3 intrări

36 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.

AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.

AMÁRĂ, amare, s. f. Funie cu care se leagă o corabie la țărm sau de altă corabie. – Fr. amarre.

amáră (cablu) s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre

amáră s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáre

amáră sf [At: CADE / Pl: -re / E: fr amarre] (Mm) 1 Odgon prin care se leagă o corabie de țărm sau de altă corabie. 2 Orice funie folosită la legarea mărfurilor de pe un vas.

AMÁRĂ s.f. (Mar.) Cablu folosit pentru amararea ambarcațiilor, a navelor. [< fr. amarre].

AMÁRĂ s. f. cablu pentru amararea ambarcațiilor. (< fr. amarre)

AMÁRĂ ~e f. Cablu care servește la amararea diferitelor ambarcații și nave. /<fr. amarre

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-șí vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.

AMÁR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Mai ales despre alimente și băuturi) Care are gustul caracteristic al fierii, al pelinului sau al chininei; (despre gust) ca al fierii, al pelinului sau al chininei. Mălaiul a căpătat un gust amar. ◊ Ileana lui Pîrîu... își frecă fața îndelung de stîlpul aspru al gangului către care se apleca, grea de frunze amare, o creangă de vișin. CAMILAR, TEM. 183. Nu dau leacuri amare... Ci tot buze rumeioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. Nalt cît casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul și nuca). TEODORESCU, P. P. 235. ◊ Sare amară v. sare. Migdală amară v. migdală. Cireașă amară v. cireașă.Expr. A avea gura amară = a simți în gură un gust amar. II. Fig. 1. Care trezește o suferință morală sau (mai rar) fizică; chinuitor, dureros. Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijite și părăginire. DAN, U. 134. Coprins de griji amare, Nu mai sînt decît răbdare. MACEDONSKI, O. I 40. E un ger amar, cumplit! ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ (Adverbial, în legătură cu verbe ca «a regreta», «a se căi» etc.) Din tot sufletul, foarte mult; amarnic. Ai să regreți amar că fiul tău rămîne cu educația lui Pintilie. SADOVEANU, N. F. 7. În fond regreta amar faptele întîmplate. BART, E. 166. ♦ (Despre suflet, sentimente și, p. ext., despre manifestări ale lor) Trist, dureros, aducător de tristețe. Un zîmbet amar îmi trecu pe buze. HOGAȘ, M. N. 19. Un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. Binele ades vine pe urmele mîhnirii Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, P. 77. Amară-i frunza de nuc, Mai amar dorul ce-l duc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. ◊ (Adverbial) Ai mai spus, Manole... asemenea vorbe neînțelepte, a replicat amar țițaca Leona. SADOVEANU, N. F. 46. ♦ Care denotă amărăciune sufletească. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71. 2. Plin de suferință, chinuit, trist, necăjit, aducător de suferințe. Amară tinereță am avut, a isprăvit el cu sprîncenele încruntate. SADOVEANU, N. F. 17. A mîncat bătăi și băut venin; a umblat lume amară, a trecut multe ape. SADOVEANU, N. F. 104. ◊ Expr. Pîine (sau, regional, pită) amară = mijloace de existență cîștigate prin trudă, prin muncă grea. Umbla moțul rătăcind pe țară... Șargul rupea piatra cu copita. Calea lungă, și amară pita. BENIUC, v. 154. A face (cuiva) zile amare = a-i face cuiva neajunsuri, necazuri, a-i face traiul nesuferit. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Pe cîmp, cu potopul iernatic Amar cărăușii se luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 61. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87. 3. Răutăcios. Își arătară antipatia lor... prin vorbe amare și împungătoare. BALCESCU, O. II 268. Dulce la limbă, amar la inimă.

AMÁR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. II. Fig. 1. Chinuitor, dureros; trist. Ea varsă desperată Un plâns amar (COȘBUC). ◊ (Adverbial) A regretat amar faptele întâmplate (BART). 2. Chinuit, necăjit. Amară tinerețe am avut (SADOVEANU). ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Am să te pedepsesc amar (ISPIRESCU). 3. Răutăcios. – Lat. amarus.

amár1 adj. m., pl. amári; f. amáră, pl. amáre

amár2 s. n., pl. amáruri

amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză

amár adj. m., pl. amári; f. sg. amáră, pl. amáre

Intrare: amară
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ama amara
plural amare amarele
genitiv-dativ singular amare amarei
plural amare amarelor
vocativ singular
plural
Intrare: amar (≠ dulce)
amar (≠ dulce) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amar amarul ama amara
plural amari amarii amare amarele
genitiv-dativ singular amar amarului amare amarei
plural amari amarilor amare amarelor
vocativ singular
plural
Intrare: amara
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amara amarare amarat amarând singular plural
amarea amarați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amarez (să) amarez amaram amarai amarasem
a II-a (tu) amarezi (să) amarezi amarai amarași amaraseși
a III-a (el, ea) amarea (să) amareze amara amară amarase
plural I (noi) amarăm (să) amarăm amaram amararăm amaraserăm, amarasem*
a II-a (voi) amarați (să) amarați amarați amararăți amaraserăți, amaraseți*
a III-a (ei, ele) amarea (să) amareze amarau amara amaraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)