2 intrări

31 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. Pronunțat, rostit, emis prin mișcarea organelor vorbirii. Sunete articulate. 2. (Despre substantive, adjective și echivalentele lor) Care are articol. Substantiv articulat. 3. Cu articulații, format din articulații. Insectele au corpul articulat.

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Emis, rostit prin mișcarea organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau un echivalent al lor) Cu articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.

articulát adj. m., pl. articuláți; f. sg. articulátă, pl. articuláte

articulát1 [At: DAms / Pl: ~e /E: articula] 1 sn (Rar) Legare prin articulații. 2-4 sf Articulare (1, 4, 5). 5 sf (Fig; fam) Bătaie.

articulát2, -ă [At: MAIORESCU, CR. I, 160 / Pl: ~ați, -e / E: articula] 1 a (D. cuvinte etc) Pronunțat deslușit. 2 a (Desn) Pronunțat cu ajutorul organelor vorbirii (într-un fel particular). 3 a Care are articol. 4 a Cu articulații. 5 ( Zlg; bot; spc) Cu membrele formate din articule (4). 6 sf(Zlg; mpl) Insecte. 7 sf (Zlg; mpl) Crustacei. 8 a (Jur) Care a fost demonstrat într-un mod clar, bazându-se pe lege.

Articulat ≠ nearticulat

ARTICULÁT, -Ă adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [în DN și MDN], de dimensiuni și forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) Formată din noduri și internoduri. [Cf. fr. articulé, lat. articulatus – legat].

ARTICULÁT, -Ă I. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5). ◊ (despre tulpini) formată din (inter)noduri. II. s. f. pl. plante cu tulpina articulată. (< fr. articulé/s/)

articulat a. 1. prevăzut cu articulațiuni; 2. nume cu articol. ║ f. pl. articulate, una din marile diviziuni ale regnului animal.

articulát, -ă adj. Care are maĭ multe articulațiunĭ. Enunțat (exprimat) clar. Cu articul: nume articulat. S. n. pl. (sub-înț. animal). Prima diviziune a inelatelor, care cuprinde insectele, painjiniĭ, miriapodele și crustaceele (numite și artropode).

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era in stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).

articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză

articulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleáză

articulá v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: -léz / E: fr articuler, lat articulare] 1- 2 vtr A (se) lega prin articulații. 3 vt A pronunța un sunet, un cuvânt. 4 vt (Pex) A rosti un cuvânt, o propoziție. 5 vt (Jur; iuz) A arăta ceva în mod clar sau a demonstra bazându-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte părți de vorbire. 7 vt (Fam; șîe) A ~ o palmă A plesni. 8 vt (Fam) A bate.

ARTICULÁ vb. 1. v. pronunța. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)

Intrare: articulat
articulat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular articulat articulatul articula articulata
plural articulați articulații articulate articulatele
genitiv-dativ singular articulat articulatului articulate articulatei
plural articulați articulaților articulate articulatelor
vocativ singular
plural
Intrare: articula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) articula articulare articulat articulând singular plural
articulea articulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) articulez (să) articulez articulam articulai articulasem
a II-a (tu) articulezi (să) articulezi articulai articulași articulaseși
a III-a (el, ea) articulea (să) articuleze articula articulă articulase
plural I (noi) articulăm (să) articulăm articulam articularăm articulaserăm, articulasem*
a II-a (voi) articulați (să) articulați articulați articularăți articulaserăți, articulaseți*
a III-a (ei, ele) articulea (să) articuleze articulau articula articulaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)