17 definiții pentru apel

APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. * Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care are competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producere a unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel.

APÉL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivități etc. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară și judecarea în fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care avea competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel.

APÉL, apeluri, s. n. 1. Chemare, strigare; (în special) strigare a numelor membrilor unei colectivități, avînd de scop verificarea prezenței lor. Apelul se va face in fiecare zi la intrarea în clasă. ◊ Notaru, în pragu primăriei, face apelul sorțașilor. BUJOR, S. 69. ♦ Chemare adresată maselor (în formă orală sau scrisă). Apelul Congresului [pentru apărarea păcii – Viena 1952] se încheie cu aceste minunate cuvinte: «Popoarele vor să trăiască în pace, oricare ar fi regimul social din țările lor, oricare ar fi idealul lor suprem». LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 130. ♦ Cerere, rugăminte, îndemn. În mîinile lui Bălcescu istoria devine o armă de lupta în slujba poporului, un apel la eroismul lui, un îndemn la revoluție. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 99. Apelul lor fu auzit... și o trupă [a membrilor colectivului teatral], ca prin minune, se găsi înființată. NEGRUZZI, S. I 343. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a recurge, a apela la cineva sau la ceva. A trebuit să facă apel și la bărbatul ei. REBREANU, R. I 167. Să mă spele de insulte, nu mă-ncerc să fac apel la un veac ce nu cuprinde decât patimă în el. MACEDONSKI, O. I 119. 2. (învechit) Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. ◊ Loc. adj. Fără (drept de) apel = lipsit de dreptul de a ataca hotărîrea unei instanțe judecătorești. (Fig.) [Căpitanul] privind de pe chei... își da păreri, sentințe fără apel, asupra manevrei vaselor în port. BART, E. 325. Prezida Copoiul și sentințe fără apel el da. ALEXANDRESCU, P. 151. ◊ (În organizarea judecătorească a regimului burghezo-moșieresc) Curte de apel v. curte. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos într-un post telefonic sau telegrafic ori într-o centrală telefonică sau telegrafică.

APÉL, apeluri, s. n. 1. Strigare (a numelor membrilor unei colectivități, spre a verifica prezența lor). ♦ Chemare adresată maselor (oral sau în scris). ♦ Cerere, rugăminte, îndemn. ◊ Expr. A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere. 2. ( Înv.) Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. 3. Producerea unui semnal sonor sau luminos într-un post telefonic, telegrafic sau într-o centrală telefonică. – Fr. appel.

apél sn [At: (a. 1774) URICARIUL I, 183 / Pl: ~uri / E: fr appel] 1 Chemare. 2 (Pex) Rugăminte. 3 Invocare. 4 (îe) A face ~ Ia... A apela (1). 5 (Spc) Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 6 (Pex) Lista cu membrii unei colectivități constituite. 7 (Jur) Adresare la jurisdicția imediat superioară, spre a schimba sau anula o sentință dată de prima instanță. 8 (Jur; îe) A face ~ A intenta recurs (contra unei sentințe date de o instanță) la instanța superioară. 9 (Jur; îs) Fără - Fără drept de recurs. 10 (Jur; îs) Curte de - Instanță judecătorească superioară tribunalului care judecă, în a doua instanță sau în recurs, litigii soluționate de o instanță inferioară.

APÉL s. 1. chemare. (~ lansat către electorat.) 2. (pop.) strigare. (Face ~ul la școală.) 3. v. cerere.

APÉL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezenței lor într-un loc). 2. Chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități. ♦ Îndemn; cerere, rugăminte. ◊ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugăminte. 3. Semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare. 4. (Ieșit din uz) Acțiune făcută la o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară. [Pl. -luri. / < fr. appel].

APÉL s. n. 1. strigare a numelui cuiva. 2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități. ◊ îndemn, cerere, rugăminte. 3. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc. 4. (jur.) acțiune făcută de o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară. (< fr. appel)

apél (apéluri), s. n.1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv. – 2. Recurs. Fr. appel. Sensul 1 este termen școlăresc și militar; sensul 2 și der. săi sînt termeni juridici. – Der. apela, vb. (a face recurs); apelabil, adj.; apelant, s. m.; apelați(un)e, s. f. (chemare, denumire; apel, recurs); apelativ, adj.

APÉL ~uri n. 1) Rostire succesivă a numelor unor persoane pentru a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2) Chemare adresată maselor. 3) Rugăminte adresată cuiva. 4) Chemare la distanță printr-un semnal sonor sau luminos, folosit în telefonie și telegrafie. /<fr. appel

apel n. 1. strigarea numelui spre a constata prezența: apel nominal; 2. recurgere la un judecător, la un tribunal superior: a face apel; fig a invoca.

*apél n., pl. urĭ (fr. appel, d. lat. appellare, a chema). Strigarea numeluĭ pentru constatarea prezențeĭ: apelu nominal. Recurs la un judecător, la un tribunal superior: curte de apel. Fig. A face apel la cineva, a-l chema în ajutor. Excitare: apel la arme, la revoltă.

*apelațiúne f. (lat. appellátio, -ónis). Rar. Acțiunea de a apela. – Și -áție și -áre, dar ob. apel.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APÉL s. 1. chemare. (~ lansat către mase.) 2. (pop.) strigáre. (Face ~ la școală.) 3. cerere, rugăminte. (~ lui a fost satisfăcut.)

hotărâre-apél s.f. (Specific epocii comuniste) Hotărâre cu funcție de apel luată într-o plenară ◊ Hotărâre-apel a plenarei Consiliului Național al oamenilor muncii din industrie, construcții, transporturi, circulația mărfurilor și finanțe” I.B. 8 V 84 p. 1. ◊ Hotărâre-apel a Plenarei Consiliului Național al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Gospodăririi Apelor” Sc. 23 V 84 p. 1 (din hotărâre + apel)

Intrare: apel
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apel apelul
plural apeluri apelurile
genitiv-dativ singular apel apelului
plural apeluri apelurilor
vocativ singular
plural