2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ASEMĂNÁT, -Ă, asemănați, -te, adj. (Înv.) Asemănător. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., conform cu... – V. asemăna.

ASEMĂNÁT, -Ă, asemănați, -te, adj. (Înv.) Asemănător. ♦ (Adverbial) în conformitate cu..., conform cu... – V. asemăna.

ASEMĂNÁT, -Ă, asemănați, -te, adj. (Învechit; al doilea termen al comparației este la dativ sau, mai adesea, se introduce prin prep. «cu») Socotit identic cu...; care seamănă, se aseamănă, este la fel cu...; asemănător. Aflăm la noi obiecte antice, asemănate cu altele multe ce s-au descoperit aiurea. ODOBESCU, S. III 627. După aceea le trimise acasă capul lui Andrei Bathori, pe care-l bălsămise. Ungnad puse îndată de scoase un portret după cap, foarte asemănat. BĂLCESCU, O. II 267. ♦ (Adverbial) În conformitate cu...; conform, potrivit cu... Îndată ce Mihai-vodă se întoarse in capitala țării, asemănat cu înțelegerea ce avusese cu Bathori, el chemă pe ceaușul turcesc. BĂLCESCU, O. II 174.

ASEMĂNÁT, -Ă, asemănați, -te, adj. (Înv.) Asemănător. – V. asemăna.

asemănát2, [At: ESOP (1812), ap. GCR II, 209 / V: (înv) asăm-, (reg) asămân- / E: asemăna] 1 a (Înv) Nivelat. 2 a Identic. 3 a Asemănător. 4 av (Înv) În conformitate cu...

asemănát1 sn [At: DA / V: (înv) asăm-, (reg) asămân- / E: asemăna] Asemănare (2).

ASEMĂNÁT adj. v. analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, înrudit, similar.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna2. 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna2. 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.

ASEMĂNÁ, asémăn și (3) asemănez, vb. I. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. Refl. A avea aceeași structură sau același caracter cu altcineva sau altceva, a fi la fel, analog, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. Atît de fragedă, te-asemeni Cu floarea albă de cireș. EMINESCU, O. I 117. Pasărea numită de latini «turdus»... se aseamănă cu mierla. ODOBESCU, S. III 26. Cu cine te aduni, te asemeni. 2. Tranz. A socoti la fel cu altul, a așeza pe același plan, a compara, a asemui, a asimila. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. ◊ Refl. pas. Este un sunet cărui altul nu se poate asemăna. NEGRUZZI, S. I 243. ◊ Refl. (În forma asămăna) Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni! EMINESCU, O. I 177. 3. Tranz. (Învechit; cu privire la un teren) A face asemenea cu altul, a aduce la același nivel, a nivela, a netezi. (Refl. pas.) Dacă fața drumului nu este netedă, se asemănează, umplind cu pămînt tocurile în care ar putea să se strîngă apa. I. IONESCU, M. 318. ◊ Expr. A asemăna (o clădire) cu pămîntul = a distruse cu desăvîrșire, a face asemenea (sau una) cu pămîntul. Era atunci Tîrgoviștea oraș foarte mare... Ale lui mărețe ziduri vremea le-a ruinai și le-a asemănat cu pămîntul. BĂLCESCU, O. II 99. – Variantă: asămăná, asámăn, vb. I.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A fi la fel, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. ♦ Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) compara. 2. Tranz. (Înv.) A nivela, a netezi. ◊ Expr. A asemăna (o clădire etc.) cu pământul = a distruge cu desăvârșire. – Lat. assimilare.

asemăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 aseámănă; conj. prez. 3 să asémene

asemăná vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 sg. și pl. aseámănă; conj. prez. 3 sg. și pl. asémene

asemăná [At: COD. VOR. 110/11 /V: (înv) asămă-, (reg) asămâna, (îrg) -ăra, (reg; sst) ~ma / Pzi: asemăn / E: ml assimilare] 1-2 vtr (Înv; d. terenuri denivelate) A (se) aduce la același nivel Si: (reg) a (se) asemeni. 3 vt (Pop) A așeza lucrurile astfel încât să nu mai rămână locuri goale între ele. 4 vi (Înv; îe) A ~ cu pământul A face una cu pământul. 5-6 vtr A (se) face sau a fi asemenea cu... 7 vt (Înv; nob) A face să pară. 8 vt (înv; d. vise) A interpreta. 9 vr A se considera la fel ca altul Si: a (se) asemui.

ASEMĂNÁ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

ASEMĂNÁ vb. v. netezi, nivela.

A (se) asemăna ≠ a (se) deosebi, a (se) diferenția, a distinge

asemăná (aseámăn, asemănát), vb.1. a egala, a nivela. – 2. A face să semene, a asemui. – 3. (Refl.) A avea însușiri comune, a semăna. – 4. A compara. Lat. *assĭmĭlāre (Diez, Gramm., I, 189; Pușcariu 134; DAR); cf. it. assembiare, fr. assembler, sp. asemblar, cu evoluția semantică diferită de rom. Cf. semăna.Der. asemănător, adj. (care seamănă).

A ASEMĂNÁ asémăn tranz. A face să se asemene; a asemui. /<lat. assimilare

Intrare: asemănat
asemănat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asemănat asemănatul asemăna asemănata
plural asemănați asemănații asemănate asemănatele
genitiv-dativ singular asemănat asemănatului asemănate asemănatei
plural asemănați asemănaților asemănate asemănatelor
vocativ singular
plural
Intrare: asemăna
verb (VT39)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asemăna asemănare asemănat asemănând singular plural
aseamănă asemănați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asemăn, aseamăn* (să) asemăn, aseamăn* asemănam asemănai asemănasem
a II-a (tu) asemeni (să) asemeni asemănai asemănași asemănaseși
a III-a (el, ea) aseamănă (să) asemene asemăna asemănă asemănase
plural I (noi) asemănăm (să) asemănăm asemănam asemănarăm asemănaserăm, asemănasem*
a II-a (voi) asemănați (să) asemănați asemănați asemănarăți asemănaserăți, asemănaseți*
a III-a (ei, ele) aseamănă (să) asemene asemănau asemăna asemănaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)