2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ASIBILARE s. f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. – V. asibila.

ASIBILARE s. f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. – V. asibila.

asibilare sf [At: DN3 / Pl: ~lări / E: fr asibila] (Fon) Fenomen prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant.

ASIBILARE s.f. (Fon.) Fenomen prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant; asibilație. [< asibila, după fr. assibilation].

ASIBILARE s. f. fenomen fonetic prin care o consoană oclusivă se transformă în consoană africată (fricativă) sub influența lui i sau e următor; asibilație. (< asibila)

ASIBILA, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.

ASIBILA, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.

asibila vtr [At: DN3 / Pzi: ~lez / E: fr assibiler] (Fon) 1-2 A face să capete sau a căpăta caracterul unei consoane africate.

ASIBILA vb. I. tr. A da unui sunet caracterele sunetului s. [< fr. assibiler].

ASIBILA vb. tr., refl. a da, a căpăta caracterele unei consoane africate. (< fr. assibiler)

A ASIBILA ~ez tranz. A face să se asibileze. /<fr. assibiler, lat. assibilare

A SE ASIBILA se ~ea intranz. (despre sunete) A căpăta caracterele altei consoane (în special, ale consoanei „S”). /<fr. assibiler, lat. assibilare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

asibilare s. f., g.-d. art. asibilării

asibilare s. f., g.-d. art. asibilării

asibilare s. f., g.-d. art. asibilării

asibila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asibilez, 3 asibilea; conj. prez. 1 sg. să asibilez, 3 să asibileze

asibila (a ~) vb., ind. prez. 3 asibilea

asibila vb., ind. prez. 1 sg. asibilez, 3 sg. și pl. asibilea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ASIBILARE s. (FON.) asibilație.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ASIBILARE s. f. (< asibila < fr. assibiler): fenomen fonetic prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant; asibilație.

Intrare: asibilare
asibilare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asibilare
  • asibilarea
plural
  • asibilări
  • asibilările
genitiv-dativ singular
  • asibilări
  • asibilării
plural
  • asibilări
  • asibilărilor
vocativ singular
plural
Intrare: asibila
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • asibila
  • asibilare
  • asibilat
  • asibilatu‑
  • asibilând
  • asibilându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • asibilea
(să)
  • asibileze
  • asibila
  • asibilă
  • asibilase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • asibilea
(să)
  • asibileze
  • asibilau
  • asibila
  • asibilaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

asibilare, asibilărisubstantiv feminin

  • 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează). DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: asibilație
etimologie:
  • vezi asibila DEX '09 DEX '98 DN

asibilaverb

  • 1. fonetică; fonologie A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.