, alții sfătuiau să se bejănească la munți. NECULCE, apud CADE; cf. PSEUDO-COSTIN, 14^v; PSEUDO-MUSTE, s.v. băjenit; NECULCE. B: Fiind și țara fugită și băjănită. R. GRECEANU, s. v. băjenit. Cealaltă țară se băjănise toată prin munți. R. POPESCU. Etimologie: bejenie. Vezi și bejenar, bejenări, bejenie, bejenire, bejenit. Cf. bejenări. verb corectată

bejenì v. (învechit) a fugi dinaintea unei invaziuni vrăjmașe.

bejenésc (est) și bă- (vest) v. intr. (d. bejenie). Vechĭ. Mă refugiez de frica dușmanilor care năvălesc. V. refl. Satele luĭ nu se bejenea (Cost. 1, 288). – În est. pop. bejă-.

băjeni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenesc, imperf. 3 sg. băjenea; conj. prez. 3 să băjenească

băjení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenésc, imperf. 3 sg. băjeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. băjeneáscă

băjenesc, -neam 1 imp.

BĂJENÍ vb. v. fugi, pribegi, refugia.

băjeni vb. v. FUGI. PRIBEGI. REFUGIA.