ANIMA, anim, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai activ sau mai expresiv, a da sau a căpăta mai multă viață; a (se) însufleți. [Prez. ind. și: animez] – Din fr. animer, lat. animare.

anima [At: ȘINCAI, HR. I, 306/23 / Pzi: ~mez / E: fr animer, lat animare] 1-2 vtr A (se) face mai activ. 3-4 vtr A (se) face mai expresiv. 5-6 vt (Șfg) A da viață. Si: a însufleți.

*ANIMA (-imez) I. vb. tr. A însufleți: devotamentele entuziaste care animau atîtea inimi nobile și generoase (l.-GH.). II. vb. refl. 1 A căpăta viață, a se însufleți: orașul s’a mai animat ¶ 2 A se înviora [fr. < lat.].

ANIMA, anim, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai activ sau mai expresiv, a da sau a căpăta (mai multă viață); a (se) însufleți. [Prez. ind. și: animez] – Din fr. animer, lat. animare.

ANIMA, anim și animez, vb. I. Tranz. A face să fie mai activ sau mai expresiv, a stimula, a înviora, a însufleți. Animați de-o nouă viață, Gîndăceii din pămînt La lumină ies în față. ALECSANDRI, O. 227. ♦ Refl. Peisajul fantastic al Roșiei-Montana începe să se anime. BOGZA, Ț. 49.

ANIMA, anim, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai activ sau mai expresiv; a (se) însufleți. [Prez. ind. și: animez] – Fr. animer (lat. lit. animare).

ANIMA vb. I. tr., refl. A da viață, a (se) însufleți, a stimula. [< fr. animer, lat. animare < anima – suflet].

ANIMA vb. tr., refl. a da viață, a (se) însufleți, a (se) înviora. (< fr. animer, lat. animare)

A SE ANIMA mă anim intranz. A căpăta tot mai mult suflet; a se umple de elan; a se însufleți; a se electriza; a se entuziasma; a se înflăcăra. /<fr. animer, lat. animare

A ANIMA anim tranz. A face să se anime; a însufleți; a electriza; a entuziasma; a înflăcăra. /<fr. animer, lat. animare

animà v. 1. a însufleți, a da viață; 2. fig. a îmbărbăta: speranța, animă înc’odată tremurândul picior EM.; 3. a învia: chiar țărna din morminte s’animă și tresare AL.

*ANIMAT adj. 1 p. ANIMA ¶¶ contr. NEANIMAT ¶ 2 Stăpînit de o anumită stare sufletească, de un anumit gînd: l-am văzut ~ de intențiile cele mai bune față de mine ¶ 3 Plin de viață, vioiu, însuflețit: balul pe iarbă verde (a fost) foarte ~ și vesel (CAR.).

CON ANIMA loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu însuflețire. [< it. con anima].

CON ANIMA loc. adv. (muz.) cu însuflețire; animat. (<it. con anima)

*animéz v. tr. (lat. ánima, -áre; fr. animer). Daŭ viață. Fig. Încurajez, însuflețesc: a anima soldațiĭ la luptă. Daŭ vigoare: a anima stilu, ședința.

+anima² (a ~) (a sugera mișcarea prin desen) vb., ind. prez. 1 sg. animez, 3 animează; conj. prez. 1 sg. să animez, 3 să animeze

anima¹ (a ~) (a însufleți) vb., ind. prez. 1 sg. anim, 3 animă; conj. prez. 1 sg. să anim, 3 să anime

anima (a ~) vb., ind. prez. 3 animă

anima vb., ind. prez. 1 sg. anim, 3 sg. și pl. animă

animă s. f., pl. anime

ANIMA vb. v. însufleți.

ANIMA vb. a (se) însufleți, a (se) înviora. (Atmosfera s-a mai ~.)

anima (animez, animat), vb. – A însufleți, a încuraja. Fr. animer. – Der. (din fr.) animați(u)ne, s. f.; animator, adj.; animozitate, s. f.; desanima, vb. (a descuraja); inanimat (var. neanimat), adj.; reanima, vb.

anima (și con ~) (cuv. și loc. it. „suflet, cu suflet, însuflețit”), indicație de expresie și de tempo (2) conform căreia se cere o interpretare însuflețită, plină de viață; sin.: animato.