2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.

apoteozá v [At: DA / P: ~te-o- / Pzi: -zéz / E: apoteoză] 1 (Ant) A pune pe cineva în rândul zeilor Si: a zeifica. 2 (Fig) A aduce (cuiva) laude sau onoruri extraordinare.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană, cu privire la eroi și împărați) A pune în rîndul zeilor, a zeifica, a diviniza. După moarte, împăratul August a fost apoteozat.Fig. A aduce (cuiva) laude sau onoruri neobișnuite; a ridica în slavă (o persoană sau un eveniment). Nu sîntem, totuși, dintre acei care apoteozează trecutul nostru idilic. HOGAȘ, DR. II 171. – Pronunțat; -te-o-.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A pune un erou sau un împărat în rîndul zeilor; a diviniza. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri neobișnuite, a ridica în slavă ceva sau pe cineva. [Pr.: -te-o-] – Fr. apothéoser.

APOTEOZÁ vb. I. tr. (Ant.) A pune (un erou, un împărat) în rândul zeilor; a zeifica, a diviniza. ♦ (Fig.) A lăuda exagerat, a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite. [< apoteoză].

APOTEOZÁ vb. tr. 1. (ant.) a trece în rândul zeilor; a deifica, a diviniza. 2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite; a preamări, a slăvi. (< fr. apothéoser)

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.

apoteóză sf [At: EMINESCU, N. 66 / Pl: ~ze / E: fr apothéose, lat apotheosis] 1 (Ant) Punere în rândul zeilor. 2 (Pex) Onoruri extraordinare acordate cuiva.

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-Romană) Divinizare, trecere în rîndul zeilor (a unui erou sau a unui împărat); slăvire, preamărire. Ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză. VLAHUȚĂ, O. A. UI 79. Acei pitici... aveau regii lor, purtau războaie, și poeții lor nu găseau în univers destule metafore... pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N 66. ♦ Fig. Preamărire a cuiva ajuns în culmea gloriei, prin acordare de onoruri extraordinare; încununare fastuoasă a unui eveniment. (Poetic) Atunci cînd oamenii acestui ținut se ivesc pe fondul albastru al munților din zare, lumea pare deodată o frescă, prin proporții, prin frumusețe, printr-o înfățișare totală de apoteoză. BOGZA. C. O. 280. – Pronunțat: -te-o-.

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Divinizare a unui erou sau a unui împărat. ♦ Fig. Preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Fr. apothéose (lat. lit. apotheosis).

APOTEÓZĂ s.f. (Ant.) Trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor; zeificare, divinizare. ♦ (Fig.) Onoruri extraordinare aduse cuiva; slăvire, glorificare. ♦ Denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. [< fr. apothéose, cf. lat., gr. apotheosis – trecere în rândul zeilor].

APOTEÓZĂ s. f. 1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor. 2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare. 2. denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. (< fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

apoteoză f. 1. punerea în rândul zeilor: apoteoza lui Hercule; 2. fig. onoruri extraordinare acordate unui om în vieață sau după moarte: asistă chiar în vieață l’a sale apoteoze AL.

*apoteóză f., pl. e (vgr. apothéosis, d. theós, zeu). Punerea în rîndu zeilor, deificare, divinizare: apoteoza luĭ Ercule. Fig. Onorurĭ extraordinare făcute cuĭva.

*apoteozéz v. tr. (d. apoteoză; fr. apothéoser). Divinizez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

apoteoza (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozea

apoteozá vb. (sil. -te-o-), ind. prez. 1 sg. apoteozéz, 3 sg. și pl. apoteozeáză

apoteo (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozei; pl. apoteoze

apoteóză s. f. (sil. -te-o-), g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APOTEOZÁ vb. v. cinsti, cânta, diviniza, elogia, glorifica, lăuda, mări, omagia, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi, venera.

apoteoza vb. v. CINSTI. CÎNTA. DIVINIZA. ELOGIA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. OMAGIA. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI. VENERA.

APOTEÓZĂ s. v. divinizare, elogiere, glorificare, laudă, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire.

apoteo s. v. DIVINIZARE. ELOGIERE. GLORIFICARE. LAUDĂ. LĂUDARE. MĂRIRE. PREAMĂRIRE. PREASLĂVIRE. PROSLĂVIRE. SLAVĂ. SLĂVIRE.

Intrare: apoteoza
  • silabație: -te-o-za info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apoteoza
  • apoteozare
  • apoteozat
  • apoteozatu‑
  • apoteozând
  • apoteozându‑
singular plural
  • apoteozea
  • apoteozați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • apoteozez
(să)
  • apoteozez
  • apoteozam
  • apoteozai
  • apoteozasem
a II-a (tu)
  • apoteozezi
(să)
  • apoteozezi
  • apoteozai
  • apoteozași
  • apoteozaseși
a III-a (el, ea)
  • apoteozea
(să)
  • apoteozeze
  • apoteoza
  • apoteoză
  • apoteozase
plural I (noi)
  • apoteozăm
(să)
  • apoteozăm
  • apoteozam
  • apoteozarăm
  • apoteozaserăm
  • apoteozasem
a II-a (voi)
  • apoteozați
(să)
  • apoteozați
  • apoteozați
  • apoteozarăți
  • apoteozaserăți
  • apoteozaseți
a III-a (ei, ele)
  • apoteozea
(să)
  • apoteozeze
  • apoteozau
  • apoteoza
  • apoteozaseră
Intrare: apoteoză
apoteoză substantiv feminin
  • silabație: -te-o-ză info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apoteo
  • apoteoza
plural
  • apoteoze
  • apoteozele
genitiv-dativ singular
  • apoteoze
  • apoteozei
plural
  • apoteoze
  • apoteozelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

apoteoza, apoteozezverb

  • 1. în Antichitate (La greco-romani) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote După moarte, împăratul August a fost apoteozat. DLRLC
    • 1.1. figurat A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Nu sîntem, totuși, dintre acei care apoteozează trecutul nostru idilic. HOGAȘ, DR. II 171. DLRLC
etimologie:

apoteo, apoteozesubstantiv feminin

  • 1. în Antichitate (La greco-romani) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. DLRLC
    • format_quote Acei pitici... aveau regii lor, purtau războaie, și poeții lor nu găseau în univers destule metafore... pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N 66. DLRLC
    • 1.1. figurat Onoruri extraordinare aduse cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote poetic Atunci cînd oamenii acestui ținut se ivesc pe fondul albastru al munților din zare, lumea pare deodată o frescă, prin proporții, prin frumusețe, printr-o înfățișare totală de apoteoză. BOGZA. C. O. 280.
    • 1.2. Denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.