2 intrări

17 definiții

ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărîre luată după propria apreciere sau după bunul plac al cuiva, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. Paginile istoriei Moldovei și Valahiei, de vor fi scrise de o mînă tare, nepărtinitoare și independentă, vor fi pline de actele arbitrare ale acestor noi despoți [fanarioții]. BĂLCESCU, O. I 71. ◊ (Substantivat) Negînd existența unor legi obiective ale vieții sociale în socialism, unii economiști au susținut că statul poate «să creeze», «să transforme» legile economice ale socialismului. În fond, această concepție duce la admiterea anarhiei și a fatalismului în viața socială, la arbitrar și aventură în politică. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 52. ♦ (Făcut) la întîmplare, fără nici un sistem; întîmplător. Marx a dovedit că societatea se dezvoltă potrivit anumitor legi obiective, care acționează independent de voința oamenilor; prin aceasta istoria societății a încetat de a mai fi o îngrămădire arbitrară și haotică de fapte și întîmplări și s-a transformat într-o știință. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2608.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).

arbitrár1 (după bunul plac) (-bi-trar) adj. m., pl. arbitrári; f. arbitráră, pl. arbitráre

arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri

arbitrár (după bunul plac) adj. m. (sil. -trar), pl. arbitrári; f. sg. arbitráră, pl. arbitráre

arbitrár s. n. (sil. -trar), pl. arbitráruri

arbitrár, -ă [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/9/ V: (înv) -iu (pl: -iuri), -ie / Pl: ~i, -e/ E: fr arbitraire, lat arbitrarius] 1 a Care pornește dintr-o hotărâre individuală, fară a ține cont de părerea altora, de adevăr etc. Si: abuziv. 2 av Samavolnic. 3 a (Mat; îs) Cantitate -ă Cantitate căreia i se atribuie o valoare oarecare. 4 a Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 5 a (Mat; d. constante, numere, funcții etc.) Care este ales la întâmplare Si: oarecare. 6-7 sn Faptă, acțiune, situație arbitrară (1,4). 8 sn (Jur) Judecată proprie liberă, nesupusă nici unui articol de lege.

ARBITRÁR adj., adv. 1. adj. v. abuziv. 2. adv. v. abuziv. 3. adj. întâmplător. (O alegere ~.)

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].

ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

ARBITRÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre oameni) Care acționează după bunul plac, neluând în seamă pe nimeni. 2) Care este făcut la întâmplare. [Sil. -bi-trar] /<fr. arbitraire, lat. arbitrarius

arbitrar a. care nu ascultă de nici o lege: putere arbitrară. ║ n. putere despotică, act ilegal al guvernului. ║ adv. după bunul plac.

*arbitrár, -ă adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu știe de lege, despotic, samovolnic [!]: guvern arbitrar. Adv. În mod arbitrar, autoritar, turcește: a proceda arbitrar. S. n., pl. urĭ. Despotizm, samovolnicie [!]. (Rar și arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARBITRÁR adj., adv. 1. adj. abuziv, despotic, excesiv, samavolnic, samavolnicesc, silnic, (înv.) vólnic. (O măsură ~.) 2. adv. abuziv, samavolnicește. (Procedează ~.) 3. adj. întîmplător. (O alegere ~.)

ARBITRÁR, -Ă adj. (< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius): în sintagma caracter arbitrar (al semnuiui lingvistic) – v. semn lingvistic.

Intrare: arbitrar (adj.)
arbitrar (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arbitrar arbitrarul arbitra arbitrara
plural arbitrari arbitrarii arbitrare arbitrarele
genitiv-dativ singular arbitrar arbitrarului arbitrare arbitrarei
plural arbitrari arbitrarilor arbitrare arbitrarelor
vocativ singular
plural
Intrare: arbitrar (pl. -uri)
arbitrar (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arbitrar arbitrarul
plural arbitraruri arbitrarurile
genitiv-dativ singular arbitrar arbitrarului
plural arbitraruri arbitrarurilor
vocativ singular
plural