argumentát¹ sn [At: MDA ms / Pl: nct / E: argumenta] (Rar) Argumentare (1).

argumentát², -ă a [At: DA / Pl: ~ați, -e / E: argumenta] 1 La care s-au adus argumente (1). 2 (Pex) Care este (bine) informat.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Intranz A aduce argumente într-o demonstrație oarecare; a dovedi, a întări, a susține ceva prin argumente. A argumentat în mod convingător.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare).

argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză

argumentá vb., ind. prez. 1 sg. argumentéz, 3 sg. și pl. argumenteáză

argumentá vt [At: MAIORESCU, L. 11 / Pzi: -téz / E: fr argumenter] A aduce argumente (1) Si: (înv) argumentirui.

argumentáre sf [At: CR., 1829, 159 / Pl: ~tări / E: argumenta] 1 Aducere de argumente (1) Si: dovedire, (rar) argumentat¹, (îvr) argumentiruire. 2 (Log) Raționament prin care se demonstrează ceva pe baza argumentelor (1) aduse. 3 (Ret) Argumentație (2).

ARGUMENTÁ vb. v. demonstra.

ARGUMENTÁ vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari].

ARGUMENTÁ vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr. argumenter, lat. argumentari)

A ARGUMENTÁ ~éz intranz. A dovedi prin argumente. /<lat. argumentari, fr. argumenter

argumentà v. 1. a dovedi logicește; 2. a conchide.

*argumentéz v. tr. (lat. argumentari). Aduc argumente, probez, dovedesc: a argumenta un fapt.

ARGUMENTÁ vb. a demonstra, a dovedi, a întări, a proba, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)