ABA¹ interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee.

ABA², (2) abale, s. f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba.

aba¹ i [At: HEM 59 / V: (reg) haba / E: ns cf aba^1[1]] 1-2 (Înv) Exprimă mirarea și îndoiala.

aba² sf [At: (a. cca 1660) IORGA, B. R. / V: (reg) haba, habă / Pl: ~le / E: tc aba] 1 țesătură groasă de lână utilizată la confecționarea hainelor țărănești Si: (reg) dimie, pănură. 2 îmbrăcăminte confecționată din aba² (1) ^[1]. corectat(ă)

aba¹ interj. (înv.; în prop. interog.) Exclamație care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? (CAR.). • /form. expr.

aba² s.f. 1 Țesătură groasă de lînă, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. Cioarecii strîmți de aba (SLAV.). 2 Haină confecționată din astfel de țesătură. • pl. -ale. / <tc. aba.

ABA!² interj. Precede în genere o întrebare și exprimă mirarea, îndoiala: aba! moșule, încotro? (DLVR.); aba! Dragomire maică, lumea se prăpădește de frig, și tu stai și cînți din fluier! (VLAH.).

ABA¹ (pl. abale) sf. 1 Postav de lînă groasă, de obiceiu alb, mai rar de altă coloare: înăuntru mai erau nu știu cîte bucăți de abale (ISP.) ¶ 2 🎩 Haină făcută din acest postav [tc.-ar.]

ABA¹ interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.

ABA², abale, s. f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. – Din tc. aba.

ABA¹ interj. (Familiar, învechit) Exclamație întrebuințată mai ales în propoziții interogative și în asociație cu un vocativ, servind: a) pentru a exprima mirare. Aba, mă! cînd ai venit? La HEM; b) pentru a atrage atenția cuiva cînd îi adresăm vorba. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? CARAGIALE, O. I 255.

ABA², abale, s. f. Țesătură groasă de lînă, de obicei de culoare albă, din care se fac haine țărănești; dimie, pănură. Pantalonii, noi-nouți, din aba țărănească. GALAN, Z. R. 135. Doi surugii, cu straie de aba albă... se aflau unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat... pe capră. PAS, L. I 55. Cioarecii strimți de aba. SLAVICI, N. I 136.

ABA¹ interj. (Înv.) Exclamație care exprimă (în propoziții interogative) mirarea sau cu care se atrage atenția cuiva cînd i se vorbește.

ABA², abale, s. f. Țesătură groasă de lînă (albă), din care se fac haine țărănești; dimie; p. ext. haină făcută din această țesătură. – Tc. aba.

aba, abale, s.f. Stofa groasa din lînă, prelucrată la piuă.

abà f. 1. postav de lână groasă (obișnuit albă) din care se fac haine țărănești; 2. haină din aba. Abaua, ce constitue și astăzi un obiect de industrie casnică țărănească, era odinioară importată, ca multe din postavurile ordinare, din Turcia, de unde numele lor orientale: aba, dimie, șaiac, suman. [Turc. ABA].

abà! int. exprimând mirare și îndoeală totdeodată: aba, Dragomire, când pleci tu? CAR. [V. ba].

aba f. (turc. ar. aba). Dimie, un fel de postav alb (orĭ și alt-fel) gros de lînă din care se fac haĭne țărăneștĭ. V. șaĭac.

haba² sf vz aba² corectat(ă)

haba³ i vz aba¹

habă¹ sf vz aba² corectat(ă)

aba² s. f., art. abaua, g.-d. art. abalei; (sorturi) pl. abale

aba¹ (înv.) interj.

aba¹ (înv.) interj.

aba² s. f., art. abaua, g.-d. art. abalei; (sorturi) pl. abale, art. abalele

aba s. f., art. abaua, g.-d. art. abalei; pl. abale

aba interj.

aba interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă.

aba (abale), s. f. – Dimie, țesătură groasă de lînă. – Mr., megl. abă. < Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Șeineanu, II, 3; Lokotsch 2), cf. ngr. άμπᾶς, bg. aba – Der. abager, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături; croitor); abagerie, s. f. (fabrică sau prăvălie de țesături); abagiu, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături).

ABA, oraș în SE Nigeriei (Imo), la N de Port Hartcourt; 239,8 mii loc. (1987). Centru ind. (țesături de bumbac, săpun, bere).

ABA cf. ebr. abba „tată” (gr. ἄββα – slav. aвва). În onom. romînă prob. < cuman aba, ca în Tîncaba, Basaraba, etc. 1. Aba, Samuel, ard. sec. 18; – f (17 A IV 160). 2. Abu (Ac Bz 5); Abești s (Cat mold *II) 3. Abotă (Sd X).

ABA NOVAC Vilmos (1894-1941), pictor și grafician ungur. Compoziții în frescă, tempera și gravuri pe teme religioase („Sfîntul Francisc predicînd păsărilor”) și laice („Oraș vechi din Sicilia”). Între 1921 și 1923, lucrează la Școala de la Baia Mare.

ABA s. dimie, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haină țărănească de ~.)

ABA s. dimie, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haină țărănească de ~.)