2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

articulat1 [At: DA ms / Pl: ~e /E: articula] 1 sn (Rar) Legare prin articulații. 2-4 sf Articulare (1, 4, 5). 5 sf (Fig; fam) Bătaie.

articulat2, ~ă [At: MAIORESCU, CR. I, 160 / Pl: ~ați, ~e / E: articula] 1 a (D. cuvinte etc) Pronunțat deslușit. 2 a (Desn) Pronunțat cu ajutorul organelor vorbirii (într-un fel particular). 3 a Care are articol. 4 a Cu articulații. 5 ( Zlg; bot; spc) Cu membrele formate din articule (4). 6 sf(Zlg; mpl) Insecte. 7 sf (Zlg; mpl) Crustacei. 8 a (Jur) Care a fost demonstrat într-un mod clar, bazându-se pe lege.

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. Pronunțat, rostit, emis prin mișcarea organelor vorbirii. Sunete articulate. 2. (Despre substantive, adjective și echivalentele lor) Care are articol. Substantiv articulat. 3. Cu articulații, format din articulații. Insectele au corpul articulat.

ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Emis, rostit prin mișcarea organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau un echivalent al lor) Cu articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.

ARTICULÁT, -Ă adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [în DN și MDN], de dimensiuni și forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) Formată din noduri și internoduri. [Cf. fr. articulé, lat. articulatus – legat].

ARTICULÁT, -Ă I. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5). ◊ (despre tulpini) formată din (inter)noduri. II. s. f. pl. plante cu tulpina articulată. (< fr. articulé/s/)

articulat a. 1. prevăzut cu articulațiuni; 2. nume cu articol. ║ f. pl. articulate, una din marile diviziuni ale regnului animal.

articulát, -ă adj. Care are maĭ multe articulațiunĭ. Enunțat (exprimat) clar. Cu articul: nume articulat. S. n. pl. (sub-înț. animal). Prima diviziune a inelatelor, care cuprinde insectele, painjiniĭ, miriapodele și crustaceele (numite și artropode).

articulá v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: ~léz / E: fr articuler, lat articulare] 1-2 vtr A (se) lega prin articulații. 3 vt A pronunța un sunet, un cuvânt. 4 vt (Pex) A rosti un cuvânt, o propoziție. 5 vt (Jur; iuz) A arăta ceva în mod clar sau a demonstra bazându-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte părți de vorbire. 7 vt (Fam; șîe) A ~ o palmă A plesni. 8 vt (Fam) A bate.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).

ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].

ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare)

A SE ARTICULÁ se ~eáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulație. /<fr. articuler, lat. articulare

A ARTICULÁ ~éz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunța. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare

articulà v. 1. a rosti lămurit: a articula sunetele; 2. fig. a afirma pozitiv: a articula un fapt; 3. a se uni prin articulațiuni.

*articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n’a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

articulát adj. m., pl. articuláți; f. sg. articulátă, pl. articuláte

arată toate definițiile

Intrare: articulat
articulat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • articulat
  • articulatul
  • articulatu‑
  • articula
  • articulata
plural
  • articulați
  • articulații
  • articulate
  • articulatele
genitiv-dativ singular
  • articulat
  • articulatului
  • articulate
  • articulatei
plural
  • articulați
  • articulaților
  • articulate
  • articulatelor
vocativ singular
plural
Intrare: articula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • articula
  • articulare
  • articulat
  • articulatu‑
  • articulând
  • articulându‑
singular plural
  • articulea
  • articulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • articulez
(să)
  • articulez
  • articulam
  • articulai
  • articulasem
a II-a (tu)
  • articulezi
(să)
  • articulezi
  • articulai
  • articulași
  • articulaseși
a III-a (el, ea)
  • articulea
(să)
  • articuleze
  • articula
  • articulă
  • articulase
plural I (noi)
  • articulăm
(să)
  • articulăm
  • articulam
  • articularăm
  • articulaserăm
  • articulasem
a II-a (voi)
  • articulați
(să)
  • articulați
  • articulați
  • articularăți
  • articulaserăți
  • articulaseți
a III-a (ei, ele)
  • articulea
(să)
  • articuleze
  • articulau
  • articula
  • articulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

articulat

  • 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pronunțat rostitor antonime: nearticulat un exemplu
    exemple
    • Sunete articulate.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Substantiv articulat.
      surse: DLRLC
  • 3. Cu articulații, format din articulații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Insectele au corpul articulat.
      surse: DLRLC
    • 3.1. (Despre organisme sau organe) Format din articole, de dimensiuni și forme variabile, puse cap la cap.
      surse: DN
    • 3.2. (Despre tulpini) Formată din noduri și internoduri.
      surse: DN

etimologie:

  • vezi articula
    surse: DEX '98 DEX '09

articula

  • 1. tranzitiv A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: pronunța rosti 2 exemple
    exemple
    • De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179.
      surse: DLRLC
    • Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.
      surse: MDN '00
  • 2. tranzitiv A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • reflexiv pasiv Substantivul se articulează când este însoțit de un determinativ.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se lega prin articulații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Mâna se articulează la umăr.
      surse: DLRLC

etimologie: