amețít¹ sn [At: GOROVEI, C. 394 / V: (reg) amoțit¹, amățit¹ / Pl: ~uri / E: ameți] 1-4 Amețire (1-4). 5 Îmbătare. 6 Înșelare.

amețit² [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 311 / V: (reg) amoțit², ~ă, amățit², ~ă / Pl: ~iți, ~e / E: ameți] 1-2 a, av (Care este) cuprins de amețeală. 3-4 a, av (Care este) zăpăcit. 5-6 a, av (Fig) (Care este) cu mintea în altă parte. 7-8 a, av (Care este) îmbătat (ușor). 9 a (Îs) Vorbă ~ă Vorbă echivocă.

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – V. ameți.

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală. O năprasnă (= năprasnică) întîmplare l-a făcut să cadă amețit la pămînt. DRĂGHICI, R. 74. ◊ Fig. Trei trăsuri cu roțile amețite, gata să sară din încheieturi, se rostogolesc fără încetare din deal in vale și înapoi. BRĂESCU, V. A. 19. 2. Fig. Zăpăcit, năucit; emoționat. N-am mîncat... de ieri, oameni buni, îs amețit de scîrbă. SADOVEANU, N. F. 94. Blînda turturică a sosit, amețită de bucurie, aproape de soțul ei. ODOBESCU, S. III 35. Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun... amețit, răpit. NEGRUZZI, S. I 6. 3. (Uneori determinat prin «de băutură», mai rar «de beție») Cherchelit, beat, turmentat. Tot orașul alergase la poarta curții pre care începuse a o tăia cu securile. Ostașii, amețiți de beție, făceau numai o slabă împotrivire. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Fig. Iar tu, amețite poet, De noua beție cuprins, Vestește eroul... Măreț, neînvins! BENIUC, V. 116.

AMEȚÍT, -Ă, amețiți, -te, adj. 1. Cuprins de amețeală; fig. zăpăcit, năucit. 2. Beat. – V. ameți.

AMEȚÍT adj. 1. v. buimac. 2. zăpăcit, (fig.) beat, îmbătat. (~ de fericire.) 3. v. beat.

amețit a. 1. turburat; 2. leșinat; 3. beat.

amețít, -ă adj. Cuprins de amețeală.

amețí [At: DOSOFTEI, V. S. 145/2 / Pzi: ~țesc, (Trs) amet V: (reg) amoți, amăți / E: lat* armattire] 1-2 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde (pentru un moment) claritatea cunoștinței astfel încât să i se pară că totul se învârtește în jur Si: a (se) zăpăci, a (se) năuci. 3-4 vtr (Fig) A scoate sau (a-și ieși) din minți Si: a (se) zăpăci. 5 vt (Pfm; îe) A ~ capul cuiva cu vorbe A vorbi mult și repede pentru a convinge pe cineva. 6 vt (Pfm; îe) A o ~ A acționa incomplet și superficial, lăsând impresia că duce lucrul până la capăt Si: a o încurca. 7-8 vtr A (se) îmbăta. 9-10 vtr (Fig) A (se) înșela.

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci (2). 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat”).

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de amețeală, a-și pierde echilibrul. El fugea așa de repede, cît biata fată amețea, nu alta. SBIERA, P. 313. Ia așa am amețit și eu, stăpîne, cînd mi-ai dat cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 196. Of! of! am rămas iar cu piatra-n casă. Of!... amețesc... leșin. ALECSANDRI, T. I 49. ◊ Tranz. Na! una! L-am amețit... Să-i mai dau vreo cîteva [lovituri]. ALECSANDRI, T. I 450. 2. Intranz. Fig. A se zăpăci, a-și pierde capul (din cauza unei emoții sau a unei impresii puternice). Vai de mine și de mine, Iliuță, amețisem de spaimă și am pus de două ori zahar. SADOVEANU, N. F. 162. Baba atunci a amețit de bucurie. CREANGĂ, P. 79. ◊ Refl. Se ameți și se fistici tind se văzu încongiurat de o mulțime de lume. ISPIRESCU, L. 136. ◊ Tranz. Vorbele lui atîta îi amețise, încît de spaimă... se pierduseră cu totul. ISPIRESCU, L. 294. ◊ Tranz. A scoate din minți. De-acum te ține S-amețești bine Pe cioclovine (= ciocoi). ALECSANDRI, T. 920. Ori la tine ea privește, Cu vederea-l amețește. SEVASTOS, C. 172. ◊ Tranz. A aduce într-o stare de extaz, de încîntare. O speranță de o dureroasă dulceață, deșartă dar singură, îi amețea sufletul. EMINESCU, N. 74. 3. Intranz. și refl. A se îmbăta, a se chercheli. Au băut, s-au amețit și acum horăiesc în podul morii. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ Tranz. Ipate le dă de băut, pînă le amețește pe amîndouă. CREANGĂ, P. 173.

AMEȚÍ, amețesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. și tranz. A (se) îmbăta. – Lat. *ammattire (< mattus „beat”).

amețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 să amețeáscă

amețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amețésc, imperf. 3 sg. amețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amețeáscă

AMEȚÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. îmbăta.

A (se) ameți ≠ a (se) dezmeți, a (se) dezmetici

amețí (-țésc, -ít), vb. – 1. a se zăpăci. – 2. A-și pierde capul. – 3. A se îmbăta (ușor), a se chercheli. – 4. (Fam.) A face ceva de mîntuială, a da rasol. Lat. *ammatteāre, de la *mattea „băț, par”; cf. it. ammazare „a omorî”, sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoștinței”, de unde mai tîrziu în it. „a omorî”, și în rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoștință”. Schimbarea de conjug. este firească la vb. incoative. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din lat. *ammatῑre, de la *mattus, de unde it. matto „nebun”, ammattire „a înnebuni” (cf. REW 5401 și 5428); însă în rom. nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, cf. măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, cf. Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Der. amețeală, s. f. (zăpăceală, vertij, tulburare; Arg., plictiseală, lucru searbăd); amețítor, adj. (care provoacă amețeala).

A AMEȚÍ ~ésc 1. tranz. 1) A face să fie cuprins de amețeală. 2) A face să se amețească. 2. intranz. 1) A fi cuprins de amețeală. 2) fig. A deveni buimatic; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /<lat. ammattire