2 intrări

17 definiții

arestuíre sf [At: ALECSANDRI, T. 1407 / Pl: ~ri / E: arestui] (Înv) Arestare (1).

ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Înv.) Arestare. – V. arestui.

ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Pop.) Arestare. – V. arestui.

ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a arestui; arestare. Na, scrie tu deasupra iscăliturii ordinul de arestuire și de exil, și dă hîrtia în mîna agăi. ALECSANDRI, T. 1413.

ARESTUÍRE, arestuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a arestui.

arestuíre (înv.) s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri

arestuíre s. f., g.-d. art. arestuírii; pl. arestuíri

arestuí vt [At: ALECSANDRI, T. 1342 / Pzi: -esc / E: arest + -ui] (Înv) A aresta (1)

ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aresta. – Cf. rus. arestovat.

ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aresta. – Cf. rus. arestovat.

ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A aresta. Am auzit că acolo i-a arestuit pe toți într-o singură noapte, la locul de adunare. V. ROM. noiembrie 1953, 85.

ARESTUÍ, arestuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aresta. – Comp. rus. arestovat'.

arestuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 să arestuiáscă

arestuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arestuiésc, imperf. 3 sg. arestuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. arestuiáscă

ARESTUÍ vb. v. aresta, deține, închide, întemnița, reține.

ARESTUÍ vb. IV. v. aresta.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

arestuí vb. v. ARESTA. DEȚINE. ÎNCHIDE. ÎNTEMNIȚA. REȚINE.

Intrare: arestui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arestui arestuire arestuit arestuind singular plural
arestuiește arestuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arestuiesc (să) arestuiesc arestuiam arestuii arestuisem
a II-a (tu) arestuiești (să) arestuiești arestuiai arestuiși arestuiseși
a III-a (el, ea) arestuiește (să) arestuiască arestuia arestui arestuise
plural I (noi) arestuim (să) arestuim arestuiam arestuirăm arestuiserăm, arestuisem*
a II-a (voi) arestuiți (să) arestuiți arestuiați arestuirăți arestuiserăți, arestuiseți*
a III-a (ei, ele) arestuiesc (să) arestuiască arestuiau arestui arestuiseră
Intrare: arestuire
arestuire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arestuire arestuirea
plural arestuiri arestuirile
genitiv-dativ singular arestuiri arestuirii
plural arestuiri arestuirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)