15 definiții pentru ascultător

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCULTĂTÓR2, -OÁRE, ascultători, -oare, s. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiaza o cuvîntare, o conferință etc.; auditor. Cînd s-a terminat conferința, ascultătorii au aplaudat îndelung. ◊ (Poetic) Mii de brazi sînt ascultătorii, totdeauna atenți, ai acestui mare cîntec, neoprit, al apelor. BOGZA, C. O. 165.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. Tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvîntul lui! ISPIRESCU, L. 53. Fata moșneagului... era frumoasă, harnică, ascultătoare. CREANGĂ, P. 283. ◊ Fig. Adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. EMINESCU, N. 67.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiază o muzică, o conferință etc. – Din asculta + suf. -(ă)tor.

ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ascultătoáre

ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; f. sg. și pl. ascultătoáre

ascultătór, -oáre [At: COD. VOR. 154/9 / Pl: ~i, -oare / E: asculta + -ător] 1 a Care ascultă (14). 2 a (Pex) Supus. 3 smf Persoană care ascultă (3) o povestire, audiază un concert etc. 4 a (Înv) Aflat sub administrația, puterea, jurisdicția cuiva. 5 sf (Înv; sst) Loc de unde poate cineva asculta (sau auzi) fără să fie văzut.

ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. v. asistență.

Ascultător ≠ neascultător, obraznic

ASCULTĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ascultă; docil. Copil ~. /a asculta + suf. ~ător

ASCULTĂTÓR2 ~i m. Persoană care ascultă (un concert, o conferință, un curs etc.); auditor. /a asculta + suf. ~ător

ascultător a. 1. cel ce ascultă; 2. supus, plecat.

ascultător, -oáre adj. Care ascultă, supus, plecat: copil ascultător. – La Dos. ascultoĭ, numaĭ sing., pl. tot așa.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obediént, (înv.) ascultói. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitór. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. asistență, auditoriu, public. (~ii au aplaudat în picioare.)

Intrare: ascultător
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ascultător ascultătorul ascultătoare ascultătoarea
plural ascultători ascultătorii ascultătoare ascultătoarele
genitiv-dativ singular ascultător ascultătorului ascultătoare ascultătoarei
plural ascultători ascultătorilor ascultătoare ascultătoarelor
vocativ singular
plural