acela, aceea ad, pd [At: COD. VOR.² 4973 / G-D: ~luia, ~leia (Pl: ~lora) / V: (înv) acel, acea^[1] / Pl: ~eia, ~elea / E: lat ecce-illu, ecce-illa] 1-2 pd, ad (Indică ființa sau obiectul) Care este (relativ) depărtat în spațiu sau în timp de vorbitor. 3 (îrg; îlav) Ca ~la, ca ~ea Însemnat. 4 (îlav) De aceea Din această cauză. 5 (îlav) Drept aceea Deci. 6 (îlav) În afară de aceea În plus. corectată

ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. (postpus) (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. pron. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACÉLA², ACEÉA, aceia, acelea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu acesta) Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată. CREANGĂ, P. 28. Și de-a-ntreba drumețul pe călăuzul său: Ce munte e acela? Gîndind la mine, spuneți Că e mormîntul meu! NEGRUZZI, S. II 73. ◊ (Înaintea unui pronume relativ; atestat în forma acel) O, an, prezis atîta, măreț, reformator! Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează, Arată semn acelor ce nu voiesc să crează. ALEXANDRESCU, P. 78. ◊ (În corelație cu un «care» anterior, are. valoare de întărire) Care dintre cai a veni la jăratic... acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. ◊ Expr. (Familiar, cu valoare, de superlativ) Ca acela = puternic; însemnat; minunat, extraordinar... Eram cu toții la masă, sub bolta de viță; Gavril aducea niște fripturi ca acelea. Toți își lăsară furculițele și cuțitele și începură să bată din palme. SADOVEANU, O. V 705. Unde nu dă o căldură ca aceea și se topește omătul. CREANGĂ, A. 28. ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Bune-s și acestea... dar bună ar fi și aceea cînd ar avea, cineva un fecior. CREANGĂ, P. 78. ◊ Loc. adv. De (sau pentru) aceea = pentru acest (sau acel) motiv. De aceea îi bîțîiau mîinile și picioarele, de aceea i se clătina capul pe umeri: de băutură multă. PAS, L. I 9. La soare te puteai uita, dar la dînsa ba. Și de aceea Harap-Alb, o prăpădea din ochi, de dragă ce-i era. CREANGĂ, P. 276, După aceea = în urmă, apoi. O vede [pe babă]... ridicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. (învechit) Într-aceea = în acel timp. Într-aceea, pe cînd Ferhat-pașa se ocupa cu construcția podului, vrăjmașii săi...nu stau în nelucrare. BĂLCESCU, O. II 77. Afară de aceea sau pe lîngă aceea = în plus. Drept aceea = de aceea; deci, prin urmare. Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit... Drept aceea învățătorul este pentru un tînar aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Variantă: (învechit) acél, aceá pron. dem.

ACÉLA¹, ACÉEA adj. dem. v. acel².

ACÉLA¹, ACÉEA, adj. dem. v. acel².

ACÉLA², ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. După aceea = apoi. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. [Gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

ACÉLA acéea (acéia, acélea) pron. dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ De aceea din această cauză. Drept aceea prin urmare; deci; așadar. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

acel¹, acea ad [At: COD. VOR.² 16^v/13 / G-D: ~ui, ~ei (Pl: ~or) / Pl: ~ei, ~le / E: lat ecce-illu, ecce-illa] 1-2 (Antepus) Care este (relativ) depărtat în spațiu sau în timp de vorbitor. corectată

acel², acea pd vz acela

ACÉL², ACEÁ pron. dem. v. acela¹.

ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. pron. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACÉL², ACEÁ, pron. dem. v. acela.

ACÉL¹, ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casă. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACÉL², ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; cînd stă înaintea substantivului are forma acel, acea, iar cînd urmează după substantiv are forma acela, aceea; în opoziție cu acest, acesta) Cine-i acea leliță Varvara? SADOVEANU, N. F. 21. Zilele iernii aceleia se scurgeau greu și așterneau pe inimile tuturor o pîclă groasă de amărăciune. MIRONESCU, S. A. 122. A fost odată un împărat. Acel împărat... bătuse pe toți împărații. ISPIRESCU, L. 11. Era o tînără damă blondă, a căreia figură avea acea blîndețe ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael. NEGRUZZI, S. I 37. (Ca valoare emfatică, amintind pe cineva sau ceva foarte cunoscut) Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tînăr și ferice. EMINESCU, O. I 32. Au trecut vremile-acelea.... legi, moravuri se-ndulcesc: Prin științe și prin arte națiile înfrățite, în gîndire și în pace drumul slavei îl găsesc. ALEXANDRESCU, P. 134. ◊ (Popular, înaintea substantivului, în forma acela) Apoi aceluia om nu-i trebuie altă negustorie mai bună. CREANGĂ, P. 218. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (cînd are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia gen.-dat. pl. acelora.

ACÉL², ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) depărtat de subiectul vorbitor; când urmează după substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (când are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – Var.: acéla, acéea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

ACÉL aceeá (acéi, acéle) dem. (se folosește pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

acel pr. deseamnă o persoană sau un lucru mai depărtat, în opozițiune cu acest: acel om; absolut: acela. [Lat. ECCILLUM].

acél, aceá pron demonstrativ, pl. aceĭ, acele (lat. eccu-ílle). Arată persoana orĭ lucru depărtat, în opoz. cu accest: acel om, acea femeĭe; omu acela, femeĭa aceĭa; aceĭ oamenĭ, acele femeĭ, oameniĭ aceĭa, femeile acelea. O bătaĭe ca aceĭa (Fam.), o bătaĭe țeapănă (ca aceĭa pe care o știțĭ.) Un bețiv ca acela, un mare bețiv. Eŭ nu-s de aceĭa, de acelea, îs om onest orĭ bun (nu din aceĭ oamenĭ orĭ din acele femeĭ cu nume răŭ). De aceĭa, pentru aceĭa, din acest motiv, de asta. După aceĭa (nord), după asta, pe urmă, apoĭ. Tot acela, acelașĭ. V. și cel.