16 definiții pentru abroga


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abroga vt [At: DA / Pzi: abrog / E: lat abrogare, fr abroger] (Cild) A declara lipsit de valabilitate Si: a anula, a desființa.

ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger.

ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula o lege, o dispoziție oficială. – Din lat. abrogare, fr. abroger.

ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. (Cu privire la legi, regulamente, dispoziții oficiale) A anula, a suprima, a aboli.

ABROGÁ, abróg, vb. I. Tranz. A anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială. – Fr. abroger (lat. lit. abrogare).

ABROGÁ vb. I. tr. A anula, a suprima, a aboli (o lege, un regulament etc.). [< lat. abrogare].

abrogá vb. tr. a scoate din vigoare un act normativ. (< lat. abrogare, fr. abroger)

abrogá, abróg, vb. I. Tr. A scoate din vigoare o lege sau alt act normativ.

A ABROGÁ abróg tranz. (legi, ordine, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a anula; a contramanda; a revoca. [Sil. abro-ga] /<lat. abrogare

abrogà v. a scoate din uz, a desființa o lege, un obiceiu.

*abróg, a v. tr. (lat. áb-rogo, -rogáre. Abrogă, abrogăm, să abroge. V. rog, á-, de-, inter- și pro-rog). Desființez, vorbind de legi, decrete ș. a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abrogá (a~) (a-bro-) vb., ind. prez. 3 abrógă

abrogá vb. (sil. a-bro-; mf. ab-), ind. prez. 1 sg. abróg, 3 sg. și pl. abrógă, 2 sg. abrógi; conj. prez. 3 sg. și pl. abróge


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ABROGÁ vb. (JUR.) a anula, a desființa, a infirma, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege.)

ABROGA vb. (JUR.) a anula, a desființa, a infirma, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (~ o lege, un act normativ.)

Intrare: abroga
  • silabație: a-bro-ga
verb (VT13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abroga
  • abrogare
  • abrogat
  • abrogatu‑
  • abrogând
  • abrogându‑
singular plural
  • abro
  • abrogați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • abrog
(să)
  • abrog
  • abrogam
  • abrogai
  • abrogasem
a II-a (tu)
  • abrogi
(să)
  • abrogi
  • abrogai
  • abrogași
  • abrogaseși
a III-a (el, ea)
  • abro
(să)
  • abroge
  • abroga
  • abrogă
  • abrogase
plural I (noi)
  • abrogăm
(să)
  • abrogăm
  • abrogam
  • abrogarăm
  • abrogaserăm
  • abrogasem
a II-a (voi)
  • abrogați
(să)
  • abrogați
  • abrogați
  • abrogarăți
  • abrogaserăți
  • abrogaseți
a III-a (ei, ele)
  • abro
(să)
  • abroge
  • abrogau
  • abroga
  • abrogaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abroga

etimologie: