2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abrupt, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~pți, ~e / E: fr abrupt, lat abruptus] 1 (D. povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil Si: accidentat, prăpăstios. 2 (Fig; d. stil) Fără legătură. 3 (Fig; d. stil) Inegal. 4 (D. un organ) Târâtor.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povîrnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil, primejdios, accidentat. Tu, statuie de pe stînci abrupte, Drumețului îi vei vorbi de lupte, De pacea lumii. POEZ. N. 16. Prin munții abrupți ai plecat să te lupți. BENIUC, V. 118. 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de suplețe, aspru, necurgător, sacadat, inegal.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus).

ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].

abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)

abrúpt, -ă, abrupți, -te, adj. Cu pantă foarte mare.

ABRÚPT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre maluri, povârnișuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt

abrupt a. 1. cu clină repede și inegală: stâncă abruptă; 2. fig. stil abrupt, fără șir și fără grație; ex abrupto, pe neașteptate.

*abrúpt, -ă adj. (lat. abruptus, fr. abrupt). Prăpăstios: munte abrupt. Fig. Fără șir, aspru: stil abrupt. Adv. A scrie abrupt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte

abrúpt2 (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi

abrúpt adj. m. (sil. mf. ab-), pl. abrúpți; f. sg. abrúptă, pl. abrúpte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ABRÚPT adj. 1. drept, perpendicular, pieptiș, pieziș, prăpăstios, priporos, râpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporât, (pop.) oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, râpit, râpuros, țărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)

ABRUPT adj. drept, perpendicular, pieptiș, pieziș, prăpăstios, priporos, rîpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporît, (pop.) oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, rîpit, rîpuros, țărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.)

Intrare: abrupt (adj.)
abrupt1 (adj.) adjectiv
  • silabație: a-brupt
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abrupt
  • abruptul
  • abruptu‑
  • abruptă
  • abrupta
plural
  • abrupți
  • abrupții
  • abrupte
  • abruptele
genitiv-dativ singular
  • abrupt
  • abruptului
  • abrupte
  • abruptei
plural
  • abrupți
  • abrupților
  • abrupte
  • abruptelor
vocativ singular
plural
Intrare: abrupt (s.n.)
abrupt2 (pl. -uri) substantiv neutru
  • silabație: a-brupt
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abrupt
  • abruptul
  • abruptu‑
plural
  • abrupturi
  • abrupturile
genitiv-dativ singular
  • abrupt
  • abruptului
plural
  • abrupturi
  • abrupturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abrupt (adj.)

etimologie:

abrupt (s.n.)

  • 1. Porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
    surse: DEX '09
  • 2. geologie Orizont dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă.
    surse: DN

etimologie: