3 intrări

17 definiții

apelá [At: MAIORESCU, CR. III, 166 / Pzi: -lez / E: fr appeler] 1-2 vtr A (se) adresa cu (o rugăminte, o scrisoare etc.) cuiva. 3 vi (Jur; rar) A face apel (7) Si: (înv) a alerga.

apelát2, a [At: DA ms / Pl: ~ați, -e / E: apela] (Jur; d. o sentință judecătorească) Contra căreia s-a făcut apel (7).

apelát1 sn [At: DA ms / E: apela] 1-5 Apelare (1-5).

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.; în trecut) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva. 2. (Învechit) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară. Stăpînul fiind [în secolul al XVIII-lea] și judecător al țăranului, acestuia îi era oprit să apeleze împotriva lui. IST. R.P.R. 266.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere. 2. (Înv.) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a cere anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. – Fr. appeler.

apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză

apelá vb., ind. prez. 1 sg. apeléz, 3 sg. și pl. apeleáză

APELÁ vb. I. intr. A face apel la cineva, a adresa o cerere, o rugăminte; a chema. ♦ (Ieșit din uz) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare pentru a cere schimbarea sau infirmarea unei hotărâri date de o instanță inferioară. [< fr. appeler, cf. lat., it. appellare].

APELÁ, apeléz, vb. I. ~ II. Tranz. (Inform.) A cere, a încerca să obțină (date, informații). (din fr. appeler, lat. appellare)

A APELÁ ~éz intranz. A face apel (la cineva sau la ceva); a se adresa pentru susținere; a recurge. /<fr. appeler

apelà v. 1. a recurge la un tribunal superior; 2. fig. a se referi la, a invoca mărturia cuiva.

*apeléz v. intr. (lat. appellare; fr. appeler). Recurg la un tribunal superior (cum e curtea de apel față de tribunal). Fig. Recurg la mărturia saŭ ajutoru cuĭva.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APELÁ vb. a cere, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)

Intrare: apela
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apela apelare apelat apelând singular plural
apelea apelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) apelez (să) apelez apelam apelai apelasem
a II-a (tu) apelezi (să) apelezi apelai apelași apelaseși
a III-a (el, ea) apelea (să) apeleze apela apelă apelase
plural I (noi) apelăm (să) apelăm apelam apelarăm apelaserăm, apelasem*
a II-a (voi) apelați (să) apelați apelați apelarăți apelaserăți, apelaseți*
a III-a (ei, ele) apelea (să) apeleze apelau apela apelaseră
Intrare: apelat
apelat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apelat apelatul apela apelata
plural apelați apelații apelate apelatele
genitiv-dativ singular apelat apelatului apelate apelatei
plural apelați apelaților apelate apelatelor
vocativ singular
plural
Intrare: apelați
apelați
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural apelați apelații
genitiv-dativ singular
plural apelați apelaților
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)