13 definiții pentru apelativ (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apelativ, ~ă [At: SBIERA, F. S. 265 / Pl: ~i, ~e / E: fr appellatif] 1 sn, a (Substantiv) comun. 2 a (Jur; d. o instanță) Care judecă apelurile. 3-6 sn, a (Nume, cuvânt) calificativ (cu care este strigat cineva).

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appellativus. corectată

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appellativus. corectată

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz; despre substantive, în opoziție cu propriu) Comun. (Substantivat) Nume, calificativ. Lui N. toți tovarășii i se adresează cu apelativul «fruntaș».

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).

APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].

APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apelatív2 s. n., pl. apelatíve

apelatív s. n., pl. apelatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!)

APELATIV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~: băiete!)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

APELATÍV s. n. (< adj. apelativ, -ă < fr. appellatif, cf. lat. appellativus): substantiv comun folosit ca termen de adresare; nume, calificativ (v. substantiv apelativ).

Intrare: apelativ (s.n.)
apelativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apelativ
  • apelativul
  • apelativu‑
plural
  • apelative
  • apelativele
genitiv-dativ singular
  • apelativ
  • apelativului
plural
  • apelative
  • apelativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apelativ (s.n.)

etimologie: