AFECȚIUNE, (2) afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva. 2. Boală, stare patologică a unui organ. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. affection, lat. afectio, -onis.

afecțiune sf [At: CĂLINESCU, E. O. I, 88 / Pl: ~ni / E: fr affection, lat affectio, -onis] 1 Simpatie. 2 Dragoste față de cineva. 3 Stare patologică a unui organ Si: boală,.

*AFECȚIUNE, *AFECȚIE sf. 1 Iubire, dragoste: nu am putut da stima și afecțiunea mea decît acelor cari o merită (I.-GH.) ¶ 2 🩺 Stare bolnăvicioasă a unui organ sau a întregului organism, boală: are o ~ nervoasă ¶ 3 Afecțiuni pl. Porniri, mișcări ale sufletului, pasiuni: aceste afecțiuni sînt aproape firești și nu ori-cine le poate stăpîni [fr. < lat.].

AFECȚIUNE, afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva. 2. Boală, stare patologică a unui organ. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. affection, lat. afectio, -onis.

AFECȚIUNE, afecțiuni, s. f. 1. Dragoste față de cineva, atașament, iubire, căldură. Tată-meu, care avea o mare afecțiune pentru Alexandrescu, îl luase acasă la dînsul, unde a șezut mai mulți ani. GHICA, S. A. 127. 2. Stare bolnăvicioasă a unui organ; boală. Afecțiune cardiacă. – Pronunțat: -ți-u-.

AFECȚIUNE, afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva. 2. Boală. – Fr. affection (lat. lit. afectio, -onis).

AFECȚIUNE s.f. 1. Dragoste, sentimente bune pentru cineva, atașament, iubire, căldură. 2. (Med.) Stare patologică a unui organ; maladie, boală. [Var. afecție s.f. / cf. fr. affection, lat. affectio].

AFECȚIUNE s. f. 1. dragoste, simpatie, atașament. 2. stare patologică a unui organ; boală. (< fr. affection, lat. affectio)

AFECȚIUNE ~i f. 1) Atitudine de dragoste, prietenie și atașament față de cineva. 2) med. Alterare de natură organică sau funcțională a stării normale a unui organism (uman sau animal); boală; maladie. [G.-D. afecțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. affection, lat. affectio, ~onis

afecțiune f. 1. starea sufletului mișcat de ceva: afecțiune naturală; 2. sentiment de amicie, de iubire; 3. Med. stare bolnăvicioasă, boală: afecțiune de piept.

*afecțiúne f. (lat. afféctio, -ónis, V. per-fecțiune). Alipire, ĭubire delicată: afecțiune (și afecție) maternă. Impresiune: afecțiunĭ ale sufletuluĭ. Med. Boală: affecțiune nervoasă.

afecție sf vz afecțiune

AFECȚIE s.f. v. afecțiune.

afecțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. afecțiunii; (boli) pl. afecțiuni

afecțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. afecțiunii; (boli) pl. afecțiuni

afecțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. afecțiunii, pl. afecțiuni

afecțiune (i-u)

AFECȚIUNE s. I. 1. v. bunăvoință. 2. v. simpatie. 3. v. dragoste. II. v. boală.

AFECȚIUNE s. 1. bunăvoință, cordialitate, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură. (I-a arătat multă ~.) 2. atașament, simpatie, (fig.) slăbiciune, (înv. fig.) plecare. (Simte o deosebită ~ pentru...) 3. dragoste, iubire. (Îl înconjura cu multă ~.) 4. (MED.) boală, maladie, (rar) rău, suferință, (livr.) morb, (pop.) beteșug, patimă, vătămare, (înv. și reg.) neputință, (reg.) betegie, betejeală, lîncezime, lîngejune, lîngoare, morbiciune, pătimire. (O ~ curabilă.)

Afecțiune ≠ aversiune