2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.

argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri

argumentáre s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentáre sf [At: CR., 1829, 159 / Pl: ~tări / E: argumenta] 1 Aducere de argumente (1) Si: dovedire, (rar) argumentat1, (îvr) argumentiruire. 2 (Log) Raționament prin care se demonstrează ceva pe baza argumentelor (1) aduse. 3 (Ret) Argumentație (2).

ARGUMENTÁRE s. v. demonstrare.

ARGUMENTÁRE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [< argumenta].

argumentare f. 1. fapta sau arta de a argumenta; 2. totalul argumentelor.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Intranz A aduce argumente într-o demonstrație oarecare; a dovedi, a întări, a susține ceva prin argumente. A argumentat în mod convingător.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare).

argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză

argumentá vb., ind. prez. 1 sg. argumentéz, 3 sg. și pl. argumenteáză

argumentá vt [At: MAIORESCU, L. 11 / Pzi: -téz / E: fr argumenter] A aduce argumente (1) Si: (înv) argumentirui.

ARGUMENTÁ vb. v. demonstra.

ARGUMENTÁ vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari].

ARGUMENTÁ vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr. argumenter, lat. argumentari)

Intrare: argumentare
argumentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular argumentare argumentarea
plural argumentări argumentările
genitiv-dativ singular argumentări argumentării
plural argumentări argumentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: argumenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) argumenta argumentare argumentat argumentând singular plural
argumentea argumentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) argumentez (să) argumentez argumentam argumentai argumentasem
a II-a (tu) argumentezi (să) argumentezi argumentai argumentași argumentaseși
a III-a (el, ea) argumentea (să) argumenteze argumenta argumentă argumentase
plural I (noi) argumentăm (să) argumentăm argumentam argumentarăm argumentaserăm, argumentasem*
a II-a (voi) argumentați (să) argumentați argumentați argumentarăți argumentaserăți, argumentaseți*
a III-a (ei, ele) argumentea (să) argumenteze argumentau argumenta argumentaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)