VÂSC s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

vască³ sf vz vâsc

vâcs sm vz vâsc

vâsc [At: CANTEMIR, I. I. II, 13 / V: (reg) ovăsc sm, vască, ~ă (Pl: vâști) sf, ~lu, vâcs sm / Pl: (rar) ~sci, vâști sm, (înv) ~uri, (îvr) ~ sn / E: ml viscum] 1 sm (Șîc ~-alb, ~-de păr, ~-de brad, ~-al-bradului) Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu tulpina foarte ramificată, având aspect de tufă, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi și cu fructul în forma unor bobițe albe sau gălbui, în interiorul cărora se formează câte o singură sămânță, înconjurată de o substanță cleioasă, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). 2 sm (Șîc ~-de-stejar(i), ~ul-stejarului, ~-galben) Plantă semiparazită care crește pe ramurile stejarilor, cu tulpina foarte ramificată, cu frunzele verzi, caduce și cu fructul în formă de bobițe galbene Si: mărgărit, mărgăritar (Loranthus europaeus). 3-4 sm (Îc) ~-de-apă (sau, reg, ~-de-baltă) Numele a două specii de plante erbacee acvatice, cu florile alburii, dispuse în verticile cu spice, care cresc în ape (adânci) stătătoare sau lin curgătoare Si: peniță, (reg) mălura-bălții (Myriophyllum spicatum și Myriophyllum verticillatum). 5 sm (Bot; Mar; îc) ~-de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 6 sn (Înv) Clei (de prins păsări) preparat din fructul de vâsc (1).

vâsca v vz vâșca¹

vâscă sf vz vâsc

vâscăi v vz vâșca¹

vâscări v vz vâșca¹

vâsclu sm vz vâsc

vâsgăi v vz vâșca¹

vâșc i [At: SLAVICI, O. III, 228 / E: fo] (Trs) Cuvînt care sugerează o mișcare bruscă, rapidă.

vâșca² vr [At: LEXIC. REG. / Pzi: vâșc / E: ns cf vâști²] (Reg; d. ființe) A se mișca brusc din locul unde se află Si: a țâșni.

vâșca¹ vi [At: KLEIN, D. / V: (reg) vâsca, vâscări, vâsgăi, ~căi, ~câi, ~cări, ~șgăi, vișgăi, vușca / E: ns cf ucr вештатися] 1 (Reg; mai ales în construcții negative) A se mișca din loc. 2 (Reg; mai ales în construcții negative) A se foi¹ (7). 3 (Reg; mai ales în construcții negative) A se zbate să scape. 4 (Reg; spc; d. câini) A-și mișca mereu coada (când se gudură). 5 (Reg; fig) A forfoti (1). 6 (Trs; Mol; fig) A cârti (1). 7 (Trs; înv; fig) A căuta un pretext pentru a se eschiva de la ceva. 8 (Reg; fig) A face față într-o anumită activitate sau într-o situație Si: a se descurca.

vâșcăi v vz vâșca¹

vâșcări v vz vâșca¹

vâșcâi v vz vâșca¹

vâșgăi v vz vâșca¹

vișgăi v vz vâșca¹

vușca v vz vâșca

vîsc s.m., s.n. 1 (bot.) Arbust semiparazit, care crește pe tulpina și ramurile unor specii de arbori, cu tulpina ramificată, cu frunzele pieloase, persistente, verzui și cu fructele în forma unor bobițe albe sau gălbui, folosit ca plantă medicinală cu acțiune hipotensivă centrală și cardiotoxică (Viscum album). În față erau țigănci care se instalaseră ocazional cu coșuri mari de vîsc și mimoze (CA. PETR.). ◊ Compus: vîsc-de-stejar = mărgăritar (Loranthus europaeus). 2 (înv.) Clei preparat din fructul de vîsc. Parcă dînsa știa că el se află pe aci, prin apropiere, și se zbate în culcușul ei ca pasărea prinsă în vîsc (SLAV.). • pl. (înv.) m. vîsci, vîști, n. -uri. /lat. viscum.

vîșca vb. I. intr. (reg.) 1 A se mișca din loc; a se urni, a se clinti; a se agita, a se foi. O nălucă neagră vîșca prin frunzare (SADOV.). 2 (despre cîini) A da din coadă. 3 fig. A cîrti, a murmura. Și boierii n-au încotro, măi, cît îs ei de boieri! Se supun lui conu Iordache, fără să vîșcăie (CE. PETR.). • prez.ind. vîșc. și vîșcăi vb. IV. /cf. ucr. вешмамися.

vîșcăi vb. IV. v. vîșca.

VÂSC, s. m. Plantă semiparazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificată și cu fructul în formă de bobițe albe sau gălbui, folosită ca plantă medicinală (Viscum album). ◊ Compus: vâsc-de-stejar = mărgăritar. – Lat. viscum.

VÎSC s. n. Plantă parazită de pe ramurile unor specii de arbori (mai ales brad, plop, salcie) cu frunzele totdeauna verzi, cu tulpina foarte ramificată, formînd o tufă, cu fructul în forma unei bobițe albe (din care se extrage un clei de prins păsărele) (Viscum album). De ce atîtea crengi uscate-n vîrf, Atîta vîsc și-atîtea frunze veștede? BENIUC, V. 29. De vezi în vîrful vrunui stejar verdele vîsc, cu ce drag il privești! SEVASTOS, N. 87. ◊ Compus: vîsc-de-stejar = mărgăritar (3).

VÎȘCA, vîșc, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. În tăcere, din vreme în vreme, găteje pîrîiau prin țîhlișuri și cîte o nălucă neagră vîșca prin frunzare. SADOVEANU, O. I 62. Acum nu mai putea vîșca nici la dreapta, nici la stînga. SLAVICI, V. P. 121. Iarna tot mi-i mai binișor, mai vîșc încoace, încolea. CONTEMPORANUL, V_I 505. ◊ A forfoti. Vai de mine, Ioane, doar e plin satul de ele [de femei], vîșcă satul ca un sac umplut cu viermi. V. ROM. februarie 1952, 170. 2. Fig. A crîcni, a cîrti, a murmura. Am angajați de ajuns, chiar și pe anul viitor; și i-am prins mai ieften decît ciocoiul, și cu mine nu vîșcă, trebuie să muncească. CONTEMPORANUL, V_II 14. – Variantă: vîșcăi (C. PETRESCU, O. P. II 128) vb. IV.

VÎȘCĂI vb. IV v. vîșca.

VÂSC ~uri n. Plantă parazită care crește pe ramurile unor copaci, cu frunzele persistente și cu fruct în formă de bobițe albe, fiind folosită ca plantă medicinală. /<lat. viscum

vâsc n. arbust totdeauna verde, plantă parazită pe ramurile multor arbori (meri, peri, stejari) din ale cărui bobițe albe se prepară cleiul de prins păsări (Viscum album): druizii atribuiau vâscului o virtute fecundatoare și-l culegeau în fiecare an cu mare solemnitate. [Lat. VISCUM].

văsc, V. vîsc.

vîsc și (Mold.) văsc m., pl. inuz. ștĭ ca plantă, și n., pl. urĭ, ca substanță (lat. viscum, „vîsc” și „cleĭ”; it. vesco, fr. guis, gui. V. veșted). O plantă parazită cu frunze groase care crește pe ramurile merilor, perilor, stejarilor, sălciilor și braduluĭ alb și rămîne perpetuŭ verde (viscum álbum, ĭar cel de pe stejar loránthus europáeus). Din bobițele luĭ oameniĭ necĭoplițĭ și răĭ fac cleĭ de prins păsărelele. Druiziĭ îl consideraŭ ca plantă sacră.

vîșc, a á v.intr. (var. din mișc). Nord. Mă mișc răpede și-mĭ schimb locu (vorbind de peștĭ cînd îĭ pîndeștĭ ca să-ĭ loveștĭ cu ostia). Mă mișc puțin (ca să scap): băĭetanu n’are’ncotro vîșca (Drum drept, 1916, 377).

vâsc s. m.

vâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. vâșc, 2 sg. vâști, 3 vâșcă; conj. prez. 1 sg. să vâșc, 3 să vâște

vâsc s. m.

vâșca (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vâșcă; conj. prez. 3 să vâște

vâsc s. m.

vâșca vb., ind. prez. 1 sg. vâșc, 3 sg. și pl. vâșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. vâște

vîsc

vâsc, sg.

vîșca (-c, at), vb. – A se mișca, a face o mișcare. – Var. vîșcîi. Creație expresivă, cf. fîșcîi (Scriban se gîndește la o legătură cu mișca, care nu pare probabilă).

VISCUM L., VÎSC, fam. Loranthaceae. Gen originar dm Africa, Asia, Australia, Europa, 15 specii. Mai interesant este: Viscum album L., « Vîsc alb ». Specie care înflorește primăvara. Flori sesile, gălbui, dispuse terminal în inflorescență, cu cîteva glomerule, perigon cu 4 foliole, 3-6 stamine, stigmat sesil. Fructele, bace false, albe, sferice, cu o singură sămînță. Frunze întregi, glabre, sesile, pînă la 4 cm lungime, ovat-oblonge, pieloase, verzi-gălbui, persistente. Arbust pînă la 1 m înălțime, tulpină dicotomică, ramuri gălbui, formează tufe orizontale sau pendente, parazitează pe un număr mare de specii lemnoase.

VÂSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

VÂȘCA vb. v. agita, clătina, clinti, colcăi, deplasa, foi, forfoti, frământa, furnica, mișca, mișui, mișuna, muta, roi, urni, viermui.

VÎSC s. (BOT.; Loranthus europaeus) mărgăritar, (reg.) mărgărit.

vîșca vb. v. AGITA. CLĂTINA. CLINTI. COLCĂI. DEPLASA. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘCA. MIȘUI. MIȘUNA. MUTA. ROI. URNI. VIERMUI.

vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop, etc.), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea, 1906: 425). ♦ (med. pop.) Efecte homeopatice. ♦ (mag.) Remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). ♦ (onom.) Vasc, Vascu, Vascul, Văsc, Vîsc, nume de familie (174 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. viscum „vâsc” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

vâsc, (văsc), s.m. – (bot.) Plantă parazită ce crește pe ramurile unor copaci (brad, stejar, plop etc), cu frunze totdeauna verzi și cu fructul în formă de bobițe albe (Viscum album L.): „Da’ eu încă i-am tremăs / Pă o crenguță de vâsc / Că nemnic nu-mi bănuiesc” (Țiplea 1906: 425). Utilizată în medicina populară (i se atribuie însușiri homeopatice). Însușiri magice: remediu de rupere a vrăjilor; ajută la descoperirea comorilor, deschide toate lacătele, iar băutura preparată din vâsc îl poate face pe om invizibil (v. studiul Creanga de aur, de James Frazer). – Lat. viscum.