atârnare sf [At: LB / Pl: ~nări / E: atârna] 1 Suspendare de ceva Si: (rar) atârnat¹ (1), atârnătură (1). 2 (Fig) Nădăjduire în ceva Si: (rar) atârnat¹ (2), atârnătură (2). 3 Agățare a ceva Si: (rar) atârnat¹(3), atârnătură (3). 4 (Nob) Spânzurare. 5 Agățare cu mâinile de ceva Si: (rar) atârnat¹ (5), atârnătură (5). 6 (Fig) Rugăminte stăruitoare Si: (rar) atârnat¹ (6), atârnătură (6). 7 Aplecare sub o povară Si: (rar) atârnat¹ (7), atârnătură (7). 8 (Rar) Apăsare a cuiva spre pământ Si: (rar) atârnat¹ (8), atârnătură (8). 9 Greutate mare Si: (rar) atârnat¹ (9), atârnătură (9). 10 Preț mare Si: (rar) atârnat¹ (10), atârnătură (10). 11 Nehotărâre. 12 Lene. 13 Dependență. 14 Proveniență.

ATÂRNÁRE, atârnări, s. f. Acțiunea de a (se) atârna și rezultatul ei; agățare, suspendare; dependență de cineva sau de ceva.

atârnare f. 1. agățare, aninare; 2. supunere, dependență.

atârna [At: P. MAIOR, IST. 255/32 / Pzi: atârn / E: a² + -târn] 1 vi A cădea liber în jos, fiind suspendat, prins de ceva. 2 vi (Fig) A nădăjdui în ceva. 3 vi (Nob; d. vreme) A fi gata să plouă. 4 vt A pune un obiect astfel încât să atârne (1). 5 vt (Îrg; îe) A-i ~ cuiva belciugul (sau reg, cinghelu, ori, rar, iabașaua) de nas A supune pe cineva. 6 vt (Îe) A-i ~ cuiva lingura (sau lingurile) de gât A nu da cuiva (carea întârziat) de mâncare. 7 vt (Nob) A spânzura un condamnat. 8 vr A se agăța (cu mâinile de ceva). 9 vr (Fig) A se ruga stăruitor de cineva. 10 vr A se apleca sub propria greutate. 11 vr A se apleca sub o povară. 12 vt (Rar) A apăsa pe cineva spre pământ. 13 vi (Nob) A fi beat. 14 vi A trage greu la cântar. 15 vi (Fig) A fi de mare preț. 16 vri A șovăi între două alternative. 17 vi (Îe) A ~ de azi până mâine A fi nehotărât. 18 vi (Îae) A fi leneș. 19 vi A depinde de... 20 vi (Îe) A ~ la (sau de) mâna (ori voia, mila etc.) altuia A fi la cheremul altuia. 21 vt A face pe cineva să depindă de ceva. 22 vi A proveni de undeva.

ATÂRNÁ, atấrn, vb. I I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A³ + târn.

ATÂRNÁ, atấrn, vb. I. I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A³ + târn.

ATÎRNÁ, atî́rn, vb. I. I. 1. Intranz. A cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, B. F. 36. Din ramură în ramură, cînd atîrnat cu mîinile, cînd cu picioarele... încleștate, ajunse pînă în vîrf. ISPIRESCU, L. 212. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Brațul ei atîrnă leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I 79. Purta un benișel de felendreș... a căruia mînice atîrnau dinapoi. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ (Pleonastic) [Buza] cea dedesubt atîrna în jos, de-i acoperea pîntecele. CREANGĂ, P. 244. ◊ Fig. Era cerul vînăt și era lumina zilei fumurie. Atîrna ploaia. PAS, L. I 261. Vremea atîrnă... Soarele luptă, Norii țin piept. TOMA, C. V. 302. La răsărit pe cer atîrna o uriașă perdea de flăcări. REBREANU, R. II 105. 2. Tranz. A agăța, a anina, a suspenda, făcînd să cadă liber în jos. își atirnă tolba cu săgețile la spate. ISPIRESCU, L. 74. În tine [codrule] cînd intrai, Numai o creangă tăiai, Armele de-mi atîrnai. ALECSANDRI, P. P. 263. Atîrnă pe coapsa stîngă o sabie încovoiată. NEGRUZZI, S. I 23. De arme se descingea, Sus prin crăci mi le-atîrna, Apoi tovarăși chema Și la masă mi-i poftea. ANT. LIT. POP. I 461. ◊ Fig. (Neobișnuit) Era tîrziu și somnul începuse a-mi atîrna greu pleoapele peste ochi. HOGAȘ, DR. 255. ◊ Expr. A-i atîrna (cuiva) lingurile de gît v. lingură. ♦ (Neobișnuit) A spînzura (un condamnat). Cu moarte să se omoare, în furci să-l atîrne. ISPIRESCU, L. 121. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva, a se prinde (cu mîinile). Copilul se atîrnă de gîtul tatălui. ◊ Fig. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc S-atîrnă sufleiu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. EMINESCU, O. I 117. II. Intranz. 1. A se apleca spre pămînt sub o povară sau din lipsă de putere (nemaiputînd sta drept). Crengile încărcate cu fructe atîrnau la pămînt. 2. A trage greu (la cîntar), a cîntări (mult), a avea o greutate (relativ) mare; fig. a valora, a prețui. Am 60 kg; dar mai atîrnă și îmbrăcămintea ceva. ▭ Puindu-le în cumpănă, i se păru că atîrnă mai mult vorbele femeii. ISPIRESCU, U. 28. III. Intranz. A fi dependent de cineva, a fi sub ascultarea sau stăpînirea cuiva. Ce este mai plăcut decît a nu atîrna de nime. ALECSANDRI, T. 572. ♦ A depinde de ceva, a fi condiționat de ceva. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. ♦ (Impersonal) [Hainele] m-ar interesa întrucîtva. Atîrnă și de preț. SADOVEANU, P. M. 163.

ATÂRNÁ, atấrn, vb. I. I. 1. Intranz. A cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda, făcând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva; a se prinde. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă la pământ. 2. A avea o greutate (relativ) mare; a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – Din a³ + târn.

A ATÂRNÁ atârn 1. intranz. 1) A sta suspendat fiind prins sau agățat de ceva. 2) A se apleca spre pământ (din cauza unei greutăți sau a lipsei de putere). 3) A fi în stare de dependență (față de ceva sau de cineva). 2. tranz. A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a agăța; a suspenda; a spânzura. /a + târn

atârnà v. 1. a agăța de sus în jos: îmi atârnai hainele de o cracă; 2. fig. a depinde: norocul, știi, atârnă de un fir de ață AL. [Poate dela târna de merinde ce se poartă pe umeri].

atî́rn, a -á v. tr. (d. tîrnă). Spînzur, agăț, anin: a atîrna coșnița de copac. V. intr. Îs spînzurat: fructele atîrnă de ramurĭ. Fig. Depind: asta n’atîrnă de mine. V. refl. Mă agăț: m’am atîrnat de ramurĭ.

atîrnáre f. Agățare, aninare. Fig. Supunere, dependență: în atîrnarea cuĭva.

atârnáre s. f., g.-d. art. atârnắrii; pl. atârnắri

atârnáre s. f., g.-d. art. atârnării; pl. atârnări

atârná (a ~) vb., ind. prez. 3 atấrnă

atârná vb., ind. prez. 1 sg. atârn, 3 sg. și pl. atârnă

ATÂRNÁRE s. 1. v. agățare. 2. v. dependență.

Atârnare ≠ independență, neatârnare

ATÂRNÁ vb. v. avea, cântări, codi, ezita, pregeta, proveni, rezulta, spânzura, șovăi.