16 definiții pentru alac

ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum).Cf. magh. alakor.

ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum).Cf. magh. alakor.

ALÁC, (2) alace, s. n. 1. Specie de grîu mai rezistentă, dar mai puțin productivă, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum spelta). 2. Spic (sau fir) de alac (1), Foaie verde trei alace, Fă-mă, doamne, ce mi-i face! JARNÍK-BÎRSEANU, D, 143.

ALÁC, (2) alace, s. n. 1. Specie de grâu rezistentă care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum spelta). 2. Spic sau fir de alac (1).Comp. magh. alakor.

alác s. n., (spice) pl. aláce

alác s. n., (spice) pl. aláce

alác1 sm [At: DOSOFTEI, ap HEM 664 / Pl: ~ace / E: net cf mg alakar] 1 (Bot) Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum spelta). 2 Orz de toamnă. 3 (Lpl) Spice de alac1 (1).

ALÁC s. (BOT.; Triticum monococcum) (reg.) tenchi, secară-albă.

alác, s. m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον.

ALÁC ~ce n. Specie de grâu care se cultivă în regiunile de munte. /cf. ung. alakor

alac n. 1. specie de grâu cu grăuntele mai mic și mai închis decât cel obișnuit, secară albă (Triticum spelta); 2. Mold. un fel de orz de toamnă în trei muchi; 3. Tr. de coloarea bălaie a alacului: boi alaci... [Cf. lat. ALICA].

alác m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă, iar în P. P. și e (rudă cu sp. álaga, un fel de grîŭ, și cu lat. álica, alac. Ung. alakor vine d. rom.). Un fel de grîŭ mic roșiatic cu înveliș ca orzu (triticum spelta). Un fel de orz fără țepĭ cu boabele așezate în treĭ rîndurĭ duple [!] (Se numește și caplagea). Alacu (triticum spelta) e una din cerealele cele maĭ vechĭ. Era cultivat în Egipt, în Grecia și în imperiu roman. E maĭ puțin productiv decît alte felurĭ de grîŭ, dar e mai rezistent contra diverșilor parazițĭ și e mai rustic, din care cauză se cultivă de ordinar în regiunile muntoase. Există maĭ multe varietățĭ. Făina de alac e de un alb frumos.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALÁC s. (BOT.; Triticum monococcum) (reg.) tenchi, secară-álbă.

alác, s.n. – (bot.) Specie de grâu rezistentă, cultivată în regiunile muntoase. Cereală asemănătoare grâului (D. Pop, 1978). Varietate de grâu sălbatic (Vișovan, 2002). „Un fel de grâu mic, roșiatic, cu înveliș ca orzu (...). Alacu e una din cerealele cele mai vechi. Era cultivat în Egipt, în Grecia și în Imperiul roman. E mai puțin productiv decât alte feluri de grâu, dar e mai rezistent contra diverșilor paraziți și e mai rustic, din care cauză se cultivă în regiunile muntoase” (Scriban, 1939). „Alacu are țapă ca orzu. Îl sămănau toamna și-l îmblăteau cu îmblăciu, ca grâul. Îl dădeau la porci, la găini” (Memoria, 2003). Alac roșu (Triticum monococcum), grâu moale, grâu alac, grâu gol (Triticum spelta). „Cu cunună de alac / Ști lumea că ț-o fost drag” (D. Pop, 1978: 214). ♦ (top.) Alac, teren arabil și fânațe în Rohia (Vișovan, 2002); Alacu, deal în Moisei (Coman, 2004); Alac, top. în Oarța de Jos și fânațe în Săcel. – Din magh. alakor (Cihac, Densusianu, DEX), dar în magh. este cuvânt străin (Drăganu, cf. DER); Cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide). „Credem că suntem în fața unui cuvânt vechi, de substrat” (Vișovan, 2005).

alác, s.n. – (bot.) Specie de grâu rezistentă, cultivată în regiunile muntoase (DER, DLMR, DEX). Cereală asemănătoare grâului (D. Pop 1978). Varietate de grâu sălbatic (Vișovan 2002): „Alacu-i un fel de grâu, cu stíc lat. Alacu are țapă ca orzu. Îl sămănau toamna și-l îmblăteau cu îmblăciu, ca grâul. Îl dădeau la porci, la găini” (Memoria 2003). Alac roșu (Triticum monococcum), grâu moale, grâu alac, grâu gol (Triticum spelta). „Cu cunună de alac / Ști lumea că ț-o fost drag” (D. Pop 1978: 214). ■ (Top.) Alac, teren arabil și fânațe în Rohia (Vișovan 2002). Alacu, deal în Moisei (Coman 2004). Alac, top. în Oarța de Jos. – Din magh. alakor (Cihac, Densusianu, DEX), dar în magh. este cuvânt străin (Drăganu); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894).

Intrare: alac
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alac alacul
plural alace alacele
genitiv-dativ singular alac alacului
plural alace alacelor
vocativ singular
plural