2 intrări

15 definiții

alienát2, -ă [At: I. IONESCU, P. 135 / P: a-li-e-/ Pl: ~ați, -e / E: aliena] 1 a (Jur) Care a trecut asupra altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2-3 smf a (Persoană) care s-a înstrăinat de sine însuși. 4-5 smf a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: nebun, dement. 6 a (Îs) Institut de ~ ați Ospiciu.

alienát1 sn [At: DA / P: a-li-e- / Pl: (nob) -uri / E: aliena] 1-2 Alienare (1-2).

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj. (Adesea substantivat; uneori determinat prin «mintal») (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. Alienaților li se fac șocuri cu insulină. - Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).

alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte

alienát adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienáți; f. sg. alienátă, pl. alienáte

ALIENÁT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.

ALIENÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].

ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)

ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus

alienat a. 1. înstrăinat; 2. fig. ieșit din minți, nebun.

*alienát, -ă s. și adj. (lat. alienatus). Înstrăinat. Fig. Nebun.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALIENÁT adj., s. 1. adj. (JUR.) înstrăinat. (Bunuri ~.) 2. adj., s. (MED.) dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonát, (pop. și fam.) apucát, candríu, căpiát, deșucheát, strecheát, (înv. și reg.) neród, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolî́nd, (Ban.) pălăurát, (Olt. și Munt.) primít, (Mold.) zăluzít, zărghít, (fig.) săltát, sărít, scrîntít, țăcănít. (O persoană ~.)

Intrare: alienat (adj.)
alienat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alienat alienatul aliena alienata
plural alienați alienații alienate alienatele
genitiv-dativ singular alienat alienatului alienate alienatei
plural alienați alienaților alienate alienatelor
vocativ singular
plural
Intrare: alienată
alienată substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aliena alienata
plural alienate alienatele
genitiv-dativ singular alienate alienatei
plural alienate alienatelor
vocativ singular
plural