3 intrări

47 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII-XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anaforá.

anafora[1] sf [At: (a. 1802) URICARIUL I, 7/20 / Pl: ~le / E: ngr ἀνἀφορά] 1 (Înv) Raport făcut domnitorului de către un mare dregător). 2 Proclamație a domnului. corectată

  1. anaforaanafora Ladislau Strifler

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Învechit) Raport scris adresat domnitorului, de obicei de către un mare dregător. Se miră cineva cînd vede... anaforalele și hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puțin. Ni s-au prilejuit a vide o anafora scrisă pe douăzeci coale hîrtie. NEGRUZZI, S. I 304.

ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.

anaforà f. odinioară, raport către Domnul țării: gata-i anaforaua către Vodă? AL. [Gr. mod. ANAFORÀ].

anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă. Sec. 18-19. Raport (dare de samă) a unuĭ funcționar către domn.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. [Acc. și anáforă] – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

anaforă1 sf [At: DEX2 / Pl: ~re / E: fr anaphore, lat anaphora] Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze succesive pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.

anafură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: ~foră, naforă, nafură / E: vsl анафора] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

ANAFÓRĂ, anafore, s. f. Figură de retorică, constînd în repetarea aceluiași cuvînt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază, pentru a obține efecte stilistice.

ANÁFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: náfură (ȘEZ. V 137) s. f.

ANAFÓRĂ2, anafore, s. f. Figură de retorică constînd în repetarea aceluiași cuvînt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).

ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfîrșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).

ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].

ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)

ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá

ANÁFURĂ f. Bucăți mici de prescură, care se împart credincioșilor după liturghie. [G.-D. anafurei] /<sl. [a]nafora

anàfură f. pâine binecuvântată ce se împarte creștinilor după leturghie. [De origină slavo-greacă, vorbă identică cu cea precedentă; de aci și forma scurtată, nafură].

*2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.

1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu ortodox o binecuvintează la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

anafora (raport) (înv.) s. f., art. anaforaua, g.-d. art. anaforalei; pl. anaforale, art. anaforalele

anaforá (raport) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále

!anafo (figură de stil) s. f., g.-d. art. anaforei; pl. anafore

anaforă / anaforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anaforei / anaforei; pl. anafore / anafore

anafură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anafurei

anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre

anáfură (bis.) s. f., g.-d. art. anáfurei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)

ANAFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

anáfură (anáfure), s. f. – Pîine sfințită care se împarte credincioșilor după terminarea slujbei. – Var. (a)náforă, nafură.Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anaforă, s. f. (procedeu stilistic, repetiție). – Mr. anafură, megl. nafără. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); în primul său sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

anaforă (gr. anaphorá din ana și pherein „a transporta”), figură care constă în repetarea aceluiași cuvânt (acelorași cuvinte) în fruntea a cel puțin două unități sintactice sau metrice (membre ale propoziției, frazei, versului sau strofei): x / x... (R): „În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei, de pier fără județ, fără vină și fără samă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă” (Gr. Ureche). Sin. epanaforă.

anaforă alternantă (antiteză) se numește anafora pronominală, în care pronumele anaforic se repetă alternant (pers. I cu pers. a II-a sau a III-a), realizând o antiteză caracteristică (R): „Tu te scoli de cu noapte ca să răspunzi celor ce te consultă; el, ca să ajungă devreme cu armata acolo unde trebuie. Pe tine te trezește cântecul cocoșilor, pe el, al trompetelor etc.” (Q., vol. III, p. 66); „Ea un înger ce se roagă – el un demon ce visează; Ea o inimă de aur – el un suflet apostat; El, în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat- La picioarele Madonei, tristă, sfântă ea veghează.” (Eminescu)

anaforă gramaticală se numește repetiția unuia sau a mai multor segmente nominale printr-unul pronominal (R): „Proști și genii, mic și mare, sunet, sufletul, lumină – Toate-s praf...” (Eminescu) În exemplul de mai sus, segmentul nominal repetat (prin pronume) este anterior și se numește antecedent. Dar pronumele anaforic se poate referi și la un segment nominal care urmează. Ceea ce numim în gramatica limbii române anticiparea sau reluarea pronominală a complementului reprezintă o formă specifică, gramaticalizată, a pronumelui anaforic: „L-a trimis pe copil la joacă.” sau „Tata i-a strâns ciobanului mâna.” (M. Sadoveanu)

ANAFORĂ (< fr. anaphore < lat. anaphora < gr. anaphora, ridicare) Folosită în proză, ca și în poezie, anafora se deosebește prin repetarea unui cuvînt sau a mai multor fraze succesive, a mai multor versuri. Ex. În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără județ, fără vină și fără seamă. (GR. URECHE, Letopisețul țării Moldovei) Ex. Ochii de fată – iezere curate De cerbi în miez de codru cercetate. Mîna de fată – crin înflorit sub lună Cînd noaptea, somnoroasă, frunze sună. Ochii de fată - mure mari, răscoapte, De noi visate-n somn, la miez de noapte. Mîna de fată – ramură de vișin În primăvară pentru floare sprijin. Ochii de fată – cărăbuși de mai Prin crengi scăldate-n soarele bălai. (M. BENIUC, Ochii și mîinile fetei) Și-uneori sînt ca o cracă, Singură, care s-apleacă, Singură ce se frămîntă, Singură plînge și cîntă, Singură se încovoaie De un gînd ascuns de ploaie. (T. ARGHEZI, Buna Vestire) În poezia populară anafora este des folosită ca mijloc de intensificare lirică. Ex. Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin. Doina zic, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. În oratorie, folosirea anaforei contribuie la intensificarea expresiei prin insistență. Ex. „Trebuie să mergem înainte. [...] Trebuie ca prin cultură să ridicăm pe țăranul nostru...” (M. KOGĂLNICEANU, Emanciparea țăranilor)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

anaforá s. f. Partea centrală a Liturghiei ortodoxe, corespunzând canonului euharistic, care constă dintr-un ansamblu de rugăciuni de mulțumire, de consacrare și de invocare, însoțite de gesturi și acțiuni simbolice, în timpul căreia se săvârșește prefacerea sfintelor daruri în sfânta Taină a împărtășaniei. – Din gr. anafora.

Intrare: anafora
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafora
  • anaforaua
plural
  • anaforale
  • anaforalele
genitiv-dativ singular
  • anaforale
  • anaforalei
plural
  • anaforale
  • anaforalelor
vocativ singular
plural
Intrare: anaforă
  • pronunție: anaforă, anaforă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafo
  • anafora
plural
  • anafore
  • anaforele
genitiv-dativ singular
  • anafore
  • anaforei
plural
  • anafore
  • anaforelor
vocativ singular
plural
Intrare: anafură
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafură
  • anafura
plural
  • anafure
  • anafurele
genitiv-dativ singular
  • anafure
  • anafurei
plural
  • anafure
  • anafurelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nafură
  • nafura
plural
  • nafure
  • nafurele
genitiv-dativ singular
  • nafure
  • nafurei
plural
  • nafure
  • nafurelor
vocativ singular
plural
  • pronunție: anaforă, anaforă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafo
  • anafora
plural
  • anafore
  • anaforele
genitiv-dativ singular
  • anafore
  • anaforei
plural
  • anafore
  • anaforelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

anafora, anaforalesubstantiv feminin

Moldova Țara Românească
  • 1. (În secolele XVIII-XIX) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Se miră cineva cînd vede... anaforalele și hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puțin. Ni s-au prilejuit a vide o anafora scrisă pe douăzeci coale hîrtie. NEGRUZZI, S. I 304. DLRLC
  • 2. (În secolele XVIII-XIX) Proclamație a domnitorului. DEX '09
etimologie:

anafo, anaforesubstantiv feminin

  • 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00
    sinonime: epanaforă
etimologie:

anafură, anafuresubstantiv feminin

  • 1. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. DEX '09 DLRLC MDA2 NODEX
    sinonime: părticică
    • format_quote [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. DLRLC
    • format_quote Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.