2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

asibilare sf [At: DN3 / Pl: ~lări / E: fr asibila] (Fon) Fenomen prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant.

ASIBILÁRE s. f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. – V. asibila.

ASIBILÁRE s. f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. – V. asibila.

ASIBILÁRE s.f. (Fon.) Fenomen prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant; asibilație. [< asibila, după fr. assibilation].

ASIBILÁRE s. f. fenomen fonetic prin care o consoană oclusivă se transformă în consoană africată (fricativă) sub influența lui i sau e următor; asibilație. (< asibila)

asibila vtr [At: DN3 / Pzi: ~lez / E: fr assibiler] (Fon) 1-2 A face să capete sau a căpăta caracterul unei consoane africate.

ASIBILÁ, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.

ASIBILÁ, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.

ASIBILÁ vb. I. tr. A da unui sunet caracterele sunetului s. [< fr. assibiler].

ASIBILÁ vb. tr., refl. a da, a căpăta caracterele unei consoane africate. (< fr. assibiler)

A SE ASIBILÁ se ~eáză intranz. (despre sunete) A căpăta caracterele altei consoane (în special, ale consoanei „S”). /<fr. assibiler, lat. assibilare

A ASIBILÁ ~éz tranz. A face să se asibileze. /<fr. assibiler, lat. assibilare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

asibiláre s. f., g.-d. art. asibilắrii

asibiláre s. f., g.-d. art. asibilării

asibilá (a ~) vb., ind. prez. 3 asibileáză

asibilá vb., ind. prez. 1 sg. asibiléz, 3 sg. și pl. asibileáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ASIBILÁRE s. (FON.) asibilație.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ASIBILÁRE s. f. (< asibilá < fr. assibiler): fenomen fonetic prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant; asibilație.

Intrare: asibilare
asibilare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asibilare
  • asibilarea
plural
  • asibilări
  • asibilările
genitiv-dativ singular
  • asibilări
  • asibilării
plural
  • asibilări
  • asibilărilor
vocativ singular
plural
Intrare: asibila
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • asibila
  • asibilare
  • asibilat
  • asibilatu‑
  • asibilând
  • asibilându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • asibilea
(să)
  • asibileze
  • asibila
  • asibilă
  • asibilase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • asibilea
(să)
  • asibileze
  • asibilau
  • asibila
  • asibilaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

asibilare

  • 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: asibilație

etimologie:

  • vezi asibila
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

asibila

  • 1. fonetică; fonologie A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: