tec sm [At: M. D. ENC. / S și: teck / Pl: teci / E: fr teck] 1 Arbore exotic din India și Oceania, înalt, cu frunze opuse, întregi, cu flori albe, cu lemn foarte tare, care se întrebuințează în special la construcții navale (Tectona grandis). 2 (Pex) Lemnul de tec (1).

TEC s.m. Arbore din India și Oceania, cu lemnul foarte tare, care se întrebuințează în special la construirea corăbiilor. [Scris și teck, pl. teci. / < fr. teck].

TEC¹ s. m. arbore din India și Oceania, cu lemnul foarte tare, folosit în special în construcții navale. (< fr. teck)

TEC s. Dozator de sucuri ◊ „Comerțul a pătruns și în piața de legume, unde câțiva oameni cu inițiativă și-au instalat măsuțe cu tot felul de produse, mașina de înghețată sau de TEC, fără să se gândească că micșorează prea mult spațiul.” R.l. 19 IV 93 p. 5 (din numele firmei TEC care importă dozatoarele)

TEC teci m. Arbore exotic cu lemn foarte tare, folosit în construcția navelor. /<fr. teck

țag sn vz țeh²

țaghi sn vz țeh²

țăf sn vz țeh² corectat(ă)

țăgur sn vz țeh²

țău sn vz țeh²

țâf sn vz țeh²

țâfă¹ sf vz țeh²

țâflă sf vz țeh²

țec sn vz țeh²

țeche sf vz țeh²

țechi² sn vz țeh²

țed sn vz țeh²

țef² sn vz țeh²

țeft² sn vz țeh²

țeg sn vz țeh²

țeghi sn vz țeh²

țeh² [At: MOLNAR, D. 357/8 / V: (îrg) țef, țeft, (îvr) țenc, (reg) țec, țechi, țeg, țeghi sn, țeche sf, țenchi, țed, țeit, țăf, țău (Pl: țăuri, țeie) sn, țâf, țâfă, țâflă sf, țag, țaghi, țăgur, țog, țov (Pl: țovuri) sn, țof s, țoft, țoic (Pl: țoicuri) sn, țuc s, țoagă (Pl: țoguri), țoghie (Pl: țoghii), țoglie^[1] (Pl: țoglii) sf, țocli ssp / Pl: ~uri / E: săs zecha (ger Zeichen) „semn de hotar (la ogoare)”] 1 sn (Îrg) Obiect folosit pentru a marca ceva, pentru a delimita un hotar, un ogor etc. 2 sn (Îrg) Bucată de lemn folosită ca semn de hotar. 3 sn (Reg; îf țed, țăf) Răzor² servind drept hotar și potecă între două ogoare, două proprietăți etc. 4 sn (Reg; îf țeghi, țag) Scop. 5 sn (Pop; îf țef, țeft) Par în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia se înfășoară funia în timpul acestuia Si: steajăr. 6 sn (Pop; îlav) La țeft La momentul potrivit. 7 sn (Pop; îe) A ieși (sau a scoate) la țeft A da în vileag. 8 sn (Îvr; îf țenc) Cadran solar Si: gnomon. 9 sn (Trs; îf țov) Bucată lungă de lemn Si: bâtă. 10 sn (Trs; Mol; îf țog) Prăjină pe care o au ciobanii. 11 sn (Trs; Mol; îf țuc) Prăjină cu cârlig la vârf pe care o folosesc ciobanii pentru a prinde oile Si: cață¹ (1). 12 sn (Reg; îf țău) Băț cu care se măsoară țuica în butoi. 13 sn (Trs; îf țov) Băț împodobit cu dantele și panglici, purtat la nuntă. 14 sn (Reg; îf țăf) Furcă de tors. 15 sf (Reg; îf țeche) Băț de undiță. 16 sf (Reg; îf țoghie) Undiță. 17 sn (Reg; îf țec) Cui de lemn în care se fixează cârma plutei. 18 sn (Reg; îf țenchi) Cui de care se leagă pluta la mal. 19 sf (Reg; îf țoghie) Țeapă (14). 20 sn (Reg; lpl; îf țocli) Stâlpi care se pun, ca element de susținere, la colțurile caselor țărănești Si: pop¹, săgeată. 21 sf (Olt; Mun; îf țoghie, țoglie) Armă de luptă. 22 sf (Olt; Mun; îaf) Lance. 23 sf (Olt; Mun; îaf) Săgeată. 24 sn (Pop; îf țeft) Orcic. 25 sn (Reg; îf țoft) Verigă de metal care leagă orcicul de crucea căruței. 26 sn (Reg; îf țeg, țăit) Nuia de lemn mlădios și subțire pârlită în foc și răsucită sau sârmă groasă, uneori împletită, folosită la legatul bârnelor unei plute între ele. 27 sn (Reg; îf țeit, țenchi) Gânj (1) făcut dintr-un copac subțire, pârlit în foc și răsucit, sau pripon care servea la ancoratul plutei la mal. 28 sn (Reg; îf țoft) Șoldar. 29 sn (Reg; îcs) De-a țăful Joc de copii în care se scot cu bățul cantități mici de pământ din gaura celui care este trimis să aducă țurca¹ (1) aruncată de ceilalți. 30 sn (Reg; îcs) De-a mingea-n țog Joc de copii în care participanții se înșiră de-a lungul unei linii și bat pe rând mingea aruncată de un jucător aflat de cealaltă parte a liniei și care încearcă să o prindă. 31 sn (Reg; îf țog) Loc anumit spre care trebuie să fugă cel care a bătut mingea la oină Si: (reg) țel (4). 32 sn (Reg; îf țechi; îe) A fi în țechi A se afla la bătaie, în cadrul jocului de oină. 33 sn (Ban; îf țoic, țoagă) Groapă în pământ la jocul de copii numit de-a poarca. 34 sn (Înv; îf țef, țeft) Punct de plecare al unei acțiuni. 35 sn (Înv; îaf) Centru (al unei acțiuni). 36 sn (Înv; îf țeft; îe) A fi la țeft A se afla într-o poziție-cheie, de care depinde totul. 37 sn (Înv) Moment culminant, decisiv. 38 sn (Înv) Capăt. 39 sn (Înv) Scop².
corectat(ă)

țeit sn vz țeh²

țenc sn vz țeh²

țenchi⁷ sn vz țeh²

țoagă² sf vz țeh²

țocli ssp vz țeh² corectat(ă)

țof² s vz țeh²

țoft sn vz țeh²

țog sn vz țeh²

țoghie sf vz țeh²

țoic s vz țeh²

țov sn vz țeh²

țuc³ s vz țeh²

TECK s.m. v. tec.

TEC²(A)-/TECI-, -TECIU elem. „conceptacul, teacă”. (< fr. théc/a/-, -théci-, -thécium, cf. lat. theca, gr. theke)

TECI- elem. tec²(a)-.

-TECIU elem. tec²(a)-.

țef(t) n., pl. urĭ (rus. ceh, d. germ. zeche, breaslă). Munt. vest. Paru din mijlocu ariiĭ (steajăr). Fig. Centru, loc de acțiune: ceĭ de la țeft. A scoate la țeft, a scoate la lumină, la iveală. – În Trans. țeh, breaslă (după ung. céh). V. țanc, vileag.

tec s. m., pl. teci

tec s. m., pl. teci

tec s. m., pl. teci

TECA- „conceptacul, teacă”. ◊ gr. theke „cutie, casetă, teacă” > fr. théca-, engl. id., germ. theka- > rom. teca-. □ ~for (v. -for), adj., care poartă teci; ~spor (v. -spor), s. m., spor închis într-un conceptacul.

TECI- „teacă”. ◊ L. theca „învelitoare, teacă” > fr. théci-, engl. id. > rom. teci-. □ ~fer (v. -fer), adj., care poartă teci; ~form (v. -form), adj., în formă de teacă.

-TECIU „receptacul, capsulă, lojă”. ◊ gr. theke „cutie, casetă” > fr. -thécium, germ. id., engl. id. > rom. -teciu.

TEC 1. + -man: Tecman (Sd XI 68); diiac Covurluianul (17 A V 150). 2. Tecoță b, (Ard). 3. Tecșa b, (Viciu 16; Ard); -n (17 B II 162 etc.). 4. Tecușan (17 B III 325). 5. Cu e> i, Ticușan, E. V. și Teacă.