2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APELATIV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appellativus. corectat(ă)

apelativ, ~ă [At: SBIERA, F. S. 265 / Pl: ~i, ~e / E: fr appellatif] 1 sn, a (Substantiv) comun. 2 a (Jur; d. o instanță) Care judecă apelurile. 3-6 sn, a (Nume, cuvânt) calificativ (cu care este strigat cineva).

*APELATIV adj. și (pl. -ive) sn. 📖 Se zice de substantivele care exprimă o clasă întreagă de ființe sau lucruri de aceeași specie (se întrebuințează mai adesea „nume comun”): om, arbor sînt nume ~e [fr. < lat.].

APELATIV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appellativus. corectat(ă)

APELATIV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz; despre substantive, în opoziție cu propriu) Comun. (Substantivat) Nume, calificativ. Lui N. toți tovarășii i se adresează cu apelativul «fruntaș».

APELATIV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).

APELATIV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].

APELATIV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)

APELATIV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus

apelativ a. 1. Gram. care convine întregei specii; 2. general: Scit era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade dela N. și E. Europei.

*apelatív, -ă adj. (lat. appellativus). Gram. Nume apelativ (maĭ des nume comun), care convine întregiĭ speciĭ, ca om, arbore. General: „Scit” era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade din nordu și estu Eŭropeĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

apelativ2 s. n., pl. apelative

apelativ1 adj. m., pl. apelativi; f. apelati, pl. apelative

apelativ1 adj. m., pl. apelativi; f. apelativă, pl. apelative

apelativ adj. m., pl. apelativi; f. sg. apelativă, pl. apelative

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APELATIV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!)

APELATIV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~: băiete!)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

APELATIV s. n. (< adj. apelativ, -ă < fr. appellatif, cf. lat. appellativus): substantiv comun folosit ca termen de adresare; nume, calificativ (v. substantiv apelativ).

Intrare: apelativ (adj.)
apelativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apelativ
  • apelativul
  • apelativu‑
  • apelati
  • apelativa
plural
  • apelativi
  • apelativii
  • apelative
  • apelativele
genitiv-dativ singular
  • apelativ
  • apelativului
  • apelative
  • apelativei
plural
  • apelativi
  • apelativilor
  • apelative
  • apelativelor
vocativ singular
plural
Intrare: apelativ (s.n.)
apelativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apelativ
  • apelativul
  • apelativu‑
plural
  • apelative
  • apelativele
genitiv-dativ singular
  • apelativ
  • apelativului
plural
  • apelative
  • apelativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

apelativ, apelatiadjectiv

  • 1. Care se aplică unei clase, unei specii întregi. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

apelativ, apelativesubstantiv neutru

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.