aceră sf vz acvilă

ACERĂ, acere, s. f. (Rar) Vultur, pajură. (Atestat în forma aciră) Paserile cunoscute ornitologiștilor sub numele de «aquillae», romanii nu le numesc «pajure», ci parte «acire» parte «vulturi» și parte cît alte numiri. MARIAN, O. I 145. – Variantă: aciră s. f.

aceră f. numele popular al vulturului, în Oltenia. [Lat. AQUILA].

áceră, V. achilă.

ACIRA, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var: acera vb. I] – Et. nec.

acera^[1] vi vz acira

aciăra av vz acira

aciera v vz acira

acira vi [At: CORESI, ap. HEM 159 / V: aciăra, ~iera / Pzi: acir / E: nct] (Îvr) 1 A aștepta. 2 A stărui. 3 A pândi.

aciră sf vz acvilă

acvilă sf [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / V: (îrg) aceră, aciră / Pl: ~le / E: lat aquila] 1 (Orn) Pasăre răpitoare mare, de zi, cu ciocul încovoiat la vârf, cu gheare puternice și aripi lungi și ascuțite. Si: pajură (Aquila). 2 (Fig) Stemă în formă de acvilă (1).

*ACUILĂ, *ACVILĂ (pl. -ile) sf. 1 🐦 Vultur: Ei se privesc și se măsoară Ca două acuile cumplite (D-ZAMF.) ¶ 2 🛡 Pajură: purtînd acvila creștină pe coiful lor de fier (ODOB.) [lat.].

AQUILA NON CAPIT MUSCAS (lat.) = Vulturul nu prinde muște. Un om ales nu se poate îndeletnici cu toate fleacurile.

ACIRA, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var.: acera vb.I] – Et. nec.

ACIRA, acir, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre.... Vin dimineața, pleacă seara, aciră la masă. STANCU, D. 408. 2. A fi în așteptare, a sta la pîndă, a pîndi.

ACIRĂ s. f. v. aceră.

ACVILĂ, acvile, s. f. (Poetic) Vultur. [Un vînător] surprinse... Sihastrul cuib al acvilei auguste. TOMA, C. V. 294. ◊ Stemă reprezentînd un vultur; pajură. Acvila romană. ◊ Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila... zimbrul. ALEXANDRESCU, P. 165.

ACIRA, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pîndi. [Var.: acera vb. I]

ACIRĂ s. f. v. aceră.

ACVILĂ, acvile, s. f. Nume dat mai multor specii de păsări răpitoare din familia acvilidelor, cu cioc puternic și încovoiat, cu gheare puternice și cu aripile lungi și ascuțite. ♦ Stemă reprezentînd o acvilă; pajură. – Lat. lit. aquila (it. aquila).

ACVILĂ s.f. Specie de vultur. ♦ Stemă reprezentînd un vultur; pajură. [< lat. aquila].

ACVILĂ s. f. pasăre răpitoare de zi, cu cioc și cu aripi puternice; pajură. (< lat., it. aquila)

ACVILĂ ~e f. Pasăre răpitoare, de talie mare, cu gheare lungi și ascuțite, cioc puternic și încovoiat la vârf, răspândită în regiuni montane; pajură. [G.-D. acvilei] /<lat. aquila

acvilă f. 1. vultur mare numit popular pajeră: acvila reprezentă vechea marcă a Munteniei; 2. steag legionar, stindard: acvila romană.

ácer, a -á v. tr. (cp. cu alb. kiălonĭ, observ). Vechi. Rar azĭ în vest. Aștept. Pîndesc.

*áchilă f., pl. e (lat. áquila). Șoim mare cît vulturu, pajură. Emblemă militară romană, adoptată și de Francejĭ, și de Românĭ. – Fals ácvilă (după pron. germ.). În sec. 19 áceră (neol. fabricat).

aceră (reg.) s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere

aceră (reg.) s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere

aceră s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere

acira (a ~) (reg., înv.) vb., ind. prez. 1 sg. acir, 3 aciră; conj. prez. 1 sg. să acir, 3 să acire

acvilă s. f., g.-d. art. acvilei; pl. acvile

acira (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aciră

acvilă s. f., g.-d. art. acvilei; pl. acvile

acira vb., ind. prez. 1 sg. acir, 3 sg. și pl. aciră

acvilă s. f., g.-d. art. acvilei; pl. acvile

acvilă

acvilă.

aceră (acere), s. f. – Vultur, acvilă. – Var. aciră < Lat. ăquila (Pușcariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. áliga, sp. águila, port. aguia. Cuvîntul rom. este rar, astăzi practic a dispărut. Nu apare în texte vechi nici autentic populare; astfel încît poate fi creație artificială, datorată vreunui filolog latinist din sec. XIX (după cum crede DAR; însă filologul avea, în acest caz, un excepțional simț al limbii). Adevărul este că latiniștii din sec. XIX au inventat forma acvilă, s. f., care încă se mai folosește, în limbajul poetic și heraldic, și der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

acera (-r, -at), vb. – 1. A aștepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. < Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puțin probabilă der. propusă de Pușcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă”. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greșit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

acvilă, acvile s. f. (În sintagma) Acvilă cruciată = vulturul cu crucea în cioc, care a figurat pe stemele tuturor domnitorilor din Țara Românească și din Moldova, din Principate și din România până în 1947, când a fost înlocuită de regimul comunist cu un alt semn heraldic. Simbol al originii latine a românilor și al străvechii lor religii creștine. – Din lat. aquila.

ACERA vb. v. aștepta, iscodi, observa, pândi, spiona, urmări.

ACIRĂ s. v. acvilă, iepurar, pajură.

ACVILĂ s. 1. (ORNIT.; Aquila chrysætos) iepurar, pajură, (reg.) aciră, hoală, ortan, uligaie, vultan, vultur, zgripțor, zgripțoroaică. 2. (ORNIT.; Aquila heliaca) pajură. 3. pajură, (reg.) zgripțor. (Un steag cu ~ imperială.)

acera vb. v. AȘTEPTA. ISCODI. OBSERVA. PÎNDI. SPIONA. URMĂRI.

aciră s. v. ACVILĂ. IEPURAR. PAJURĂ.

ACVILĂ s. 1. (ORNIT.; Aquila chrysaëtos) iepurar, pajură, (reg.) aciră, hoală, ortan, uligaie, vultan, vultur, zgripțor, zgripțoroaică. 2. (ORNIT.; Aquila heliaca) pajură. 3. pajură, (reg.) zgripțor. (Un steag cu ~ imperială.)

Aquila non capit muscas (lat. „Vulturul nu prinde muște”) – proverb latin, foarte răspîndit. Se folosește și azi, la fel ca în vremea lui, spre a semnala metaforic că lucrurile fără însemnătate nu trebuie să constituie o preocupare pentru un om de seamă, întocmai cum vulturul semeț nu se interesează de niște biete musculițe. (Vezi loc. De minimis non curat praetor).

ACERA vb. (Ban.) A aștepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326. Etimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”. Vezi și acerat.