alunele sfp [At: DEX² / E: alună + -ea] 1-3 (Bot) Plantă erbacee cu flori albe, cu tubercule și frunze comestibile (Carum bulbocastanum) 4 (Bot) Baraboi (Chaerophyllum bulbosum). 5 (Bot) Coada-șoricelului (Achilea millefollium). 6 (Reg) Pistrui.

ALUNELE² sf. pl. Trans. Pistrui [👉 NUNEA].

ALUNELE¹ sf. pl. 🌿 1 Plantă din familia umbeliferelor, cu flori albe și fructe lungărețe; crește prin păduri, tufișuri, pe cîmpuri și prin vii, mai cu seamă în pămînt argilos și calcaros; rădăcinile, cu tubercule, conțin substanțe nutritive și se întrebuințează în bucătărie (Bunium bulbocastanum) (🖼 89) ¶ 2 Trans. = BARABOI ¶ 3 Băn. = COADA-ȘORICELULUI ¶ 4 👉 ALUNEA^1-2, ALUNICĂ^1-2 [alună].

ALUNELE s. f. pl. I. (Bot.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Alună + suf. -ea.

ALUNELE S. f. pl. I. 1. Plantă erbacee cu flori albe și fructe lunguiețe, care crește mai ales în pămînt argilos și calcaros și ale cărei tubercule, conținînd substanțe nutritive, se întrebuințează în bucătărie (Bunium bulbocastanum ). 2. (Transilv.) Baraboi. 3. (Ban.) Coada-șoricelului. II. (Transilv.) Pistrui.

ALUNELE s. f. pl. I. 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. (Bot.) Baraboi (1). 3. (Bot.) Coada-șoricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Din alună + suf. -ea.

alunèle f. pl. 1. mici semne pe corp și mai ales pe obraz; 2. plantă numită și mândănac, al cărei rod are un gust aproape ca al castanei și din foile căreia se face salată (Bunium bulbocastanum); 3. Tr. V. barlaboi.

alunéle f. pl. V. alunică.

ALUNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

ALUNEA, -ICĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). ♦ (Reg.) Pistrui. 2. (În forma alunea) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. II. (Bot.; la pl.) 1. Plantă erbacee cu flori albe, cu tuberculele și frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-șoricelului. – Alun + suf. -ea. – Alunică: cu schimbare de suf.

ALUNICĂ, alunele, s. f. (Rar) Aluniță. – Alună + suf. -ică.

alună sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 343/17 / Pl: ~ne / E: lat *abellna] (Bot) 1 Fructul (comestibil al) alunului (1). 2-3 (Șîs) ~e turcești Fructul (comestibil al) alunului (2-3) turcesc. 4-5 (Îs) ~e americane, ~e de pământ (Semințe oleaginoase, comestibile de la) planta Arachis hypogaea, originară din America tropicală și cultivată mult pentru semințele sale Si: arahidă. 6-7 (Îs) ~ de pământ (Fructele obținute de la) planta Oenanthe fistulosa. 8-9 (Trs; șic ~-de-pământ) Cartof (1-2). 10 (Îae) Măndălaci (Bunium bulbocastanum). 11 (Reg, îf nună) Alunică (2). 12 (Reg; îaf) Oreșniță (Lathyrus tuberosus).

alunea sf [At: LB / V: anunea^[1] / Pl: ~ele / E: alună + -ea] 1-2 (Bot; șhp) Aluniță (1-2). 3 Pistrui. 4 Aluniță (4). 5-6 Alunel (11-12). 7 (Bot; lpl) Coada șoricelului (Achilea millefollium). 8 (Bot; lpl) Măndălaci (Bunium bulbocastanum). 9 (Bot; lpl) Coada-șoricelului (Achilea setacea). 10 (Bot; lpl) Baraboi (Chaerophyllum bulbosum).

alunică sf [At: LB / Pl: ~nele / E: alună + -ică] 1-2 Aluniță (1-2). 3 Pistrui. 4 Aluniță (4). 5-6 (Cor) Alunel (11-12).

ALUNĂ (pl. -ne) sf. 🌿 1 Fructul alunului ¶ 2 ALUNĂ-TURCEASCĂ, fructul alunului turcesc ¶ 3 ALUNĂ-AMERICANĂ, sămînța oleaginoasă, ce se mănîncă mai adesea prăjită, a plantei exotice Arachis hypogeae (🖼 88) ¶ 4 Trans. ALUNĂ (-DE-PĂMÎNT), cartof ¶ 5 Mold. ALUNE-DE-PĂMÎNT (HASD.) = ALUNELE¹ ¶ 6 Trans. ALUNĂ-PORCEASCĂ = GHINDĂ [lat. abellana].

ALUNEA² (pl. -nele) = ALUNICĂ².

ALUNICĂ² (pl. -nele) sf. Semn mic pe față sau pe trup, din naștere ori artificial, formînd ca o mică ridicătură de coloare negricioasă, cafenie: unu cam ceacîr... c’o ~ cît nuca pe vîrful nasului (ALECS.); mai de demult tinerii de la țară își făceau alunele artificiale pe față cu lapte de alior (PAMF.) [lună].

ALUNICĂ¹ (pl. -nele) sf. 🌿 dim. ALUNĂ.

ALUNIȚĂ² (pl. -ițe) sf. = ALUNICĂ²: are o ~ cu păr d’asupra sprîncenii din stînga (CAR.).

ALUNIȚĂ¹ (pl. -ițe) sf. 🌿 dim. ALUNĂ.

❍ALUNUȚĂ (pl. -uțe) sf. 🌿 dim. ALUNĂ: Foaie verde de-~ Nici o poamă nu-i dulcuță Ca mila de la mămuță (ȘEZ.) (ȚPL.) (GR-N.).

ALUNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

ALUNEA, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -ea.

ALUNICĂ, alunele, s. f. Aluniță. – Alună + suf. -ică.

ALUNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă ovoidală, de dimensiuni mici, închis într-o coajă lemnoasă. Țupăiau pe fire de lejnicioară pitulici cît alunele. SADOVEANU, N. F. 67. O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Alune turcești = fructele comestibile ale unei specii de alun. Alune de pămînt (sau americane) = fructele comestibile ale unei mici plante tropicale (cultivată azi și ia noi); arahide.

ALUNEA, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Aluniță (2). 3. Nume dat unui dans popular.

ALUNICĂ, alunele, s. f. I. 1. Aluniță (1). Frunză verde alunică. Am avut o mîndră mică. ALECSANDRI, P. P. 303. 2. Aluniță (2). Alunica neagră ce doarme dusă și fericită pe brațul tău. HOGAȘ, M. N. 27. Își pune alunele și se sulemenește. NEGRUZZI, S. II 265. II. (Numai la pl.) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcinile aproape rotunde și florile albe (Carum bulbocastanum).

ALUNĂ, alune, s. f. Fructul alunului. ◊ Alune de pămînt (sau americane) = fructele comestibile ale unei mici plante tropicale (Arachis hypogae); arahidă. – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

ALUNEA, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Numele unui dans popular și melodia după care se execută. – Din alună + suf. -ea.

ALUNICĂ, alunele, s. f. Aluniță. – Din alună + suf. -ică.

ALUNĂ ~e f. Fructul alunului. /<lat. abellona

ALUNICĂ ~ele f. (diminutiv de la alună) Mic semn de culoare întunecată pe piele. [Var. alunea] /alună + suf. ~ică

alună f. un fel de nucă mică, fructul comestibil al alunului. [Lat. pop. *ABELLONA = clasic AVELLANA].

aluneà f. V. alunèle.

alúnă f., pl. e (lat. abellana, ave lana, subînț. nux, adică „nucă din Abella, Avella”, un oraș în Companĭa [Italia] celebru pin alune. Din avellana s’a făcut a lana, alină, apoĭ, pin schimbare de sufix, alună, saŭ pin met. allevana, aluină, alună, ca din levando luînd și luund, mrom. lund. (Dac. 3,643). Fructu alunuluĭ (o ghindă). Alune americane, fructele arachideĭ. V. arachidă.

aluneá, V. alunică.

2) alunícă f., pl. nele, și -níță f., pl. e (bg. lunica, aluniță, pistruĭe, dim. d. lună, lună, aluniță, contaminat de alunică 1. V. lună). Mică pată neagră saŭ cafenie pe obraz orĭ pe corp. V. neg.

1) alunícă și -neá f., pl. ele (dim. d. alună). Achilee, o plantă din familia compuselor (Banat). Altă plantă (carum [saŭ bunium] bulbocástanum), înrudită cu baraboĭu, cu care se și confundă pe alocurĭ și are aceleașĭ rădăcinĭ unflate, care-s culinare, numită și măndănăc. V. și brîndușă.

alunele (plante) s. f. pl.

alunele (plante) s. f. pl., art. alunelele

alunele (plantă) s. f. pl.

alună s. f., g.-d. art. alunei; pl. alune

!alunică (rar) s. f., g.-d. art. alunelei; pl. alunele

alună s. f., g.-d. art. alunei; pl. alune

alunea v. alunică

alunică/alunea (rar) s. f., art. alunica/aluneaua, g.-d. art. alunelei; pl. alunele, art. alunelele

alună s. f., g.-d. art. alunei; pl. alune

alunea v. alunică

alunică / alunea s. f., g.-d. art. alunelei; pl. alunele

alunică sb., -nele pl.

ALUNELE s. pl. v. baraboi, coada-șoricelului.

ALUNELE s. pl. (BOT.; Carum bulbocastanum) (reg.) mândălac.

ALUNELE s. pl. (BOT.; Carum bulbocastanum) (reg.) mîndălac.

alunele s. pl. v. BARABOI. COADA-ȘORICELULUI.

ALUNĂ s. v. cartof.

ALUNĂ s. (BOT.) alună americană v. alună de pământ; alună de pământ = arahidă, alună americană.

ALUNĂ s. (BOT.; Arachis hypogae) alună americană = arahidă, alună de pămînt; alună de pămînt = arahidă, alună americană.

alună s. v. CARTOF.

alună (-ne), s. f. – Fructul alunului. – Mr. allună, istr. alure. Lat. *abĕllona, de la abĕllāna (Pușcariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normală provin it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incertă se explică tarent. alońę, prov. aulona, lion. alonn. Pentru fonetism, cf. și Meyer-Lübke, Dacor., III, 643. Der. alun, s. m., formație regresivă, ca prună-prun, dudă-dud etc.; aluna, vb. (a căsca ochii, a se holba); alunar, s. m. (aluniș; rozătoare, pîrș; pasăre, gaiță de munte; luna iulie), al cărui ultim sens constituie o coincidență curioasă cu ngr. ἀλωνάρις „iulie” din gr. ἀλωνεύομαι (Pușcariu 70); dar prezența lui -u- arată că imaginația pop., luînd acest cuvînt din ngr., l-a asociat cu familia lui alună; alunel, s. n. (dans popular); aluniș, s. n. (desiș de aluni); alunească, s. f. (dans de nuntă), confuzie cu nunească; aluniu, adj. (de culoarea alunei). Aluniță (var. alunică, alunea), s. f., considerat de DAR drept dim. de la alună, a fost apoi semnalat de Pușcariu, Dacor., I, 225 (cf. REW 19 și Puscariu, Lr., I, 17), drept der. al bg. lunica „aluniță”, de la luna „lună”. Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, căci bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul rom. și var. sale. Cf., totuși, tc. aluné „aluniță”, citat de Popescu-Ciocănel, 11.

ALÚNĂ (lat. *abellona) s. f. 1. Fructul alunului, achenă comestibilă, sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, înconjurată, la bază de un înveliș verde în formă de degetar. 2. Alună de pămînt = plantă anuală din familia fabaceelor, înaltă de 30-35 cm, cu flori galbene (Arachis hypogaea); originară din America de Sud, este cultivată în zonele sudice pentru semințele sale comestibile și uleiul alimentar extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în sol (de unde vine și numele), are semințe care conțin 42-59 la sută substanțe grase și 20-34 la sută substanțe proteice. Sin. arahidă.

alună, alune s. f. testicul