2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apelatív, ~ă [At: SBIERA, F. S. 265 / Pl: ~i, ~e / E: fr appellatif] 1 sn, a (Substantiv) comun. 2 a (Jur; d. o instanță) Care judecă apelurile. 3-6 sn, a (Nume, cuvânt) calificativ (cu care este strigat cineva).

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. Care se aplică unei clase, unei specii întregi; comun, general. ♦ (Substantivat, n.) Substantiv comun, nume. – Din fr. appellatif, lat. appellativus. corectată

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appellativus. corectată

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz; despre substantive, în opoziție cu propriu) Comun. (Substantivat) Nume, calificativ. Lui N. toți tovarășii i se adresează cu apelativul «fruntaș».

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).

APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].

APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus

apelativ a. 1. Gram. care convine întregei specii; 2. general: Scit era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade dela N. și E. Europei.

*apelatív, -ă adj. (lat. appellativus). Gram. Nume apelativ (maĭ des nume comun), care convine întregiĭ speciĭ, ca om, arbore. General: „Scit” era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade din nordu și estu Eŭropeĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apelatív1 adj. m., pl. apelatívi; f. apelatívă, pl. apelatíve

apelatív2 s. n., pl. apelatíve

apelatív adj. m., pl. apelatívi; f. sg. apelatívă, pl. apelatíve

apelatív s. n., pl. apelatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!)

APELATIV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~: băiete!)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

APELATÍV s. n. (< adj. apelativ, -ă < fr. appellatif, cf. lat. appellativus): substantiv comun folosit ca termen de adresare; nume, calificativ (v. substantiv apelativ).

Intrare: apelativ (adj.)
apelativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apelativ
  • apelativul
  • apelativu‑
  • apelati
  • apelativa
plural
  • apelativi
  • apelativii
  • apelative
  • apelativele
genitiv-dativ singular
  • apelativ
  • apelativului
  • apelative
  • apelativei
plural
  • apelativi
  • apelativilor
  • apelative
  • apelativelor
vocativ singular
plural
Intrare: apelativ (s.n.)
apelativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apelativ
  • apelativul
  • apelativu‑
plural
  • apelative
  • apelativele
genitiv-dativ singular
  • apelativ
  • apelativului
plural
  • apelative
  • apelativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apelativ (adj.)

etimologie:

apelativ (s.n.)

etimologie: