2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aiurire sf vz aiurare

AIURÍRE s. f. v. aiurare.

aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM.

aiurá [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: ~ri / Pzi: ~réz / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf ~ri) A ameți pe cineva cu vorba.

aiurare sf [At: VLAHUȚĂ, D. 319 / V: (fam) -rire / Pl: ~rări / E: aiura] 1 Delir. 2 Vorbire fără sens. 3 (Rar) Revenire. 4 (Fam; îf -rire) Amețire, derutare a cuiva prin vorbe.

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura.

AIURÍ vb. IV v. aiura.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-.Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Pr.: a-iu-.Var.: aiuríre s. f.] – V. aiura.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiurí, aiuresc, vb. IV.

AIURÁRE, aiurări, s. f. (Și în forma aiurire) Acțiunea de a aiura. 1. Vorbire fără înțeles (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență); delir. Toate acestea pentru ea erau vorbe goale, aiurări de om bolnav. VLAHUȚĂ, O. A. III 190. ◊ Fig. Melodia țiganului se stingea într-o aiurare nebună. SADOVEANU, O. I 303. Le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. EMINESCU, N. 113. 2. Visare, reverie. Ca într-o aiurire, m-am hotărît brusc să intru în cărarea lichidă din papuri. SADOVEANU, N. F. 58. Toți au dreptul cîteodată Să se piardă-n aiurări. COȘBUC, P. I 264. Mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire, plutind sub bolta mare. ALECSANDRI, P. A. 194. - Variantă: aiuríre s. f.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiuríre s. f.].

AIURÍ vb. IV. v. aiura.

A AIURÁ ~éz intranz. 1) A vorbi fără înțeles din cauza tulburărilor conștiinței; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fără sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea

aiurì v. 1. a vorbi într’aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM.

aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într’aĭurea. V. bîĭguĭ.

arată toate definițiile

Intrare: aiura
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aiura
  • aiurare
  • aiurat
  • aiuratu‑
  • aiurând
  • aiurându‑
singular plural
  • aiurea
  • aiurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aiurez
(să)
  • aiurez
  • aiuram
  • aiurai
  • aiurasem
a II-a (tu)
  • aiurezi
(să)
  • aiurezi
  • aiurai
  • aiurași
  • aiuraseși
a III-a (el, ea)
  • aiurea
(să)
  • aiureze
  • aiura
  • aiură
  • aiurase
plural I (noi)
  • aiurăm
(să)
  • aiurăm
  • aiuram
  • aiurarăm
  • aiuraserăm
  • aiurasem
a II-a (voi)
  • aiurați
(să)
  • aiurați
  • aiurați
  • aiurarăți
  • aiuraserăți
  • aiuraseți
a III-a (ei, ele)
  • aiurea
(să)
  • aiureze
  • aiurau
  • aiura
  • aiuraseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aiuri
  • aiurire
  • aiurit
  • aiuritu‑
  • aiurind
  • aiurindu‑
singular plural
  • aiurește
  • aiuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aiuresc
(să)
  • aiuresc
  • aiuream
  • aiurii
  • aiurisem
a II-a (tu)
  • aiurești
(să)
  • aiurești
  • aiureai
  • aiuriși
  • aiuriseși
a III-a (el, ea)
  • aiurește
(să)
  • aiurească
  • aiurea
  • aiuri
  • aiurise
plural I (noi)
  • aiurim
(să)
  • aiurim
  • aiuream
  • aiurirăm
  • aiuriserăm
  • aiurisem
a II-a (voi)
  • aiuriți
(să)
  • aiuriți
  • aiureați
  • aiurirăți
  • aiuriserăți
  • aiuriseți
a III-a (ei, ele)
  • aiuresc
(să)
  • aiurească
  • aiureau
  • aiuri
  • aiuriseră
Intrare: aiurare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurare
  • aiurarea
plural
  • aiurări
  • aiurările
genitiv-dativ singular
  • aiurări
  • aiurării
plural
  • aiurări
  • aiurărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurire
  • aiurirea
plural
  • aiuriri
  • aiuririle
genitiv-dativ singular
  • aiuriri
  • aiuririi
plural
  • aiuriri
  • aiuririlor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aiura aiuri

  • 1. intranzitiv A fi în stare de delir.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: delira 2 exemple
    exemple
    • De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234.
      surse: DLRLC
    • S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225.
        surse: DLRLC
      • figurat Înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12.
        surse: DLRLC
      • figurat O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155.
        surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv rar A se pierde în visări.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni.
    surse: DEX '09 sinonime: ameți amăgi zăpăci
  • comentariu Pentru sensurile (1.) și (2.) se folosește prima variantă (aiura), iar pentru sensul (3.) se folosește cealaltă (aiuri).
    surse: DEX '09

etimologie:

  • aiure(a)
    surse: DEX '09 DEX '98

aiurare aiurire

  • 1. Faptul de a aiura.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Vorbire fără înțeles (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență).
      surse: DLRLC sinonime: delir 3 exemple
      exemple
      • Toate acestea pentru ea erau vorbe goale, aiurări de om bolnav. VLAHUȚĂ, O. A. III 190.
        surse: DLRLC
      • figurat Melodia țiganului se stingea într-o aiurare nebună. SADOVEANU, O. I 303.
        surse: DLRLC
      • figurat Le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. EMINESCU, N. 113.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Ca într-o aiurire, m-am hotărît brusc să intru în cărarea lichidă din papuri. SADOVEANU, N. F. 58.
        surse: DLRLC
      • Toți au dreptul cîteodată Să se piardă-n aiurări. COȘBUC, P. I 264.
        surse: DLRLC
      • Mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire, plutind sub bolta mare. ALECSANDRI, P. A. 194.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi aiura
    surse: DEX '98 DEX '09