14 definiții pentru adeverință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

adeverință sf [At: VARLAAM, C. 81/1 / Pl: ~țe / E: adeveri + -ință] 1 (Înv) Adevăr (6). 2 (Înv) Asigurare solemnă Si: încredințare. 3 Dovadă prin care se atestă un fapt, un drept etc.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă, de recunoaștere a unui fapt. Ca dovadă că mi-am îndeplinit cu credință datoria... am adus și adeverința aceasta. CARAGIALE, O. III 71. ♦ Chitanță, recipisă. Ai dus într-o zi la poștă un plic mare... și ai luat adeverință de la ghișeu. PAS, Z. I 286.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept; chitanță, recipisă. – Din adeveri + suf. -ință.

ADEVERÍNȚĂ ~e f. Dovadă scrisă prin care se adeverește un drept, un fapt. ~ de salariat. /a adeveri + suf. ~ință

adeverință f. chitanță, dovadă.

adeverínță f., pl. e (d. adeveresc). Hîrtie scrisă saŭ alt lucru care adeverește ceva (dovadă, recepisă, chitanță, certificat, atestat).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe

adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ADEVERÍNȚĂ s. v. cauțiune, fidejusiune, garanție.

ADEVERÍNȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

adeverință s. v. CAUȚIUNE. FIDEJUSIUNE. GARANȚIE.

ADEVERINȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

Intrare: adeverință
adeverință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adeverință
  • adeverința
plural
  • adeverințe
  • adeverințele
genitiv-dativ singular
  • adeverințe
  • adeverinței
plural
  • adeverințe
  • adeverințelor
vocativ singular
plural

adeverință

  • 1. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ca dovadă că mi-am îndeplinit cu credință datoria... am adus și adeverința aceasta. CARAGIALE, O. III 71.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Adeveri + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09