DIATĂ s. f. (Mold., ȚR, Trans. SE) Testament. A: Harta testamentului, adecă carte cu limbă de moarte, ce-i zîc diata acum. DOSOFTEI, VS. După moartea tătîne-meu, după diata lui, am împărțit părinteasca averi. H 1779¹, 19^v; cf. NECULCE; B 1774, 58^v, 61^v; B 1775, 108^v, 109^r,109^v, 110^r, 112^v; B 1779, 68^v. B: îți va zice pentru moștenire, pentru diată. MĂRG. 1691, 21^r. Trimite ... să-i zică să facă diiate pentru că nu iaste nădeajde de viață. MC 8^r; cf. ANTIM; MĂRG. 1746, 22^r; PRAV. COND. (1780). C: Testament (sau diată) [titlu]. EUSTATIEVICI. Etimologie: ngr. dieta.