12 definiții pentru aiurare aiurire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura.

aiurare sf [At: VLAHUȚĂ, D. 319 / V: (fam) -rire / Pl: ~rări / E: aiura] 1 Delir. 2 Vorbire fără sens. 3 (Rar) Revenire. 4 (Fam; îf -rire) Amețire, derutare a cuiva prin vorbe.

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Pr.: a-iu-.Var.: aiuríre s. f.] – V. aiura.

AIURÁRE, aiurări, s. f. (Și în forma aiurire) Acțiunea de a aiura. 1. Vorbire fără înțeles (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență); delir. Toate acestea pentru ea erau vorbe goale, aiurări de om bolnav. VLAHUȚĂ, O. A. III 190. ◊ Fig. Melodia țiganului se stingea într-o aiurare nebună. SADOVEANU, O. I 303. Le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. EMINESCU, N. 113. 2. Visare, reverie. Ca într-o aiurire, m-am hotărît brusc să intru în cărarea lichidă din papuri. SADOVEANU, N. F. 58. Toți au dreptul cîteodată Să se piardă-n aiurări. COȘBUC, P. I 264. Mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire, plutind sub bolta mare. ALECSANDRI, P. A. 194. - Variantă: aiuríre s. f.

AIURÁRE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiuríre s. f.].

AIURÍRE s. f. v. aiurare.

aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aiuráre s. f., g.-d. art. aiurắrii; pl. aiurắri

aiuráre s. f., g.-d. art. aiurării; pl. aiurări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AIURARE s. (MED.) aiureală, delir, delirare, (înv. și reg.) bîiguială, bîiguire. (~ unui bolnav.)

Intrare: aiurare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurare
  • aiurarea
plural
  • aiurări
  • aiurările
genitiv-dativ singular
  • aiurări
  • aiurării
plural
  • aiurări
  • aiurărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurire
  • aiurirea
plural
  • aiuriri
  • aiuririle
genitiv-dativ singular
  • aiuriri
  • aiuririi
plural
  • aiuriri
  • aiuririlor
vocativ singular
plural

aiurare aiurire

  • 1. Faptul de a aiura.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Vorbire fără înțeles (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență).
      surse: DLRLC sinonime: delir 3 exemple
      exemple
      • Toate acestea pentru ea erau vorbe goale, aiurări de om bolnav. VLAHUȚĂ, O. A. III 190.
        surse: DLRLC
      • figurat Melodia țiganului se stingea într-o aiurare nebună. SADOVEANU, O. I 303.
        surse: DLRLC
      • figurat Le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. EMINESCU, N. 113.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Ca într-o aiurire, m-am hotărît brusc să intru în cărarea lichidă din papuri. SADOVEANU, N. F. 58.
        surse: DLRLC
      • Toți au dreptul cîteodată Să se piardă-n aiurări. COȘBUC, P. I 264.
        surse: DLRLC
      • Mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire, plutind sub bolta mare. ALECSANDRI, P. A. 194.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi aiura
    surse: DEX '98 DEX '09