BÂRFEALĂ, bărfeli, s. f. Faptul de a (se) bârfi; vorbe răuvoitoare la adresa cuiva; bârfire, bârfă, bârfit, cancan¹. – Bârfi + suf. -eală.

bârfeală sf [At: (ante 1633) ap. GCR 185/19 / V: ~fală^[1] / Pl: ~eli, (îrg) ~ele / E: bârfi + -eală] 1 (Înv) Flecărire. 2 (Ban; rar; ccr) Lăudăros. 3 Calomniere.

BÂRFEALĂ, bârfeli, s. f. Faptul de a (se) bârfi; vorbe răuvoitoare la adresa cuiva: bârfire, bârfă, bârfit, cancan¹. – Bârfi + suf. -eală.

BÂRFEALĂ ~eli f. Vorbă de ocară lipsită de veracitate; vorbă defăimătoare. /a bârfi + suf. ~eală

bârfeală f. 1. calomnie, vorbe de rău; 2. vorbă de nimica.

bîrfeală s.f. 1 Vorbe răuvoitoare, insinuante la adresa cuiva; bîrfa, bîrfire, bîrfit. O învăța cum să se ferească de bîrfeli și clevete (ISP.). 2 Vorbe fără importanță, flecăreli. Cîte scrie... toate sînt bîrfele (ȘINC.). • pl. -eli. /bîrfi + -eală.

BÎRFEALĂ (pl. -eli) sf. Faptul de a bîrfi ¶ 2 Minciună, vorbă de defăimare pe care o grăește cineva pentru a ponegri pe altul, clevetă: alta n’au de vorbit decît bîrfeli și răutăți (CAR.) ¶ 3 Flerărie .

BÎRFEALĂ, birfeli, s. f. Calomniere, defăimare. Învăță... cum să se ferească de bîrfeli și clevete. ISPIRESCU, L. 13. N-am dat de vorbit decît birfeli și răutăți. CARAGIALE, O. III 65.

BÎRFEALĂ, bîrfeli, s. f. Faptul de a (se) bîrfi; vorbe calomnioase, defăimătoare.

bîrfeálă f., pl. elĭ. Calomnie.

bârfeală s. f., g.-d. art. bârfelii; pl. bârfeli

bârfeală s. f., g.-d. art. bârfelii; pl. bârfeli

bârfeală s. f., g.-d. art. bârfelii; pl. bârfeli

bârfeală, -feli.

BÂRFEALĂ s. v. calomniere.

BÎRFEALĂ s. bîrfă, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor!)