arman¹ sn [At: DAMÉ, T. 56 / V: h~, ~mean² / Pl: ~mene / E: tc harman] (Reg) 1 Arie¹ (1). 2 Loc îngrădit lângă casă (sau pe câmp) unde se treieră, se pune fânul sau paiele, se închid vitele etc. Cf curte, obor. 3 Locul unde au fost hrănite oile iarna. 4 Cerc la suprafața apei. 5 (Îe) Jocul în ~ (sau trei ~mene) Joc cu arșice (sau cu bani de metal) care se aruncă în (trei) cercuri desenate pe pământ.

arman², ~ă smf, a vz armean¹

ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie¹ (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

ARMÁN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie¹ (1). 2. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

ARMÁN², armane, s. n. (Regional) 1. Loc pe cîmp unde se cară și se treieră bucatele (avînd uneori mai multe arii); (prin restricție) arie. Se vorbește Despre prăsila care prisosește. De S.M.T., de norme, de legume Și paza pe armane cîtă-i, cum e. DRAGOMIR, S. 22. Le-am dat bani să secere și să lucreze la arman, nu să caute țipari în Adîncata. SADOVEANU M. C. 21. ♦ Loc (uneori împrejmuit) în apropierea casei, folosit ca arie la treierat sau la alte treburi gospodărești. Ocolim armanul, ca să nu ne oprim caii dintr-o dată. STANCU, D. 469 2. (Rar; în forma armean) Cerc, rotocol. Bălăcea cu nuiaua prin apă și făcea haz cum sar stropi... de apă...El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi la matcă, se face cîte-un armean (cerc) împrejurul lui și, de ce merge, se mărește. ISPIRESCU, L. 34. 3. Conac. – Variantă: (2) armeán s. n.

ARMÁN¹ s. m. v. armean². corectată

ARMÁN, armane, s. n. 1. Loc pe câmp unde se aduc și se treieră cerealele; (prin restricție) arie. 2. Loc îngrădit unde se închid vitele. 3. Cerc, rotocol (la suprafața unei ape). 4. Conac. – Tc. harman.

arman n. 1. arie de treerat (se aude la Constanța); 2. (și armean) o varietate a jocului în arșici (numit astfel după suprafața circulară în care se joacă); 3. fig. rotocol produs de o picătură de apă: fiecare strop de apă... face câte un armean împrejurul lui ISP. [Turc. HARMAN].

armán n., pl. e (turc. pers. harman, arie). Sud. Îngrăditură. Arie. Cerc tras de copiĭ cu o vărguță pe pămînt saŭ cu cretă orĭ cărbune pe un paviment oare-care ca să joace la arșice, penițe, nasturĭ, petricele orĭ bile. V. madă.

armấn, ~ă smf, a vz aromân

armean² sn vz arman¹

armean¹, ~ă [At: MOXA, 381/34 / V: ~man² / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i, ~e / E: vsl армин] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Armeniei. 3-4 smf, a (Persoană) din Armenia. 5 smp Populația care locuiește în Armenia. 6-7 a Care aparține armenilor¹ (5) (sau Armeniei). 8-9 a Referitor la armeni¹ (5) (sau la Armenia). 10-11 a Care este specific armenilor¹ (5) (sau Armeniei). 12 a Care provine din Armenia. 13 Care este produs de armeni (5). 14 sfa (Șîs limba ~ă) Limba vorbită de armeni¹ (5).

aromân, ~ă [At: DA ms / V: arăm~, armân, arum~ / Pl: ~i, ~e / E: armân ml romanus și modificat după român] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din grupul meridional al poporului român răspândit în Peninsula Balcanică (mai ales în Epir și Macedonia) Si: (dep) cuțovlah, rămăn, romăn, rumăn, țințar Vz aromâncă. 3 smp Ramură a poporului român care trăiește în Epir și în Macedonia. 4 a Care aparține aromânilor (3) Si: aromânesc (1). 5 a Care provine de la aromâni (3) Si: aromânesc (2). 6 a Specific aromânilor Si: aromânesc (3). 7 a Referitor la aromâni Si: aromânesc (4). 8 sf Idiomul aromânilor (3). 9 sn Cuvânt sau construcție lingvistică din aromână (8) Si: aromânesc (5). corectată

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. ♦ Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau armenilor (1), privitor la Armenia ori la armeni; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație de limbă indo-europeană, stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român; care vorbește dialectul aromân; care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armấn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

ARMEÁN², armeni, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Sovietice Socialiste Armene. – Variantă: (Mold., Bucov.) armán (HOGAȘ, H. 9) s. m.

ARMEÁN¹ s. n. v. arman¹.