12 definiții pentru alibi

alibí sn [At: DA / Pl: ~uri / V: -u / E: fr alibi] 1 (Jur) Situația de a nu se găsi la locul crimei sau al delictului, în timpul când s-au săvârșit acestea. 2 (Jur) Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3 (Fig) Pretext. 4 (Fig) Scuză. 5 (Fig) Justificare. 6 (Îe) A (nu) avea (nici) un ~ A (nu) avea (nici) o motivare.

ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi.

ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.

ALIBÍ, alibiuri, s. n. (De obicei în legătură cu verbele «a avea», «a stabili» etc.) Dovadă prin care un inculpat își susține în fața justiției nevinovăția, stabilind că, la data săvîrșirii faptului care i se impută, el se afla în alt loc decît acela unde a fost comis faptul. ♦ Fig. Scuză, justificare.

ALIBÍ, alibiuri, s. n. Dovadă prin care un inculpat își susține în fața justiției nevinovăția, stabilind că, la data săvârșirii faptului imputat, el se afla în alt loc decât acela unde a fost comis faptul. ♦ Fig. Scuză, justificare. – Fr. alibi (lat. lit. alibi „în altă parte”).

alibí s. n., pl. alibíuri

alibí s. n., pl. alibíuri

ALIBÍ s.n. Probă prin care un inculpat dovedește justiției că în momentul săvârșirii faptului delictuos imputat el se găsea în altă parte. ♦ (Fig.) Scuză, justificare. [Pl. -iuri. / < fr. alibi, cf. lat. alibi – în altă parte].

ALIBÍ s. n. 1. probă prin care un inculpat dovedește justiției că în timpul săvârșirii infracțiunii se afla în altă parte. 2. (fig.) justificare, scuză. (< fr., lat. alibi)

ALIBÍ ~uri n. Probă prin care un inculpat dovedește justiției că în momentul săvârșirii infracțiunii se afla în altă parte. /<fr. alibi

alibi n. Jur. prezența unui acuzat aiurea decât unde s’a săvârșit crima.

*álibi n. (cuv. lat. care înseamnă „aĭurea”). Jur. Absență dintr' un loc probată pin [!] prezență într' altu.

Intrare: alibi
substantiv neutru (N78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alibi alibiul
plural alibiuri alibiurile
genitiv-dativ singular alibi alibiului
plural alibiuri alibiurilor
vocativ singular
plural