18 definiții pentru afecțiune afecție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afecțiúne sf [At: CĂLINESCU, E. O. I, 88 / Pl: ~ni / E: fr affection, lat affectio, -onis] 1 Simpatie. 2 Dragoste față de cineva. 3 Stare patologică a unui organ Si: boală,.

AFECȚIÚNE, (2) afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva. 2. Boală, stare patologică a unui organ. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. affection, lat. afectio, -onis.

AFECȚIÚNE, afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva. 2. Boală, stare patologică a unui organ. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. affection, lat. afectio, -onis.

AFECȚIÚNE, afecțiuni, s. f. 1. Dragoste față de cineva, atașament, iubire, căldură. Tată-meu, care avea o mare afecțiune pentru Alexandrescu, îl luase acasă la dînsul, unde a șezut mai mulți ani. GHICA, S. A. 127. 2. Stare bolnăvicioasă a unui organ; boală. Afecțiune cardiacă. – Pronunțat: -ți-u-.

AFECȚIÚNE, afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva. 2. Boală. – Fr. affection (lat. lit. afectio, -onis).

AFECȚIÚNE s.f. 1. Dragoste, sentimente bune pentru cineva, atașament, iubire, căldură. 2. (Med.) Stare patologică a unui organ; maladie, boală. [Var. afecție s.f. / cf. fr. affection, lat. affectio].

AFECȚIÚNE s. f. 1. dragoste, simpatie, atașament. 2. stare patologică a unui organ; boală. (< fr. affection, lat. affectio)

AFECȚIÚNE ~i f. 1) Atitudine de dragoste, prietenie și atașament față de cineva. 2) med. Alterare de natură organică sau funcțională a stării normale a unui organism (uman sau animal); boală; maladie. [G.-D. afecțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. affection, lat. affectio, ~onis

afecțiune f. 1. starea sufletului mișcat de ceva: afecțiune naturală; 2. sentiment de amicie, de iubire; 3. Med. stare bolnăvicioasă, boală: afecțiune de piept.

*afecțiúne f. (lat. afféctio, -ónis, V. per-fecțiune). Alipire, ĭubire delicată: afecțiune (și afecție) maternă. Impresiune: afecțiunĭ ale sufletuluĭ. Med. Boală: affecțiune nervoasă.

afécție sf vz afecțiune

AFÉCȚIE s.f. v. afecțiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. afecțiúnii; (boli) pl. afecțiúni

afecțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. afecțiúnii, pl. afecțiúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AFECȚIÚNE s. I. 1. v. bunăvoință. 2. v. simpatie. 3. v. dragoste. II. v. boală.

AFECȚIUNE s. 1. bunăvoință, cordialitate, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură. (I-a arătat multă ~.) 2. atașament, simpatie, (fig.) slăbiciune, (înv. fig.) plecare. (Simte o deosebită ~ pentru...) 3. dragoste, iubire. (Îl înconjura cu multă ~.) 4. (MED.) boală, maladie, (rar) rău, suferință, (livr.) morb, (pop.) beteșug, patimă, vătămare, (înv. și reg.) neputință, (reg.) betegie, betejeală, lîncezime, lîngejune, lîngoare, morbiciune, pătimire. (O ~ curabilă.)

Intrare: afecțiune
afecțiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afecțiune
  • afecțiunea
plural
  • afecțiuni
  • afecțiunile
genitiv-dativ singular
  • afecțiuni
  • afecțiunii
plural
  • afecțiuni
  • afecțiunilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afecție
  • afecția
plural
  • afecții
  • afecțiile
genitiv-dativ singular
  • afecții
  • afecției
plural
  • afecții
  • afecțiilor
vocativ singular
plural

afecțiune afecție

etimologie: