2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

argumentare sf [At: CR., 1829, 159 / Pl: ~tări / E: argumenta] 1 Aducere de argumente (1) Si: dovedire, (rar) argumentat1, (îvr) argumentiruire. 2 (Log) Raționament prin care se demonstrează ceva pe baza argumentelor (1) aduse. 3 (Ret) Argumentație (2).

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6.

ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.

ARGUMENTÁRE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [< argumenta].

argumentare f. 1. fapta sau arta de a argumenta; 2. totalul argumentelor.

argumenta vt [At: MAIORESCU, L. 11 / Pzi: ~téz / E: fr argumenter] A aduce argumente (1) Si: (înv) argumentirui.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Intranz A aduce argumente într-o demonstrație oarecare; a dovedi, a întări, a susține ceva prin argumente. A argumentat în mod convingător.

ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare).

ARGUMENTÁ vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari].

ARGUMENTÁ vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr. argumenter, lat. argumentari)

A ARGUMENTÁ ~éz intranz. A dovedi prin argumente. /<lat. argumentari, fr. argumenter

argumentà v. 1. a dovedi logicește; 2. a conchide.

*argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.

*argumentéz v. tr. (lat. argumentari). Aduc argumente, probez, dovedesc: a argumenta un fapt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri

argumentáre s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză

argumentá vb., ind. prez. 1 sg. argumentéz, 3 sg. și pl. argumenteáză

arată toate definițiile

Intrare: argumentare
argumentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • argumentare
  • argumentarea
plural
  • argumentări
  • argumentările
genitiv-dativ singular
  • argumentări
  • argumentării
plural
  • argumentări
  • argumentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: argumenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • argumenta
  • argumentare
  • argumentat
  • argumentatu‑
  • argumentând
  • argumentându‑
singular plural
  • argumentea
  • argumentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • argumentez
(să)
  • argumentez
  • argumentam
  • argumentai
  • argumentasem
a II-a (tu)
  • argumentezi
(să)
  • argumentezi
  • argumentai
  • argumentași
  • argumentaseși
a III-a (el, ea)
  • argumentea
(să)
  • argumenteze
  • argumenta
  • argumentă
  • argumentase
plural I (noi)
  • argumentăm
(să)
  • argumentăm
  • argumentam
  • argumentarăm
  • argumentaserăm
  • argumentasem
a II-a (voi)
  • argumentați
(să)
  • argumentați
  • argumentați
  • argumentarăți
  • argumentaserăți
  • argumentaseți
a III-a (ei, ele)
  • argumentea
(să)
  • argumenteze
  • argumentau
  • argumenta
  • argumentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

argumentare

  • 1. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: argumentație demonstrare un exemplu
    exemple
    • În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi argumenta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

argumenta

etimologie: