6 definiții pentru rostitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Care este rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

rostitor, ~oare [At: (a. 1717) URICARIUL^ V, 253/14 / Pl: ~i, ~oare / E: rosti + -tor] 1-2 smf, a (Rar) (Cel) care rostește (1). 3 a Care este exprimat Si: rostit (1), pronunțat, spus. 4 a (Rar) Care aranjează. 5 a (Reg) Foi de urzeală care n-au mai avut loc să treacă prin ițe și spată Si: (reg) mânz.

ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. (Și substantivat) Care rostește, spune ceva. 2. Rostit, exprimat, spus. – Rosti + suf. -tor.

ROSTITÓR, -OÁRE, rostitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care spune, rostește ceva. (Substantivat) Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. BELDICEANU, P. 119. 2. Rostit, exprimat, spus. Părinte, vorbei tale prielnic rostitoare Am dat precum se cade deplină ascultare. NEGRUZZI, S. II 140.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rostitór (rar) adj. m., pl. rostitóri; f. sg. și pl. rostitoáre

rostitór adj. m., pl. rostitóri; f.sg. și pl. rostitoáre

Intrare: rostitor
rostitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rostitor
  • rostitorul
  • rostitoru‑
  • rostitoare
  • rostitoarea
plural
  • rostitori
  • rostitorii
  • rostitoare
  • rostitoarele
genitiv-dativ singular
  • rostitor
  • rostitorului
  • rostitoare
  • rostitoarei
plural
  • rostitori
  • rostitorilor
  • rostitoare
  • rostitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)