2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alienat2, ~ă [At: I. IONESCU, P. 135 / P: a-li-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: aliena] 1 a (Jur) Care a trecut asupra altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2-3 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat de sine însuși. 4-5 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: nebun, dement. 6 a (Îs) Institut de ~ați Ospiciu.

alienát1 sn [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: (nob) ~uri / E: aliena] 1-2 Alienare (1-2).

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj. (Adesea substantivat; uneori determinat prin «mintal») (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. Alienaților li se fac șocuri cu insulină. - Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).

ALIENÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].

ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)

ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus

alienat a. 1. înstrăinat; 2. fig. ieșit din minți, nebun.

*alienát, -ă s. și adj. (lat. alienatus). Înstrăinat. Fig. Nebun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte

alienát adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienáți; f. sg. alienátă, pl. alienáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ALIENÁT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.

ALIENAT adj., s. 1. adj. (JUR.) înstrăinat. (Bunuri ~.) 2. adj., s. (MED.) dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.)

Intrare: alienată
  • silabație: a-li-e-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aliena
  • alienata
plural
  • alienate
  • alienatele
genitiv-dativ singular
  • alienate
  • alienatei
plural
  • alienate
  • alienatelor
vocativ singular
  • aliena
  • alienato
plural
  • alienatelor
Intrare: alienat (adj.)
alienat1 (adj.) adjectiv
  • silabație: a-li-e-nat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alienat
  • alienatul
  • alienatu‑
  • aliena
  • alienata
plural
  • alienați
  • alienații
  • alienate
  • alienatele
genitiv-dativ singular
  • alienat
  • alienatului
  • alienate
  • alienatei
plural
  • alienați
  • alienaților
  • alienate
  • alienatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

alienat (adj.)

etimologie:

alienat, -ă (persoană) alienat alienată

etimologie: