ascultat², ~ă a [At: HEM 1815 / Pl: ~ați, ~e / E: asculta] 1 Auzit. 2 Audiat. 3 Examinat. 4 Căruia, în calitate de stăpân, mai-mare, superior i s-a făcut voia. 5 (D. porunci, ordine) îndeplinit. 6 (D. sfaturi) Urmat.

ascultat¹ sn [At: CORESI, EV. 16/3 / Pl: ~uri / E: asculta] 1 (Bis; înv) înțelegere a Sfintei Scripturi. 2 (Înv; pex) Urmare a perceptelor creștine. 3 (Înv; spc) Urmare a vieții lui Iisus Hristos. 4-9 Ascultare (1, 2, 3, 5, 10, 11).

ascultat n., pl. inuz. urĭ. Acțiunea de a asculta des: ascultatu elevilor.

ASCULTÁ, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces). 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

ascultá [At: COD. VOR. 58/2 / Pzi: ascúlt / E: lat ascultare] 1 vt (D. ființe) A-și încorda auzul pentru a auzi ceva. 2 vt (D. animale) A ciuli urechile spre a auzi ceva. 3-4 vti (D. oameni) A urmări atent vorbele cuiva sau muzica. 5 vt A trage cu urechea (la ușă). 6 vt (Îe) A ~ liturghia A participa la slujba bisericească. 7 vt A audia (un curs). 8 vt (Spc) A examina oral un elev, un candidat la un examen Si: (înv) prociti. 9 vt (Fam; șîe) A ~ martorii (sau un martor) A audia martorii. 10 vt (înv) A înțelege. 11-12 vti A face voia stăpânului, mai-marelui, superiorului, părintelui etc. Si: (înv) a da ascultare. 13 vt (Cu complementul „cuvântul”, „porunca”, „ordinul”) A îndeplini. 14-15 vti A urma sfatul cuiva. 16 vi (Pfm; îe) A ~ la cineva A da crezare cuiva. 17 vt A îndeplini o dorință, o rugăminte 18 vi (Înv; construit cu „de”) A fi sub autoritatea, stăpânirea sau suzeranitatea, ascultarea cuiva. 19 vt (Îe) A-și ~ inima A se supune pasiunii. 20 vi (Fig; construit cu prepoziția „de”; complementul este „bunul-simț”, „rațiunea” etc.) A acționa după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 21 vt (Med) A asculta.

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Complementul indică ceea ce se face auzit sau, p. ext., persoana sau instrumentul care emite sunetele) A se strădui să audă, a urmări cu atenție pentru a auzi (1). Ciobanul a oftat și a ascultat austrul în cercevelele ferestrelor. SADOVEANU, N. F. 19. Auzea din partea bolnavă un geamăt surd. Rîndunica-l asculta pătrunsă de amară durere. BASSARABESCU, V. 51. ♦ A auzi. În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Vino, bade, sările De-ascultă mustrările, Cum mă mustră măicuța, Bade, pentru dumneata! JARNÍK-BÎRSEANU, D., 269. 2. A-și încorda atenția, a fi atent la ceea ce se spune, se cîntă, se povestește. Uneori li se părea că e cineva care-i ascultă, îi spionează, ș-atunci își scoborau glasul. VLAHUȚĂ, O. A. III 4. Fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. Eu sînt dator să spun povestea și vă rog să ascultați. CREANGĂ, P. 248. «Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează!» El asculta tremurător, Se aprindea mai tare. EMINESCU, O. I 168. ◊ (În corelație cu verbul «a sta», arată o acțiune de durată) Ele plîng, și mi se strînge Inima cum stau și-ascult. COȘBUC, P. I 263. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și indicînd persoana sau instrumentul care se face auzit) Foicică mărăcine, Ascultați, boieri, la mine. TEODORESCU, P. P. 517. ♦ A controla dacă elevul și-a însușit cunoștințele predate, cerîndu-i să facă o expunere orală. Învăța împreună... eu la gramatică și tu ce-i vrea; apoi mi-i asculta. CREANGĂ, A. 87. ♦ (Cu privire la martori) A lua depoziții, a înregistra declarațiile făcute; a audia. ♦ A examina (un bolnav) aplicînd urechea pentru a urmări fenomenele respiratorii sau bătăile inimii; a ausculta. Doctorul l-a ascultat la piept. 3. A crede, a da crezare, a băga în seamă, a acorda importanță. Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51. 4. (Cu privire la o dorință, o rugăminte etc. sau, p. ext., la cel care o rostește) A lua în considerare, a împlini, a satisface. Chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? EMINESCU, 0. I 120. ♦ (Cu privire la un sfat, un ordin etc. sau, p. ext., la cel care îl rostește) A se supune, a se conforma, a da urmare, a face întocmai. În sfîrșit te dai pe față!... Și nu m-ai chemat aicea sfatul spre-a mi-l asculta. DAVILA, V. V. 159. Dacă vei merge cu mine, îi zise calul, habar să n-ai... Pe voi sluji cum am slujit și pe tată-tău. Numai să m-asculți. ISPIRESCU. L. 16. ◊ Fig. Mi-am ascultat inima și-am venit să te îmbrățișez. GALACTION, O. I 225. ◊ Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată. CREANGĂ, P. 203. O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor. S-ascult de glasul gurii mici O oră, și să mor. EMINESCU, O. I 191. Că bădița-i tinerel, N-ascultă boii de el. HODOȘ, P. P. 56. Las’să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218.

ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

A ASCULTÁ ascúlt 1. tranz. 1) (vorbe, cântece, zgomote etc.) A percepe încordându-și auzul. ◊ Ascultă! se folosește pentru a atrage atenția cuiva la ceea ce i se va spune. 2) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a interoga; a examina. 3) jur. (martori) A audia în vederea soluționării unui proces. 4) med. (organe interne, mai ales inima, plămânii) A examina ascultând cu urechea sau cu stetoscopul în vederea stabilirii diagnosticului; a ausculta. 5) (sfaturi, rugăminți, dorințe etc.) A lua în considerație. 2. intranz. A se supune din proprie inițiativă; a se conforma. ~ de cei mai în vârstă. /<lat. ascultare

ascultà v. 1. a trage cu urechea: a asculta la ușă; 2. a lua aminte: ascultă ce-ți spun; 3. a se supune: nu mă ascultă. [Lat. ASCULTARE = clasic AUSCULTARE].

ascúlt, a -á v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. écouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Îs atent, aud: ascult ce spuĭ. Trag cu urechea, pîndesc ca să surprind vorba: a asculta la ușă. Ajut cînd cere: a asculta un nenorocit. Ĭaŭ în samă: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Mă supun: ascultă de lege, de mine, de sfaturile mele. Ĭa ascultă, ĭa ascultă-mă, vorbă energică adresată cuĭva, amenințare: Ĭa ascultă: nu te obrăznici, că te daŭ afară!

ascultá (a ~) (a-și încorda auzul, a se supune) vb., ind. prez. 3 ascúltă

ascultá vb., ind. prez. 1 sg. ascúlt, 3 sg. și pl. ascúltă

ASCULTÁ vb. 1. v. auzi. 2. a audia, a urmări. (~ cu atenție expunerea.) 3. v. audia. 4. a chestiona, a examina, a interoga, a întreba, (înv.) a prociti. (~ un elev.) 5. (MED.) a ausculta. (Medicul ~ cu stetoscopul.) 6. a înțelege. (Cine nu ~ de cuvânt o pățește.) 7. v. conforma. 8. v. îndeplini.

ASCULTA vb. 1. a auzi (~ ce-ți spun!) 2. a audia, a urmări. (~ cu atenție expunerea.) 3. (JUR.) a audia. (~ un martor.) 4. a chestiona, a examina, a interoga, a întreba, (înv.) a prociti. (~ un elev.) 5. (MED.) a ausculta. (Medicul ~ cu stetoscopul.) 6. a înțelege. (Cine nu ~ de cuvînt... ) 7. a se conforma, a se supune, a urma. (~ ordinul cuiva.) 8. a împlini, a îndeplini, a satisface. (I-a ~ toate dorințele.)

ascultá (-t, -át), vb. – 1. A auzi. – 2. A da crezare. – 3. A se supune, a face pe voia cuiva. – 4. A examina, a întreba un elev. – Mr. ascultu, megl. ascult, istr. ascutu. Lat. pop. ascultāre, în loc de auscultāre (Pușcariu 138; Candrea-Dens., 95; REW 802; DAR); cf. it. ascoltare, prov. escoutar, v. fr. ascouter (fr. écouter), v. sp. ascuchar (sp. escuchar). Der. ascultămînt, s. n. (înv., supunere, obediență); ascultător, adj. (care ascultă; supus, docil); ascultător, s. m. (elev; vînzător, funcționar; aparat de ascultare); ascultătură, s. f. (înv., ascultare); ascultoi, adj. (înv., supus, docil).

AUDIATUR ET ALTERA PARS (AUDI ALTERAM PARTEM) (lat.) să fie ascultată și cealaltă parte – Seneca, „Medeea”, act. II, scena 2, 199. O judecată dreaptă cere ascultarea argumentelor ambelor părți.

TOUT FLATTEUR VIT AUX DÉPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.