3 intrări

46 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

anafora[1] sf [At: (a. 1802) URICARIUL I, 7/20 / Pl: ~le / E: ngr ἀνἀφορά] 1 (Înv) Raport făcut domnitorului de către un mare dregător). 2 Proclamație a domnului. corectată

  1. anaforaanafora Ladislau Strifler

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII-XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anaforá.

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Învechit) Raport scris adresat domnitorului, de obicei de către un mare dregător. Se miră cineva cînd vede... anaforalele și hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puțin. Ni s-au prilejuit a vide o anafora scrisă pe douăzeci coale hîrtie. NEGRUZZI, S. I 304.

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.

anaforà f. odinioară, raport către Domnul țării: gata-i anaforaua către Vodă? AL. [Gr. mod. ANAFORÀ].

anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă. Sec. 18-19. Raport (dare de samă) a unuĭ funcționar către domn.

anaforă1 sf [At: DEX2 / Pl: ~re / E: fr anaphore, lat anaphora] Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze succesive pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.

anaforă2 sf vz anafură

anafură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: ~foră, naforă, nafură / E: vsl анафора] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. [Acc. și anáforă] – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

ANAFÓRĂ, anafore, s. f. Figură de retorică, constînd în repetarea aceluiași cuvînt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază, pentru a obține efecte stilistice.

ANÁFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: náfură (ȘEZ. V 137) s. f.

ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.

arată toate definițiile

Intrare: anafora
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafora
  • anaforaua
plural
  • anaforale
  • anaforalele
genitiv-dativ singular
  • anaforale
  • anaforalei
plural
  • anaforale
  • anaforalelor
vocativ singular
plural
Intrare: anaforă
  • pronunție: anaforă, anaforă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafo
  • anafora
plural
  • anafore
  • anaforele
genitiv-dativ singular
  • anafore
  • anaforei
plural
  • anafore
  • anaforelor
vocativ singular
plural
Intrare: anafură
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafură
  • anafura
plural
  • anafure
  • anafurele
genitiv-dativ singular
  • anafure
  • anafurei
plural
  • anafure
  • anafurelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nafură
  • nafura
plural
  • nafure
  • nafurele
genitiv-dativ singular
  • nafure
  • nafurei
plural
  • nafure
  • nafurelor
vocativ singular
plural
  • pronunție: anaforă, anaforă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafo
  • anafora
plural
  • anafore
  • anaforele
genitiv-dativ singular
  • anafore
  • anaforei
plural
  • anafore
  • anaforelor
vocativ singular
plural

anafora Moldova Țara Românească

  • 1. (În secolele XVIII-XIX) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător).
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Se miră cineva cînd vede... anaforalele și hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puțin. Ni s-au prilejuit a vide o anafora scrisă pe douăzeci coale hîrtie. NEGRUZZI, S. I 304.
      surse: DLRLC
  • 2. (În secolele XVIII-XIX) Proclamație a domnitorului.
    surse: DEX '09

etimologie:

anaforă

  • 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: epanaforă

etimologie:

anafură nafură anaforă

  • 1. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 NODEX sinonime: părticică 2 exemple
    exemple
    • [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105.
      surse: DLRLC
    • Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51.
      surse: DLRLC

etimologie: