2 intrări

34 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

AIURÍRE s. f. v. aiurare.

AIURÍRE s. f. v. aiurare.

aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM.

AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-.Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Pr.: a-iu-.Var.: aiuríre s. f.] – V. aiura.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbând într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiurí, aiuresc, vb. IV.

AIURÁRE, aiurări, s. f. (Și în forma aiurire) Acțiunea de a aiura. 1. Vorbire fără înțeles (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență); delir. Toate acestea pentru ea erau vorbe goale, aiurări de om bolnav. VLAHUȚĂ, O. A. III 190. ◊ Fig. Melodia țiganului se stingea într-o aiurare nebună. SADOVEANU, O. I 303. Le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. EMINESCU, N. 113. 2. Visare, reverie. Ca într-o aiurire, m-am hotărît brusc să intru în cărarea lichidă din papuri. SADOVEANU, N. F. 58. Toți au dreptul cîteodată Să se piardă-n aiurări. COȘBUC, P. I 264. Mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire, plutind sub bolta mare. ALECSANDRI, P. A. 194. - Variantă: aiuríre s. f.

AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiuríre s. f.].

AIURÍ vb. IV. v. aiura.

aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză

aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri

Intrare: aiura
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aiura aiurare aiurat aiurând singular plural
aiurea aiurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aiurez (să) aiurez aiuram aiurai aiurasem
a II-a (tu) aiurezi (să) aiurezi aiurai aiurași aiuraseși
a III-a (el, ea) aiurea (să) aiureze aiura aiură aiurase
plural I (noi) aiurăm (să) aiurăm aiuram aiurarăm aiuraserăm, aiurasem*
a II-a (voi) aiurați (să) aiurați aiurați aiurarăți aiuraserăți, aiuraseți*
a III-a (ei, ele) aiurea (să) aiureze aiurau aiura aiuraseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aiuri aiurire aiurit aiurind singular plural
aiurește aiuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aiuresc (să) aiuresc aiuream aiurii aiurisem
a II-a (tu) aiurești (să) aiurești aiureai aiuriși aiuriseși
a III-a (el, ea) aiurește (să) aiurească aiurea aiuri aiurise
plural I (noi) aiurim (să) aiurim aiuream aiurirăm aiuriserăm, aiurisem*
a II-a (voi) aiuriți (să) aiuriți aiureați aiurirăți aiuriserăți, aiuriseți*
a III-a (ei, ele) aiuresc (să) aiurească aiureau aiuri aiuriseră
Intrare: aiurare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aiurare aiurarea
plural aiurări aiurările
genitiv-dativ singular aiurări aiurării
plural aiurări aiurărilor
vocativ singular
plural
aiurire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aiurire aiurirea
plural aiuriri aiuririle
genitiv-dativ singular aiuriri aiuririi
plural aiuriri aiuririlor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)