2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apoteóză sf [At: EMINESCU, N. 66 / Pl: ~ze / E: fr apothéose, lat apotheosis] 1 (Ant) Punere în rândul zeilor. 2 (Pex) Onoruri extraordinare acordate cuiva.

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-Romană) Divinizare, trecere în rîndul zeilor (a unui erou sau a unui împărat); slăvire, preamărire. Ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză. VLAHUȚĂ, O. A. UI 79. Acei pitici... aveau regii lor, purtau războaie, și poeții lor nu găseau în univers destule metafore... pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N 66. ♦ Fig. Preamărire a cuiva ajuns în culmea gloriei, prin acordare de onoruri extraordinare; încununare fastuoasă a unui eveniment. (Poetic) Atunci cînd oamenii acestui ținut se ivesc pe fondul albastru al munților din zare, lumea pare deodată o frescă, prin proporții, prin frumusețe, printr-o înfățișare totală de apoteoză. BOGZA. C. O. 280. – Pronunțat: -te-o-.

APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Divinizare a unui erou sau a unui împărat. ♦ Fig. Preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Fr. apothéose (lat. lit. apotheosis).

APOTEÓZĂ s.f. (Ant.) Trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor; zeificare, divinizare. ♦ (Fig.) Onoruri extraordinare aduse cuiva; slăvire, glorificare. ♦ Denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. [< fr. apothéose, cf. lat., gr. apotheosis – trecere în rândul zeilor].

APOTEÓZĂ s. f. 1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor. 2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare. 2. denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale. (< fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)

apoteoză f. 1. punerea în rândul zeilor: apoteoza lui Hercule; 2. fig. onoruri extraordinare acordate unui om în vieață sau după moarte: asistă chiar în vieață l’a sale apoteoze AL.

*apoteóză f., pl. e (vgr. apothéosis, d. theós, zeu). Punerea în rîndu zeilor, deificare, divinizare: apoteoza luĭ Ercule. Fig. Onorurĭ extraordinare făcute cuĭva.

apoteozá v [At: DA / P: ~te-o- / Pzi: -zéz / E: apoteoză] 1 (Ant) A pune pe cineva în rândul zeilor Si: a zeifica. 2 (Fig) A aduce (cuiva) laude sau onoruri extraordinare.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva). [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéoser.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană, cu privire la eroi și împărați) A pune în rîndul zeilor, a zeifica, a diviniza. După moarte, împăratul August a fost apoteozat.Fig. A aduce (cuiva) laude sau onoruri neobișnuite; a ridica în slavă (o persoană sau un eveniment). Nu sîntem, totuși, dintre acei care apoteozează trecutul nostru idilic. HOGAȘ, DR. II 171. – Pronunțat; -te-o-.

APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană) A pune un erou sau un împărat în rândul zeilor; a diviniza. ♦ Fig. A aduce laude și onoruri neobișnuite, a ridica în slavă ceva sau pe cineva. [Pr.: -te-o-] – Fr. apothéoser.

APOTEOZÁ vb. I. tr. (Ant.) A pune (un erou, un împărat) în rândul zeilor; a zeifica, a diviniza. ♦ (Fig.) A lăuda exagerat, a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite. [< apoteoză].

APOTEOZÁ vb. tr. 1. (ant.) a trece în rândul zeilor; a deifica, a diviniza. 2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobișnuite; a preamări, a slăvi. (< fr. apothéoser)

*apoteozéz v. tr. (d. apoteoză; fr. apothéoser). Divinizez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apoteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze

apoteóză s. f. (sil. -te-o-), g.-d. art. apoteózei; pl. apoteóze

apoteozá (a ~) (rar) (-te-o-) vb., ind. prez. 3 apoteozeáză

apoteozá vb. (sil. -te-o-), ind. prez. 1 sg. apoteozéz, 3 sg. și pl. apoteozeáză

arată toate definițiile

Intrare: apoteoză
apoteoză substantiv feminin
  • silabație: -te-o-ză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apoteo
  • apoteoza
plural
  • apoteoze
  • apoteozele
genitiv-dativ singular
  • apoteoze
  • apoteozei
plural
  • apoteoze
  • apoteozelor
vocativ singular
plural
Intrare: apoteoza
  • silabație: -te-o-za
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apoteoza
  • apoteozare
  • apoteozat
  • apoteozatu‑
  • apoteozând
  • apoteozându‑
singular plural
  • apoteozea
  • apoteozați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • apoteozez
(să)
  • apoteozez
  • apoteozam
  • apoteozai
  • apoteozasem
a II-a (tu)
  • apoteozezi
(să)
  • apoteozezi
  • apoteozai
  • apoteozași
  • apoteozaseși
a III-a (el, ea)
  • apoteozea
(să)
  • apoteozeze
  • apoteoza
  • apoteoză
  • apoteozase
plural I (noi)
  • apoteozăm
(să)
  • apoteozăm
  • apoteozam
  • apoteozarăm
  • apoteozaserăm
  • apoteozasem
a II-a (voi)
  • apoteozați
(să)
  • apoteozați
  • apoteozați
  • apoteozarăți
  • apoteozaserăți
  • apoteozaseți
a III-a (ei, ele)
  • apoteozea
(să)
  • apoteozeze
  • apoteozau
  • apoteoza
  • apoteozaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apoteoză

  • 1. în Antichitate (La greco-romani) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: divinizare zeificare 2 exemple
    exemple
    • Ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză. VLAHUȚĂ, O. A. III 79.
      surse: DLRLC
    • Acei pitici... aveau regii lor, purtau războaie, și poeții lor nu găseau în univers destule metafore... pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N 66.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Onoruri extraordinare aduse cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: glorificare preamărire slăvire un exemplu
      exemple
      • poetic Atunci cînd oamenii acestui ținut se ivesc pe fondul albastru al munților din zare, lumea pare deodată o frescă, prin proporții, prin frumusețe, printr-o înfățișare totală de apoteoză. BOGZA. C. O. 280.
    • 1.2. Denumire a scenelor finale cu caracter solemn și triumfal din opere sau balete; încheiere solemnă a unei piese muzicale.
      surse: DN

etimologie:

apoteoza

  • 1. în Antichitate (La greco-romani) A trece un erou sau un împărat în rândul zeilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: diviniza zeifica un exemplu
    exemple
    • După moarte, împăratul August a fost apoteozat.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A aduce laude și onoruri excepționale, a ridica în slavă (pe cineva sau ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: preamări slăvi un exemplu
      exemple
      • Nu sîntem, totuși, dintre acei care apoteozează trecutul nostru idilic. HOGAȘ, DR. II 171.
        surse: DLRLC

etimologie: