aleluia [At: CORESI, PS. 400 / V: ali- / E: ngr άλιλοὺια] 1 i În cântări bisericești, mai ales în psalmi) Exclamație care, în limba ebraică, înseamnă „Lăudați pre Domnul”. 2 sm (Îe) A-i cânta cuiva ~ A-i face prohodul cuiva. 3 sm (Pex; îae) A înmormânta pe cineva. 4 i (Fam) S-a sfârșit!

ALELUIA! interj. 1 ⛪ Exclamație de slăvire a lui D-zeu în cîntecele bisericești ¶ 2 (P) F: A cînta cuiva ~, a îngropa pe cineva; a face cuiva ~, a prăpădi pe cineva, a-l da gata ¶ 3 Se întrebuințează familiar pentru a exprima ideea că nu mai putem avea nădejde de un lucru, că s’a isprăvit cu el: dacă nici cu slujba aceasta nu te vei împăca, atunci ~! [vsl. aleluja sau ngr. άλληλοόια].

ALELUIA interj. (Și în forma aliluia) Exclamație care apare ca un refren de laudă în cîntări bisericești, mai ales în psalmi. Cîntă [copiii] «aliluia și doamne miluiește, popa prinde pește», de te scot din casă. CREANGĂ, A. 39. ◊ Expr. (Familiar) A-i cînta (cuiva) aleluia = a-i face prohodul, a-l înmormînta. (Eliptic) De cumva nu te are la stomac vreun ciocoi de pe moșie? aliluia! La TDRG. – Variantă: aliluia interj.

ALELUIA interj. Exclamație care apare ca un refren de laudă în cîntări bisericești. ◊ Expr. (Fam.) A-i cînta (cuiva) aleluia = a-i face prohodul, a-l înmormînta. [Var.: aliluia interj.] – Slav (v. sl. aleluija < gr.).

ALELUIA interj. (se folosește în cântări bisericești ca refren de laudă pentru Dumnezeu). ◊ A cânta cuiva aleluia a înmormânta pe cineva. /<sl. aleluija

alelúĭa, V. aliluĭa.

aliluia i vz aleluia

ALILUIA = ALELUIA.

aliluia! int. 1. vorba cu care încep unii psalmi sau unele cântări bisericești de veselie: „lăudați pe Domnul”: cântă aliluia și Doamne miluiește! CR.; 2. pop. s’a dus! sa isprăvit: frumusețe, tinerețe, aliluia! ISP. [V. amin.]

alilúĭa interj. (vsl. aliluiĭa, ngr. allilúia, în lat. bisericească alleluia, cuv. ebraic care înseamnă „slăviți-l pe Domnu”). Strigăt de slăvire luĭ Dumnezeŭ în cîntecele bisericeștĭ. Fam. Adiĭo, s’a dus: de-acuma, aliluĭa chilipir! A cînta cuĭva aliluĭá, a-ĭ cînta „veșnica pomenire”, a-l îngropa. – În poezie și -ula. Literar, maĭ noŭ, și aleluĭa.

aleluia interj.

aleluia.

aleluia, interj. – Exclamație care figurează în cîntările bisericești. – Var. aliluia. Mgr. ἀλληλούια (din ebr. hallelū Jah), direct din gr. în cazul var., iar la cealaltă formă prin intermediul sl. aleluja. – Der. ler, interj. proprie poeziei pop. cu caracter religios, cum sînt colindele (D. Dan, apud Bogrea, Analele Dobrogei, XV, 171); dacă această ipoteză este exactă (cf. var. ailerui, lerui, leroi) este cuv. contemporan cu cele care alcătuiesc fondul lat. al rom.

alleluia (aliluia) (< ebr. Hillel yah! „Lăudați pe Iehova”), cântec de laudă, aclamație*, în practica muzicală sinagogală, ca refren* al unui psalm*. Încă din sec. 4 apare și la Roma unde, ca și în țara de origine, avea un caracter bogat melismatic*, ceea ce presupunea cântarea sa de către cântăreți profesioniști, într-o manieră responsorială*. A. a fost preluată de către toate liturghiile* creștine, păstrându-și în general caracterul resposorial și melismatic. ♦ În misă există două tipuri de a.: a. antifonică*, în general silabică, servind de text al unui antifon (II); a. responsorială, ce se cântă după gradual*. Forma mai dezvoltată a acesteia din urmă, de factură simetrică, are schema: A, intonație (I, 3) + jubilius – B, verset (versus*) – A, repriza a. A fost introdusă în misa pentru întregul an de către Papa Grigorie I (590-604). Vocalizele (1) din a. au contribuit direct la nașterea secvențelor (I, 1). ♦ În liturghia ort., a. este legată de evanghelie, de heruvic* și de alte momente fiind prezentă și la panahidă (1); este încă mai melismatică decât aceea a misei. ♦ În serviciul religios protestant, a. are diverse funcțiuni. Luther a ordonat-o în formula missae și urmează astfel unul coral*; dotată cu noi melodii, a. atrage cu timpul interesul compozitorilor (ex. celebru, A. din oratoriul Messias de Haendel).

ALELÚIA (< sl.) interj. Expresie liturgică de slăvire a lui Dumnezeu, folosită mai ales în unii psalmi și în cântecele biblice.

aleluia! interj. 1. gata!, s-a terminat! 2. asta-i tot!

a-i cânta cuiva aleluia expr. 1. a lua parte la înmormântarea cuiva. 2. a considera (pe cineva / ceva) definitiv compromis.

ALELUIA interj. v. adio, amin, gata.

aleluia interj. v. ADIO. AMIN. GATA.

ALELUIA A-i cânta cuiva aleluia = a) A lua parte la înmormântarea cuiva, a înmormânta (pe cineva), a-i face prohodul cuiva: Îi puseră ca aripe d-a lungu-n ambe părțile / Stâlpări de palmifer, cântând toți aleluia. (I. HELIADE RĂDULESCU) b) (fam.) S-a sfârșit! s-a terminat! amin!: Mâine-poimâine o să-ți cânte preotul aleluia, dacă nu te liniștești. De cumva nu te are la stomac vreun ciocoi de pe moșii, aleluia! (NICOLAE XENOPOL)