2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ADIÁTĂ s. f. v. diată.

ADIÁTĂ s. f. v. diată.

adiată f. pop. V. diată: adiată nu-ți face PANN.

DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-.Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta.

ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia, a atinge ușor. 4. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca ușor. [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare.

DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-.Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta.

DIÁTĂ, diate, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Testament. Vra să zică ai venit ca să aduci acea diată a omului vostru. SADOVEANU, N. F. 110. Mi-a încredințat un caiet descusut, scris pe mai toate fețele, zicînd că este diata sa. GALACTION, O. I 563. Au scotocit și au scorbolit peste tot, au puricat fiecare petec de hîrtie; de diată însă, nici urmă. M. I. CARAGIALE, C. 91. 2. Sarcină testamentară. Boierimea nesătulă a țării aceștia a avut și ea cuvînt și diată să stîngă neamul acelui Ștefan-vodă, de care ea s-a înfricoșat patruzeci și opt de ani. SADOVEANU, N. P. 50. – Pronunțat: di-a-. - Variantă: adiátă (CARAGIALE, O. I 256, ISPIRESCU, L. 331) s. f.

ADIÁ, adíi, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt, la pers. 3) A sufla lin, ușor; (despre miros) a veni în unde ușoare. ♦ Tranz. A murmura, a șopti. 2. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 3. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca. – Lat. *adiliare (< ilia „pânză”).

diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte

adiá vb. (sil. -di-a), ind. și conj. prez. 3 sg. adíe; ger. adiínd (sil. -di-ind)

diátă s. f. (sil. di-a-), g.-d. art. diátei; pl. diáte

ADIÁ vb. (prin Transilv.) a trăgăna. (Vântul ~.)

ADIÁ vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

adiá (-iéz, -át), vb.1. (Despre vînt) A sufla ușor. – 2. A clătina, a tremura, a mișca ușor. – 3. A mîngîia, a netezi. – Mr. adil’u „respir”. < Lat. ădŏlĕre „a transforma în aburi, a evapora”, prin intermediul unei forme vulg. *ădŏliāre; cf. ădolĕscĕre „a transforma în vapori” sau „a degaja, a emana”. Reducerea *aduia › adia pare dificilă (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însă cf. baiur › baier. Pentru sensul 3, cf. fr. flatter, din lat. flare. Etimonul *adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca der. vulg. de la adūlāre „a adula”, ceea ce presupune că sensul 3 este cel primitiv (cf. împotriva acestei păreri Graur, BL, V, 86). Este puțin probabilă ipoteza lui Candrea, Conv. lit., XXXIX, 119 (cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un lat. *adiliāre, de la ilia; și cu atît mai puțin cea a provenienței din halare sau anhelare (Giuglea, LL, II, 39); din pol. odwiać „a sufla” (Cihac, II, 1); sau din sb. dujem, bg. dujă „a sufla” (Scriban), care pare a proveni din rom.

diátă (diáte), s. f. – Testament. – Var. adiată. Mr. dhiată. Ngr. διάτα (Tiktin), cf. alb. djatë.

Intrare: adiat
adiat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adiat adiatul adia adiata
plural adiați adiații adiate adiatele
genitiv-dativ singular adiat adiatului adiate adiatei
plural adiați adiaților adiate adiatelor
vocativ singular
plural
Intrare: diată
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dia diata
plural diate diatele
genitiv-dativ singular diate diatei
plural diate diatelor
vocativ singular
plural
adiată
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adia adiata
plural adiate adiatele
genitiv-dativ singular adiate adiatei
plural adiate adiatelor
vocativ singular
plural