APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appelativus.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appelativus.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz; despre substantive, în opoziție cu propriu) Comun. (Substantivat) Nume, calificativ. Lui N. toți tovarășii i se adresează cu apelativul « fruntaș ».

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).

Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

apelatív¹ adj. m., pl. apelatívi; f. apelatívă, pl. apelatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

apelatív² s. n., pl. apelatíve

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

apelatív s. n., pl. apelatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apelatív adj. m., pl. apelatívi; f. sg. apelatívă, pl. apelatíve

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV adj. v. comun.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!)

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apelativ a. 1. Gram. care convine întregei specii; 2. general: Scit era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade dela N. și E. Europei.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*apelatív, -ă adj. (lat. appellativus). Gram. Nume apelativ (maĭ des nume comun), care convine întregiĭ speciĭ, ca om, arbore. General: „Scit” era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade din nordu și estu Eŭropeĭ.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

apelatív adj. v. COMUN.

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~: băiete!)

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV s. n. (< adj. apelativ, -ă < fr. appellatif, cf. lat. appellativus): substantiv comun folosit ca termen de adresare; nume, calificativ (v. substantiv apelativ).

Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink