2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

autorizare sf [At: MON. OF. (1906) / P: a-u~ / Pl: ~zări / E: autoriza] 1 Învestirea cuiva cu o autoritate (8) publică Si: învestitură, (rar) autorizat1 (1), (înv) împuternicire. 2 Acordare a dreptului de a face ceva Si: autorizație (1), îngăduire, permisiune, (rar) autorizat1 (2), (înv) îndrituire.

AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza; împuternicire. – Pronunțat: a-u-.

AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza; împuternicire. [Pr.: a-u-]

AUTORIZÁRE s.f. Acțiunea de a autoriza. [< autoriza].

AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

autoriza vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 370 / P: a-u~ / Pzi: -zéz / E: fr autoriser] 1 A învesti pe cineva cu o autoritate (8) publică Si: (înv) a împuternici. 2 A da cuiva dreptul să facă ceva Si: a îngădui, a permite, (înv) a îndritui.

AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică, a-l împuternici să facă ceva; a delega. ♦ A da (cuiva) dreptul (de a face ceva); a îngădui, a permite. Felul tău de a te purta cu Mihai ar fi autorizat pe oricine să creadă că-ți place. D. ZAMFIRESCU, R. 184. – Pronunțat: a-u-.Prez. ind. și: (franțuzism nerecomandabil) autoríz (SEBASTIAN, T. 29).

AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică; a delega. ♦ A îngădui, a permite. [Pr.: a-u-] – Fr. autoriser.

AUTORIZÁ vb. I. tr. A da cuiva permisiunea, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite, a îngădui. [Cf. fr. autoriser, it. autorizzare].

AUTORIZÁ vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite. (< fr. autoriser)

A AUTORIZÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu autorizație (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a împuternici. 2) (fondarea unei organizații) A permite în mod oficial. /<fr. autoriser, it. autorizzare

autorizà, v. a da dreptul, voia de a face ceva.

*autorizațiúne f. (fr. autorisation). Acțiunea de a autoriza. – Și -áție și -áre.

autorizéz v. tr. (fr. autoriser). Daŭ putere, împuternicesc, daŭ voĭe, daŭ drept: a autoriza pe cineva să lucreze în numele tăŭ. Îndreptățesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autorizáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắri

autorizáre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autorizării; pl. autorizări

autorizá (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizeáză

autorizá vb. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. autorizéz, 3 sg. și pl. autorizeáză

arată toate definițiile

Intrare: autorizare
autorizare substantiv feminin
  • silabație: a-u- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autorizare
  • autorizarea
plural
  • autorizări
  • autorizările
genitiv-dativ singular
  • autorizări
  • autorizării
plural
  • autorizări
  • autorizărilor
vocativ singular
plural
Intrare: autoriza
  • silabație: a-u- info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autoriza
  • autorizare
  • autorizat
  • autorizatu‑
  • autorizând
  • autorizându‑
singular plural
  • autorizea
  • autorizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autorizez
(să)
  • autorizez
  • autorizam
  • autorizai
  • autorizasem
a II-a (tu)
  • autorizezi
(să)
  • autorizezi
  • autorizai
  • autorizași
  • autorizaseși
a III-a (el, ea)
  • autorizea
(să)
  • autorizeze
  • autoriza
  • autoriză
  • autorizase
plural I (noi)
  • autorizăm
(să)
  • autorizăm
  • autorizam
  • autorizarăm
  • autorizaserăm
  • autorizasem
a II-a (voi)
  • autorizați
(să)
  • autorizați
  • autorizați
  • autorizarăți
  • autorizaserăți
  • autorizaseți
a III-a (ei, ele)
  • autorizea
(să)
  • autorizeze
  • autorizau
  • autoriza
  • autorizaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autorizare

  • 1. Faptul de a autoriza.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: împuternicire

etimologie:

  • vezi autoriza
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

autoriza

  • 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: delega împuternici
    • 1.1. A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: permite îngădui attach_file un exemplu
      exemple
      • Felul tău de a te purta cu Mihai ar fi autorizat pe oricine să creadă că-ți place. D. ZAMFIRESCU, R. 184.
        surse: DLRLC
  • 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești.
    surse: DEX '09
  • comentariu franțuzism nerecomandabil Prezent indicativ și: autoriz.
    surse: DLRLC

etimologie: