15 definiții pentru adia

adiá [At: CANTEMIR, IST. 371 / P: a-di-ci / Pzi: (3) adíe / E: lat adiliare] 1 vt (Reg) A atinge ușor. 2 vt (Reg) A mișca ușor. 3 vt (Reg) A mângâia. 4 vi A clătina. 5 vi (D. vânt) A sufla ușor. 6 vi (Rar) A aburi. 7 vi (D. miros) A veni în unde ușoare. 8 vi (Fig; înv) A cânta cu glas stins. 9 vi (Fig; înv) A murmura.

ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare.

ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia, a atinge ușor. 4. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca ușor. [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare.

ADIÁ, adíi, vb. I. 1. Intranz. (Despre vînt) A sufla lin, ușor. Soarele se stingea în pîclele vinete ale munților depărtați; o boare răcoroasă începu să adie, tufișurile murmurau în jur. SADOVEANU, O. I 16. Frumoasă ești, pădurea mea, Cînd umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPIRCEANU, B. 8. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște... IOSIF, P. 30. Adie boarea dulce din verzile cîmpii. ALECSANDRI, P. III 449. ◊ Fig. Un cînt adie-n stepele rusești Și vîntul peste lume-i poartă zvonul. POEZ. N. 16. Concertul de Mozart în re în juru-ți adie. BANUȘ, B. 81. ♦ (Despre un miros) A veni în unde ușoare (ca adus de vînt). Parcă adie vie mirozna peliniței, izul dulceag, adormitor, al finului cu sulfină. CAMILAR, TEM. 13. Toți merii grădinilor erau înfloriți și adia dintr-acolo... o mireasmă dulce. SADOVEANU, N. F. 38. Adie de la el un miros ușor de urdă. SADOVEANU, N. F. 13. ◊ Tranz. (Poetic) A murmura, a îngîna, a șopti. Auzi prin aerul nopții tremurând notele dulci ale unui claviriu și un tînăr și tremurători glas de copilă adiind o rugăciune ușoară. EMINESCU, N. 46. 2. Tranz. (Regional) A mîngîia (printr-o atingere ușoară). Oftă amar... și adia pre copil pe cap. RETEGANUL, P. II 38. ♦ A atinge ușor. Dă să se scoale și, ca să se poată ridica mai repede, adie un scaun cu degetul; atunci toate curțile țîuiesc și degetul îi rămase întraurit. RETEGANUL, P. V 17. 3. Intranz. (Regional) A clătina, a mișca. [Cu sabia] c-adia Și amenința. TEODORESCU, P. P. 36. Nici moartă, nici vie, Numai din coadă adie (Cîntarul). GOROVEI, C. 59. – Pronunțat: -di-a.Pers. 3 sg. și: (1) adiază (HASDEU, R V. 158).

ADIÁ, adíi, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt, la pers. 3) A sufla lin, ușor; (despre miros) a veni în unde ușoare. ♦ Tranz. A murmura, a șopti. 2. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 3. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca. – Lat. *adiliare (< ilia „pânză”).

adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)

adiá vb. (sil. -di-a), ind. și conj. prez. 3 sg. adíe; ger. adiínd (sil. -di-ind)

ADIÁ vb. (prin Transilv.) a trăgăna. (Vântul ~.)

ADIÁ vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

adiá (-iéz, -át), vb.1. (Despre vînt) A sufla ușor. – 2. A clătina, a tremura, a mișca ușor. – 3. A mîngîia, a netezi. – Mr. adil’u „respir”. < Lat. ădŏlĕre „a transforma în aburi, a evapora”, prin intermediul unei forme vulg. *ădŏliāre; cf. ădolĕscĕre „a transforma în vapori” sau „a degaja, a emana”. Reducerea *aduia › adia pare dificilă (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însă cf. baiur › baier. Pentru sensul 3, cf. fr. flatter, din lat. flare. Etimonul *adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca der. vulg. de la adūlāre „a adula”, ceea ce presupune că sensul 3 este cel primitiv (cf. împotriva acestei păreri Graur, BL, V, 86). Este puțin probabilă ipoteza lui Candrea, Conv. lit., XXXIX, 119 (cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un lat. *adiliāre, de la ilia; și cu atît mai puțin cea a provenienței din halare sau anhelare (Giuglea, LL, II, 39); din pol. odwiać „a sufla” (Cihac, II, 1); sau din sb. dujem, bg. dujă „a sufla” (Scriban), care pare a proveni din rom.

A ADIÁ pers. 3 adíe intranz. 1) (despre vânt) A sufla lin; a aburi. 2) (despre mirosuri, miresme) A se răspândi câte puțin. 3) fig. (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a fredona; a murmura; a îngâna. 4) reg. A aminti printre altele; a pomeni. [Sil. -di-a] /<lat. adiliare

adià v. a sufla lin, a bate încetișor: zefirii ce adie cânturi dulci ca un fior EM. [Origină necunoscută].

adíĭ și (Trans. vest) adúĭ, a aduĭa v. intr. ob. la pers. III (bg. duie, adie; sîrb. dujem, duti, nsl. dijem, diti, a adia. – Să adie, adiind. Bern. 1, 236). Vîntu adie, aburește, bate lin (ca zéfiru). Rar. Mișc. puțin, bleștesc: Nicĭ moartă, nicĭ vie, numaĭ din coadă adie (ghicitoarea balanțeĭ). Agit, clatin: cu sabia adia și amenința (Teod.). V. tr. Ating ușor: adie un scaun cu degetu, și degetu rămîne întraurit (Ret.). Apuc alene: leneșu adia niște paĭe ca să acopere șopronu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ADIÁ vb. (prin Transilv.) a trăgăna. (Vîntul ~.)

adiá vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

Intrare: adia
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adia adiere adiat adiind singular plural
adie adiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adii (să) adii adiam adiai adiasem
a II-a (tu) adii (să) adii adiai adiași adiaseși
a III-a (el, ea) adie (să) adie adia adie adiase
plural I (noi) adiem (să) adiem adiam adiarăm adiaserăm, adiasem*
a II-a (voi) adiați (să) adiați adiați adiarăți adiaserăți, adiaseți*
a III-a (ei, ele) adie (să) adie adiau adia adiaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)