ANAFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: nafură (ȘEZ. V 137) s. f.