2 intrări

17 definiții

abrupt, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~pți, -e / E: fr abrupt, lat abruptus] 1 (D. povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil Si: accidentat, prăpăstios. 2 (Fig; d. stil) Fără legătură. 3 (Fig; d. stil) Inegal. 4 (D. un organ) Târâtor.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povîrnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil, primejdios, accidentat. Tu, statuie de pe stînci abrupte, Drumețului îi vei vorbi de lupte, De pacea lumii. POEZ. N. 16. Prin munții abrupți ai plecat să te lupți. BENIUC, V. 118. 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de suplețe, aspru, necurgător, sacadat, inegal.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus).

abrúpt2 (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi

abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte

abrúpt adj. m. (sil. mf. ab-), pl. abrúpți; f. sg. abrúptă, pl. abrúpte

ABRÚPT adj. 1. drept, perpendicular, pieptiș, pieziș, prăpăstios, priporos, râpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporât, (pop.) oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, râpit, râpuros, țărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)

ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].

abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)

abrúpt, -ă, abrupți, -te, adj. Cu pantă foarte mare.

ABRÚPT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre maluri, povârnișuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt

abrupt a. 1. cu clină repede și inegală: stâncă abruptă; 2. fig. stil abrupt, fără șir și fără grație; ex abrupto, pe neașteptate.

*abrúpt, -ă adj. (lat. abruptus, fr. abrupt). Prăpăstios: munte abrupt. Fig. Fără șir, aspru: stil abrupt. Adv. A scrie abrupt.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABRÚPT adj. drept, perpendicular, pieptiș, pieziș, prăpăstios, priporos, rîpos, vertical, (rar) prăpăstuít, priporî́t, (pop.) óblu, (reg.) poncíș, prăvălát, prăvălátic, rîpít, rîpurós, țărmurós, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripós, (înv.) mălurós, străminós. (Peretele ~ al muntelui.)

Intrare: abrupt (adj.)
abrupt (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abrupt abruptul abruptă abrupta
plural abrupți abrupții abrupte abruptele
genitiv-dativ singular abrupt abruptului abrupte abruptei
plural abrupți abrupților abrupte abruptelor
vocativ singular
plural
Intrare: abrupt (pl. -uri)
abrupt (pl. -uri)
substantiv neutru (N24) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abrupt abruptul
plural abrupturi abrupturile
genitiv-dativ singular abrupt abruptului
plural abrupturi abrupturilor
vocativ singular
plural