opțiuni

2 intrări

arman

  • 1. Loc pe câmp unde se cară și se treieră bucatele (având uneori mai multe arii); arie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC regional 2 exemple
    exemple
    • Se vorbește Despre prăsila care prisosește. De S.M.T., de norme, de legume Și paza pe armane cîtă-i, cum e. DRAGOMIR, S. 22.
      surse: DLRLC
    • Le-am dat bani să secere și să lucreze la arman, nu să caute țipari în Adîncata. SADOVEANU M. C. 21.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Loc (uneori împrejmuit) în apropierea casei, folosit ca arie la treierat sau la alte treburi gospodărești.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ocolim armanul, ca să nu ne oprim caii dintr-o dată. STANCU, D. 469.
        surse: DLRLC
  • 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta.
    surse: DEX '09 DLRLC regional
  • 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat.
    surse: DEX '09 regional
  • 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC regional un exemplu
    exemple
    • Bălăcea cu nuiaua prin apă și făcea haz cum sar stropi... de apă... El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi la matcă, se face cîte-un armean (cerc) împrejurul lui și, de ce merge, se mărește. ISPIRESCU, L. 34.
      surse: DLRLC

etimologie:

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

armán1 sn [At: DAME, T. 56 / V: h-, -mean2 / Pl: ~mene / E: tc harman] (Reg) 1 Arie1 (1). 2 Loc îngrădit lângă casă (sau pe câmp) unde se treieră, se pune fânul sau paiele, se închid vitele etc. Cf curte, obor. 3 Locul unde au fost hrănite oile iarna. 4 Cerc la suprafața apei. 5 (Îe) Jocul în ~ (sau trei ~mene) Joc cu arșice (sau cu bani de metal) care se aruncă în (trei) cercuri desenate pe pământ.

ARMÁN s. v. curte, ogradă.

armán (armáne), s. n. – 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele. – 2. Rotocol, cerc. – Var. harman, armean. Tc. harman (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 869), cf. bg., sb. harman. – Der. armangiu, s. m. (paznic de hambar); armănit, s. n. (treierat).

arman n. 1. arie de treerat (se aude la Constanța); 2. (și armean) o varietate a jocului în arșici (numit astfel după suprafața circulară în care se joacă); 3. fig. rotocol produs de o picătură de apă: fiecare strop de apă... face câte un armean împrejurul lui ISP. [Turc. HARMAN].

armán n., pl. e (turc. pers. harman, arie). Sud. Îngrăditură. Arie. Cerc tras de copiĭ cu o vărguță pe pămînt saŭ cu cretă orĭ cărbune pe un paviment oare-care ca să joace la arșice, penițe, nasturĭ, petricele orĭ bile. V. madă.

ARMẤN, -Ă s. m. și f., adj. v. aromân.

AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

ARMẤN, -Ă s. m. și f., adj. v. aromân.

AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român; care vorbește dialectul aromân; care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

AROMÎ́N1, -Ă, aromîni, -e, adj. Care aparține aromînilor, privitor la aromîni. Dialectul aromîn. Ansamblul aromîn de cîntece și jocuri.

AROMÎ́N2, -Ă, aromîni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de limbă romînă care trăiește în Peninsula Balcanică, mai ales în Epir și Macedonia.

ARMẤN, -Ă s. m. și f., adj. v. aromân.

AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de limbă română care trăiește în Peninsula Balcanică (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor, privitor la aromâni. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul aromân. [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (<lat. romanus).

aromấn adj. m., s. m., pl. aromấni; adj. f. aromấnă, pl. aromấne

aromân s. m., adj. m., pl. aromâni; f.sg. aromână, pl. aromâne

armấn, ~ă smf a vz aromân

aromấn, -ă [At: DA ms / V: arăm-, armân, arum- / Pl: ~i, -e / E: armân ml romanus și modificat după român] 1-2 smf a (Persoană) care face parte din grupul meridional al poporului român răspândit în Peninsula Balcanică (mai ales în Epir și Macedonia) Si: (depr) cuțovlah, rămân, român, rumân, țințar Vz aromâncă. 3 smp Ramură a poporului român care trăiește în Epir și în Macedonia. 4 a Care aparține aromânilor (3) Si: aromânesc (1). 5 a Care provine de la aromâni (3) Si: aromânesc (2). 6 a Specific aromânilor Si: aromânesc (3). 7 a Referitor la aromâni Si: aromânesc (4). 8 sf Idiomul aromânilor (3). 9 sn Cuvânt sau construcție lingvistică din aromână (8) Si: aromânesc (5).

AROMÂN s., adj. 1. s. macedoromân, (rar) macedonean. (~ii se află în sudul Peninsulei Balcanice.) 2. adj. v. aromânesc.

AROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparține populației de origine romanică din sudul Peninsulei Balcanice; referitor la această populație; macedoromân. /Din armân înv.

AROMÂN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de origine romanică din sudul Peninsulei Balcanice sau este originară de acolo; macedoromân. /Din armân înv.

Intrare: arman
arman substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR 		nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arman armanul
plural armane armanele
genitiv-dativ singular arman armanului
plural armane armanelor
vocativ singular —
plural —
armean (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N29) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armean armeanul
plural — —
genitiv-dativ singular armean armeanului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: aromân
aromân substantiv masculin adjectiv substantiv feminin
substantiv masculin și feminin (MF1)
Surse flexiune: DOR 		masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aromân aromânul aromână aromâna
plural aromâni aromânii aromâne aromânele
genitiv-dativ singular aromân aromânului aromâne aromânei
plural aromâni aromânilor aromâne aromânelor
vocativ singular — —
plural — —
armân
substantiv masculin și feminin (MF1) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armân armânul armână armâna
plural armâni armânii armâne armânele
genitiv-dativ singular armân armânului armâne armânei
plural armâni armânilor armâne armânelor
vocativ singular — —
plural — —

13 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie1 (1). 2. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

ARMÁN1 s. m. v. armean.

ARMÁN2, armane, s. n. (Regional) 1. Loc pe cîmp unde se cară și se treieră bucatele (avînd uneori mai multe arii); (prin restricție) arie. Se vorbește Despre prăsila care prisosește. De S.M.T., de norme, de legume Și paza pe armane cîtă-i, cum e. DRAGOMIR, S. 22. Le-am dat bani să secere și să lucreze la arman, nu să caute țipari în Adîncata. SADOVEANU M. C. 21. ♦ Loc (uneori împrejmuit) în apropierea casei, folosit ca arie la treierat sau la alte treburi gospodărești. Ocolim armanul, ca să nu ne oprim caii dintr-o dată. STANCU, D. 469 2. (Rar; în forma armean) Cerc, rotocol. Bălăcea cu nuiaua prin apă și făcea haz cum sar stropi... de apă...El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi la matcă, se face cîte-un armean (cerc) împrejurul lui și, de ce merge, se mărește. ISPIRESCU, L. 34. 3. Conac. – Variantă: (2) armeán s. n.

ARMÁN, armane, s. n. 1. Loc pe câmp unde se aduc și se treieră cerealele; (prin restricție) arie. 2. Loc îngrădit unde se închid vitele. 3. Cerc, rotocol (la suprafața unei ape). 4. Conac. – Tc. harman.

armán s. n., pl. armáne

armán (arie, rotocol) s. n., pl. armáne

ARMÁN s. v. arie.

ARMEÁN1 s. n. v. arman1.

armeán2 sn vz arman1

ARMEÁN s. v. cerc, rotocol.

armean n. V. arman.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

armeán s. v. CERC. ROTOCOL.