4 intrări

45 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. ♦ Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau armenilor (1), privitor la Armenia ori la armeni; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

armean1, ~ă [At: MOXA, 381/34 / V: ~man2 / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i, ~e / E: vsl армин] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Armeniei. 3-4 smf, a (Persoană) din Armenia. 5 smp Populația care locuiește în Armenia. 6-7 a Care aparține armenilor1 (5) (sau Armeniei). 8-9 a Referitor la armeni1 (5) (sau la Armenia). 10-11 a Care este specific armenilor1 (5) (sau Armeniei). 12 a Care provine din Armenia. 13 Care este produs de armeni (5). 14 sfa (Șîs limba ~ă) Limba vorbită de armeni1 (5).

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație de limbă indo-europeană, stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

ARMEÁN2, armeni, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Sovietice Socialiste Armene. – Variantă: (Mold., Bucov.) armán (HOGAȘ, H. 9) s. m.

ARMEÁN3, -Ă, armeni, -e, adj. Care ține de poporul sau de țara Armeniei; armenesc.Limba armeană.

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. 2. S. m. Bărbat care face parte din populația de bază a Armeniei. – Slav (v. sl. armĕninŭ).

ARMEÁN1 ~eánă (~éni, ~éne) Care aparține Armeniei sau populației ei; din Armenia. [Sil. -mean] /<sl. armĕninu

ARMEÁN2 ~eánă (~éni, ~éne) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Armeniei sau este originară din Armenia. [Sil. -mean] /<sl. armĕninu

armeán, -eáncă s., pl. enĭ, ence. Locuitor din Armenia saŭ originar de acolo. – Ca adj. e fals. În nord Arman, Armancă, pl. tot enĭ, ence.

ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

arman1 sn [At: DAMÉ, T. 56 / V: h~, ~mean2 / Pl: ~mene / E: tc harman] (Reg) 1 Arie1 (1). 2 Loc îngrădit lângă casă (sau pe câmp) unde se treieră, se pune fânul sau paiele, se închid vitele etc. Cf curte, obor. 3 Locul unde au fost hrănite oile iarna. 4 Cerc la suprafața apei. 5 (Îe) Jocul în ~ (sau trei ~mene) Joc cu arșice (sau cu bani de metal) care se aruncă în (trei) cercuri desenate pe pământ.

ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

ARMÁN2, armane, s. n. (Regional) 1. Loc pe cîmp unde se cară și se treieră bucatele (avînd uneori mai multe arii); (prin restricție) arie. Se vorbește Despre prăsila care prisosește. De S.M.T., de norme, de legume Și paza pe armane cîtă-i, cum e. DRAGOMIR, S. 22. Le-am dat bani să secere și să lucreze la arman, nu să caute țipari în Adîncata. SADOVEANU M. C. 21. ♦ Loc (uneori împrejmuit) în apropierea casei, folosit ca arie la treierat sau la alte treburi gospodărești. Ocolim armanul, ca să nu ne oprim caii dintr-o dată. STANCU, D. 469 2. (Rar; în forma armean) Cerc, rotocol. Bălăcea cu nuiaua prin apă și făcea haz cum sar stropi... de apă...El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi la matcă, se face cîte-un armean (cerc) împrejurul lui și, de ce merge, se mărește. ISPIRESCU, L. 34. 3. Conac. – Variantă: (2) armeán s. n.

ARMÁN, armane, s. n. 1. Loc pe cîmp unde se aduc și se treieră cerealele; (prin restricție) arie. 2. Loc îngrădit unde se închid vitele. 3. Cerc, rotocol (la suprafața unei ape). 4. Conac. – Tc. harman.

ARMEÁNĂ f. mai ales art. Limba armenilor. /<sl. armĕninu

arman n. 1. arie de treerat (se aude la Constanța); 2. (și armean) o varietate a jocului în arșici (numit astfel după suprafața circulară în care se joacă); 3. fig. rotocol produs de o picătură de apă: fiecare strop de apă... face câte un armean împrejurul lui ISP. [Turc. HARMAN].

Armeni m. pl. popor indo-european, care profesează catolicismul; după un ritual propriu. Armenii sunt împrăștiați în orașele principale din Azia și Europa, iar la noi sunt răspândiți (dela jumătatea sec. XIV) mai ales prin Moldova.

armán n., pl. e (turc. pers. harman, arie). Sud. Îngrăditură. Arie. Cerc tras de copiĭ cu o vărguță pe pămînt saŭ cu cretă orĭ cărbune pe un paviment oare-care ca să joace la arșice, penițe, nasturĭ, petricele orĭ bile. V. madă.

*perghél n., pl. e și urĭ (turc. [d. pers.] perkiar, pergĭar, pop. pergel, purgal, purgar). Circumferență, cerc tras pe pămînt în care băĭețiĭ pun arșicele, nucile saŭ bilele la joc. (În Mold. arman). Ogoĭ. Arcadă saŭ semicerc la zidărie. Vechĭ. Compas cu brațele curbe. A da perghel (Munt.), a ocoli, a da tîrcol.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene

armeán s. m., adj. m., pl. arméni; f. sg. armeánă, pl. arméne

armea (limbă) s. f., g.-d. art. armenei

armán (arie, rotocol) s. n., pl. armáne

armeánă (limba) s. f., g.-d. art. arménei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ARMEAN adj. armenesc. (Populație ~.)

ARMAN s. arie, (înv. și reg.) siliște, (reg.) țarc, (prin Mold. și Bucov.) năsadă. (~ pentru treieratul cerealelor.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

armeán (arméni), s. m. – Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus. – Var. arman. Ngr. ἀρμένιος (probabil cu diftongare analogică, așa ca în toate numele etnice, cf. oltean, muntean etc.). Nu pare posibilă der. directă din sl. armĕninŭ, pe care o propune DAR. – Der. arm(e)ancă, s. f.; armenesc, adj.; armenește, adv.; armenime, s. f. (totalitatea armenilor).

armán (armáne), s. n.1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele. – 2. Rotocol, cerc. – Var. harman, armean. Tc. harman (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 869), cf. bg., sb. harman.Der. armangiu, s. m. (paznic de hambar); armănit, s. n. (treierat).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ARMEÁN, -Ă adj. (< cf. sl. armĕninŭ): în sintagma limbă armeană (v.).

ARMEÁNĂ s. f. (cf. sl. armeninu): limbă din ramura estică a familiei limbilor indo-europene, vorbită de armenii din Republica Armeană (circa 3,5 milioane) și de cei din diaspora armeană – din Turcia, Siria, Liban, Grecia, Polonia, România, SUA, America de Sud etc. (tot circa 3,5 milioane). Tradiția antică i-a considerat pe vorbitorii acestei limbi urmași ai frigienilor, dar nu există dovezi lingvistice sau istorice în acest sens. Datorită condițiilor istorice în care au trăit și trăiesc (mereu cotropiți de puteri imperiale), armenii sunt bilingvi. Studiile privind limba armeană au stabilit circa 900 de rădăcini provenite din indo-europeană și peste 400 de origine urartică sau hurrită (H. Kostanian, Istoria limbii armene – perioada veche, Erevan, 1961). Limba armeană s-a dezvoltat în patru etape distincte: perioada veche, anterioară scrierii armene (timp de 3000 de ani, până în secolul al V-lea e. n.); perioada limbii clasice armene (între secolele V-XI); perioada armenei medii (între secolele XII-XVI) și perioada limbii armene moderne (din secolul al XVII-lea până în prezent). Limba clasică armeană a apărut odată cu alfabetul armean creat de Mesrob Maștoț în anul 405 e. n. (compus din 36 de semne, la care s-au adăugat ulterior încă două). Denumită grabar („limbă scrisă”), armeana clasică era de fapt limba vorbită de popor în acea perioadă, cu unele diferențe între provincii. Strabon (XI, 14, 5) menționează că armenii vorbeau atunci o limbă unitară. Armeana clasică (grabar) s-a folosit în scrierile literare și în scrierile bisericești. Ea s-a îndepărtat însă de vorbirea populară, fapt ilustrat de scrierile lui Hovhanes Mamikonian (secolul al VII-lea) și ale lui Grigor Naregati (secolul al X-lea). După prăbușirea statului armean, această diferențiere s-a adâncit, favorizând apariția armenei medii (secolul al XII-lea), bazată pe armeana populară, prezentă în scrierile de istoriografie, filozofie și drept și în documentele de cancelarie (în special ale Regatului armean al Ciliciei). Armeana medie sau orală se deosebea de grabar prin vocabular, mutații semantice, declinare, conjugare și acord. Ea a evoluat către armeana modernă (impusă în secolul al XVII-lea) divizată în două dialecte: oriental și occidental, care nu se excludeau unul pe celălalt. Încă din secolul al XVI-lea apăruseră scrisori în armeana modernă, care se înmulțesc în secolul următor. În ciuda presiunii dominației otomane, care transformase limba armeană din imperiu într-un jargon (ca de exemplu cel din Constantinopol, în care pătrunseseră peste 4000 de cuvinte turcești și expresii străine), armeana modernă (orientală și occidentală) a păstrat totuși același fond de cuvinte (cca 30%) și aceeași ortografie din armeana clasică. Primele atestări de limbă a. datează din secolul al IX-lea, iar limba literară a. s-a format în secolele al XI-lea – al XVIII-lea, pe baza dialectului din zona Ararat, puternic influențat (mai ales în vocabular) de limba iraniană. A. literară a continuat a. clasică (grabar) până în secolul al XIX-lea, când s-au pus bazele limbii literare armene moderne, care folosește elementele limbii a. vorbite în secolul al XVIII-lea, cu cele două variante: una de răsărit (vorbită în Republica Armeană) și alta de apus (vorbită în Turcia). Limba a. nu are genuri, dar posedă singularul și pluralul. Din cele opt cazuri ale vechii a. s-au păstrat șapte, cu excepția vocativului (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, locativ, ablativ și instrumental). A. a introdus ca o inovație perfectul compus și mai mult ca perfectul (ca, mai târziu, limbile romanice). Datorită contactului cu alte popoare și dominațiilor străine, vocabularul limbii a. este foarte bogat în împrumuturi (mai ales din vechile limbi caucaziene, din iraniană și din greacă). Marile deosebiri dintre a. și celelalte limbi indo-europene sunt explicate de lingviști prin rolul substratului acestei limbi. În SUA, Olanda și Italia există catedre de studiu al limbii a. La noi, prof. Francesca Băltăceanu a ținut ani în șir un curs facultativ de învățare a limbii a., în cadrul Facultății de limbi orientale din Universitatea București. Este bine să știm că în cultura română și-au adus contribuția lor deosebită mari personalități armene ca Gheorghe Asachi, Spiru Haret, Vasile Conta, G. Ibrăileanu, Mihail Jora și Ana Aslan.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARMEAN etnic. Elementul armean, infiltrat din sec. al XIII-lea în Moldova va fi impresionat îndeosebi pentru ca acest etnic să fie luat ca prenume, mai frecvent decît numele altor popoare. I. 1. Armean, sătean (17 B I 71); – megiaș (17 B IV 415); – țig. (17 B II 426); -u „sluga” (16 A I 240); Armen/escul; -ești s. (v. și Parmen, Partea I). 2. Cu fon. mold. Arman (P Gov f° 19; 16 A II 101); – fam., mold. (Sd XXI); – Ioan (Ard II 104); – ginerele popii Simion (17 A IV 283); – T., răzeș, 1623 (Isp VI2; 17 A V; – Adam (Buc); – Cărstea (17 A V 181); fiul Petrei, nepot lui Costin (ib. 158); munt. (16 B V 119). 3. Armanca b., nepot Mircesii (17 A IV 458). În toate aceste cazuri etnicul este luat ca prenume de evocare sau ca patronim. 4. Cu suf. -du: Armendu, Iftode, pren. (Sur XVII); – boier (17 B IV 356); Armencea, Călin (Tel 58); Armendoc (Dm). 5. Cu fon. magh. a > o: Ormeniș b,(Ard II 223) < ung. örmeny „armean” + -eș Cf. Urmeniș s. II. Prenumele feminin este și mai frecvent în Moldova. Hasdeu, (Magnum Etim) afirmă că acest nume „se dădea la femei și la cîini”, Armeanca (Ștef; Ard II 223); – fiica lui Șt. Foaie 1500 (Isp I1); – țig. (16 B II 193);f. (P Gov f° 11 vo). 2. Armanca frecv. (C Bog; Sur XVIII; Răc 10; 16 A II 102, 173); soția lui Ion dărăbanul (RI II161); – sora lui Oniul și lui Cîrstea (16 A III 25, 45); – și Urîta, fetele popii Cucului (16 A III 9); – sora lui Pites (16 A I 206); – fiica lui Dragomir (16 B V 66); – j-ța (17 B I 223, 254); – preoteasa (17 B II 234); – olt. (Grș 12; AO XII; – (P Bor 60, 107); Alte exemple (Sd XI 87, 257, 270 din anii 1573, 1602; Tec I). 3. Armana, f., munt., 1593 (Cat). 4. Armenica f. (Isp IV1).

ARMÁN (< tc.) s. n. 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pînză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat.

Intrare: Armean
Armean nume propriu
nume propriu (I3)
  • Armean
Intrare: armean (adj.)
armean1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A17)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armean
  • armeanul
  • armeanu‑
  • armea
  • armeana
plural
  • armeni
  • armenii
  • armene
  • armenele
genitiv-dativ singular
  • armean
  • armeanului
  • armene
  • armenei
plural
  • armeni
  • armenilor
  • armene
  • armenelor
vocativ singular
plural
Intrare: armean (s.m.)
substantiv masculin (M20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armean
  • armeanul
  • armeanu‑
plural
  • armeni
  • armenii
genitiv-dativ singular
  • armean
  • armeanului
plural
  • armeni
  • armenilor
vocativ singular
  • armeanule
  • armene
plural
  • armenilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arman
  • armanul
  • armanu‑
plural
  • armani
  • armanii
genitiv-dativ singular
  • arman
  • armanului
plural
  • armani
  • armanilor
vocativ singular
  • armanule
  • armane
plural
  • armanilor
Intrare: arman
arman1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arman
  • armanul
  • armanu‑
plural
  • armane
  • armanele
genitiv-dativ singular
  • arman
  • armanului
plural
  • armane
  • armanelor
vocativ singular
plural
armean3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armean
  • armeanul
  • armeanu‑
plural
  • armene
  • armenele
genitiv-dativ singular
  • armean
  • armeanului
plural
  • armene
  • armenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

armean, armeaadjectiv

etimologie:

armean, armenisubstantiv masculin
armeancă, armencesubstantiv feminin

  • 1. (la) plural Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. (la) singular Persoană aparținând acestei populații. DEX '09
  • 2. Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo. DEX '09 DLRLC NODEX
etimologie:

arman, armanesubstantiv neutru

  • 1. regional Loc pe câmp unde se cară și se treieră bucatele (având uneori mai multe arii); arie (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se vorbește Despre prăsila care prisosește. De S.M.T., de norme, de legume Și paza pe armane cîtă-i, cum e. DRAGOMIR, S. 22. DLRLC
    • format_quote Le-am dat bani să secere și să lucreze la arman, nu să caute țipari în Adîncata. SADOVEANU M. C. 21. DLRLC
    • 1.1. Loc (uneori împrejmuit) în apropierea casei, folosit ca arie la treierat sau la alte treburi gospodărești. DLRLC
      • format_quote Ocolim armanul, ca să nu ne oprim caii dintr-o dată. STANCU, D. 469. DLRLC
  • 2. regional Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. DEX '09 DLRLC
  • 3. regional Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. DEX '09
  • 4. regional Rotocol, cerc la suprafața unei ape. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bălăcea cu nuiaua prin apă și făcea haz cum sar stropi... de apă... El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi la matcă, se face cîte-un armean (cerc) împrejurul lui și, de ce merge, se mărește. ISPIRESCU, L. 34. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.