2 intrări

46 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

agățát2, ~ă a [At: EMINESCU, P. 184 / V: (înv) acă~ / PI: -ați / E: agăța] 1 Atârnat2. 2 (D. îmbrăcăminte) Prins fară voie într-un obiect ascuțit, care găurește, deșiră, rupe. 3 (Fam; d. persoane) Acostat (de către o persoană de sex opus).

agățát1 sn [At: DAms / V: (înv) acă- / PI: -uri / E: agăța] 1-5 Agățare (1-5).

AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat2, suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

AGĂȚÁT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat2, suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățát, -ă adj.] – V. agăța.

agățát adj. m., pl. agățáți; f. sg. agățátă, pl. agățáte

AGĂȚÁT adj. atârnat, spânzurat, suspendat, (pop.) aninat. (Obiecte ~ și obiecte libere.)

AGĂȚÁT s. v. agățare.

acățát2, -ă a vz agățat2

acățát1 sn vz agățat1

agățá [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agắț / E: ml *accapitare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

ACĂȚÁ vb. I v. agăța.

ACĂȚÁT, -Ă adj. v. agățat.

AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

ACĂȚÁT, -Ă adj. v. agățat.

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

ACĂȚÁT, -Ă adj. v. agățat.

AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acățá (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

Intrare: agățat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular agățat agățatul agăța agățata
plural agățați agățații agățate agățatele
genitiv-dativ singular agățat agățatului agățate agățatei
plural agățați agățaților agățate agățatelor
vocativ singular
plural
acățat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acățat acățatul acăța acățata
plural acățați acățații acățate acățatele
genitiv-dativ singular acățat acățatului acățate acățatei
plural acățați acățaților acățate acățatelor
vocativ singular
plural
Intrare: agăța
verb (VT22)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) agăța agățare agățat agățând singular plural
agață agățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) agăț (să) agăț agățam agățai agățasem
a II-a (tu) agăți (să) agăți agățai agățași agățaseși
a III-a (el, ea) agață (să) agațe, agățe* agăța agăță agățase
plural I (noi) agățăm (să) agățăm agățam agățarăm agățaserăm, agățasem*
a II-a (voi) agățați (să) agățați agățați agățarăți agățaserăți, agățaseți*
a III-a (ei, ele) agață (să) agațe, agățe* agățau agăța agățaseră
verb (VT22) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acăța acățare acățat acățând singular plural
acață acățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acăț (să) acăț acățam acățai acățasem
a II-a (tu) acăți (să) acăți acățai acățași acățaseși
a III-a (el, ea) acață (să) acațe, acățe* acăța acăță acățase
plural I (noi) acățăm (să) acățăm acățam acățarăm acățaserăm, acățasem*
a II-a (voi) acățați (să) acățați acățați acățarăți acățaserăți, acățaseți*
a III-a (ei, ele) acață (să) acațe, acățe* acățau acăța acățaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)