22 de definiții pentru aminte (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amínte av [At: DA / E: a1 + minte] 1-2 (Îlv) A (-și) aduce ~ A (-și) aminti. 3 (Înv; îlv) A fi (sau a lua, a pica, a veni) ~ A da atenție. 4 (Înv; îalv) A asculta. 5 (Îe) A lua ~ la ceva A observa cu atenție ceva. 6 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ (de ceva) A dori (să facă ceva).

AMÍNTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a dori (să facă ceva), a avea chef (de ceva). – A3 + minte.

AMÍNTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a dori (să facă ceva), a avea chef (de ceva). – A3 + minte.

AMÍNTE adv. (Numai în expr.) A(-și) aduce aminte = a (-și) aminti. Aducîndu-mi... aminte de petrecerile mele la bunicul... am rostit o vorbă care îmi plăcea. SADOVEANU, N. F. 5. Ia adu-ți aminte ce ți-am spus odată. CREANGĂ, P. 168. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă. EMINESCU, O. I 171. Aduc aminte romînilor una din faptele cele mai strălucite ale luptei părinților lor pentru libertate. BĂLCESCU, O. I 193. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a lua în considerare, a nu trece cu vederea, a considera. Dar cum puteam, ochi avînd, să nu văz, văzînd să nu iau aminte, luînd aminte să nu aseamăn, asemănînd să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților mei? GOLESCU, Î. 20. Stăpîna mea, ia aminte Că cîntările-s cuvinte între inimi despărțite. CONACHI, P. 191. A lua aminte la ceva = a) a fi atent la ceva, a băga de seamă. El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. ISPIRESCU, L. 62; b) a observa cu atenție, a se uita bine, a cerceta. Dete cîteva tîrcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile. ISPIRESCU, L. 75. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = (mai ales în construcții negative) a avea chef (de ceva). Nu mi-e aminte de petreceri. ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire. Dureroasele aduceri-aminte cădeau ca niște ace care... mă umpleau de venin. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri. EMINESCU, O. I 107. Fapta [lui Mihai Viteazul la Călugăreni] este vrednică de toată aducerea-aminte. BĂLCESCU, O. I 26; luare-aminte = atenție, grijă. Mezinul Jderilor a prins a fi cu luare-aminte. SADOVEANU, F. J. 524. Gheorghiță urmărea cu mare luare-aminte toate vorbele și purtările maică-sa. SADOVEANU, B. 101. Așa a aflat însă [Zaharia] că satul lui de la poalele munților poate opri luarea-aminte a unor cărturari veniți să-l caute. C. PETRESCU, R. DR. 34. Din buzunarul vestei scoase o periuță cu o oglingioară, își potrivește mustața, sprîncenele – se examinează cu luare-aminte. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Ascultă, rogu-te, cu luare-aminte. CARAGIALE, O. III 48.

AMÍNTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a avea chef (de ceva). ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire; luare-aminte = atenție, grijă. – Din a3 + minte.

AMÍNTE adv.: A(-și) aduce ~ a(-și) aminti. Aducere ~ amintire. Cu luare ~ cu atenție. A lua ~ a ține seama de ceva. A lua ~ la ceva a fi atent la ceva. /a + minte

aminte adv. a lua aminte, a observa, a băga de seamă; a fi cuiva aminte, a purta grijă de ceva (v. aduce). [Lat. AD MENTEM].

amínte adv. (a 4 și minte). Aduc aminte, amintesc, chem în memorie: ĭ-am adus aminte toate saŭ de toate, îmĭ aduc aminte ce-a fost. Ĭaŭ aminte, observ, îs atent, bag de samă [!]: luațĭ aminte la vorbele mele. Mĭ-e aminte (Munt.), mă gîndesc, îs dispus: acum nu mĭ-e aminte de joc.

adúce amínte (a ~) loc. vb. v. adúce

adúcere amínte (tempo lent) / (tempo rapid) adúcere-amínte loc. s. f., g.-d. art. adúcerii amínte / adúcerii-amínte; pl. adúceri amínte / adúceri-amínte, art. adúcerile amínte / adúcerile-amínte

*luáre-amínte [re-a pron. re-a în tempo lent, rea în tempo rapid] (lu-a-) loc. s. f., art. luárea-amínte, g.-d. art. luắrii-amínte

adúcere-amínte s. f., g.-d. art. adúcerii-amínte; pl. adúceri-amínte

luáre-amínte s.f. (sil. lu-a-) [-re-a- pron. -re-a- în tempo lent, -rea- în tempo rapid], art. luárea-amínte, g.-d. art. luării-amínte

ADUCERE-AMÍNTE s. v. amintire.

aduce aminte v. 1. a pune în mintea cuiva, a aminti; 2. a-și pune iar în minte, a-i reveni în memorie.

aducere aminte f. 1. impresiunea ce rămâne în memorie: timpuri de aducere aminte glorioasă BĂLC.; 2. amintire lămurită (despre ceva foarte proaspăt): aducerile aminte pe suflet cad in picuri. EM.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ADUCERE-AMÍNTE s. amintire, (astăzi rar) suvenir, (grecism înv.) promít. (Dulci ~.)

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.

Intrare: aminte
aminte adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR