argumentare sf [At: CR., 1829, 159 / Pl: ~tări / E: argumenta] 1 Aducere de argumente (1) Si: dovedire, (rar) argumentat¹, (îvr) argumentiruire. 2 (Log) Raționament prin care se demonstrează ceva pe baza argumentelor (1) aduse. 3 (Ret) Argumentație (2).

*ARGUMENTARE, *ARGUMENTAȚIUNE, *ARGUMENTAȚIE sf. 1 Faptul de a argumenta ¶ 2 Dovadă prin vorbă sau prin scris [fr. < lat.].

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6.

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.

ARGUMENTARE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [< argumenta].

argumentare f. 1. fapta sau arta de a argumenta; 2. totalul argumentelor.

argumenta vt [At: MAIORESCU, L. 11 / Pzi: ~tez / E: fr argumenter] A aduce argumente (1) Si: (înv) argumentirui.

*ARGUMENTA (-tez) I. vb. intr. 📖 A aduce dovezi prin vorbă sau prin scris: felul cum argumentează dînsul e absolut convingător. II. vb. tr. A dovedi: ceea ce cauți să argumentezi mi se pare absolut zadarnic [fr. < lat.].

ARGUMENTA, argumentez, vb. I. Intranz A aduce argumente într-o demonstrație oarecare; a dovedi, a întări, a susține ceva prin argumente. A argumentat în mod convingător.

ARGUMENTA, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare).

ARGUMENTA vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari].

ARGUMENTA vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr. argumenter, lat. argumentari)

A ARGUMENTA ~ez intranz. A dovedi prin argumente. /<lat. argumentari, fr. argumenter

argumentà v. 1. a dovedi logicește; 2. a conchide.

*argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.

*argumentéz v. tr. (lat. argumentari). Aduc argumente, probez, dovedesc: a argumenta un fapt.

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. argumentez, 3 argumentează; conj. prez. 1 sg. să argumentez, 3 să argumenteze

argumenta (a ~) vb., ind. prez. 3 argumentează

argumenta vb., ind. prez. 1 sg. argumentez, 3 sg. și pl. argumentează

ARGUMENTARE s. v. demonstrare.

ARGUMENTARE s. argumentație, demonstrare. (~ celor arătate.)

ARGUMENTA vb. v. demonstra.

ARGUMENTA vb. a demonstra, a dovedi, a întări, a proba, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)